Pina atunci, insa, Vasile Elisav, se apuca sa le istoriseasca, pe scurt, destinul stiintific, sau, mai degraba, patafizic, al unui condiscipol al sau, Iordache Moise, – (riscind s-o mai pateasca iarasi cum o patise, adineaori, cu bietii Puter si Canguru).
Profesorul isi drese glasul si incepu sa peroreze astfel:
— Dupa ce, pina prin clasa a III-a sau a IV-a, Iordache Moise nu se remarcase decit prin doua, insolite insa, specialitati apartinindu-i numai lui, si anume: ingurgitarea, contra cost, de creta inmuiata in cerneala si, tot contra cost, se intelege, transportul ghiozdanului sau gentii pline a cite unui coleg cu gologani pina la domiciliu-i propriu, ba chiar acela, pe distante mult mai scurte, al posesorului acestora, in circa, mascariciul si hamalul nostru avu (a son insu, fireste) o iluminare de ordin patafizic.
Dindu-i patafizicii (de care, altminteri, nu avea habar) semnificatia de stiinta a particularului si a exceptiei, mai mult decit pe-aceea de stiinta a solutiilor imaginare, vechiul coleg al meu, Iordache Moise, reformulase, inca de pe vremea cind era elev in clasa a VI-a B, principiul lui Arhimede, si anume: „Un corp cufundat intr-un fluid este impins de catre fluid, de jos in sus, cu o forta proportionala cu greutatea volumului de lichid dezlocuit”, in felul urmator: „Arhimede cufundat intr-un fluid este impins de catre fluid, de jos in sus, cu o forta proportionala cu greutatea volumului de lichid dezlocuit”.
(In paranteza fie spus, junele Iordache Moise descoperise pe cont propriu, punctul de vedere patafizic, potrivit caruia o stiinta a regulilor nu exista, convins ca un asemenea principiu, departe de a fi universal, e just numai in cazul unui simplu particular ca Arhimede, si fals, in cazul altui ins, mai corpolent, sau dimpotriva, decit primul.)
Or, pubescentului Iordache Moise, lipsindu-i usa de biserica din Wittenberg, isi afisa reformularea amintita la obscurissima gazeta de perete a liceului in care invatam.
Reformularea ultracelebrului principiu ii aduse, din nefericire, eliminarea imediata din toate institutiile de invatamint „la zi” din tara, – ministrul de resort, mult prea dogmatic si, pe deasupra, si coautor al manualului de fizica de-a VI-a, luind in vedere si considerind ca asemenea initiative bascalioase constituie niste manifestari de ordin anarhist sau huliganic si de origine, neindoielnic, mic-burgheza.
In absenta unor cursuri la seral pentru clasele V–VII si in perspectiva eventuala a unora la fara frecventa (sau f.f.), ce implicau, obligatoriu, incadrarea elevului in cimpul muncii, Iordache Moise fu constrins sa intre ucenic (neremunerat, se intelege) intr-o imprimerie ce tiparea cu precadere tratate de stiinte pozitive.
Astfel, un viitor imprevizibil, pina atunci, dar luminos, i se deschise-n fata, – lui Iordache Moise surizindu-i, in fine, posibilitatea de a studia tot ceea ce stiinta crease mai durabil si continua, desigur, sa creeze sub ochii tinarului tipograf, progresul ei, al stiintei, fiind nelimitat.
Satisfacut de propriile-i lecturi, ce le depaseau cu mult pe-acelea ale specialistilor in ale stiintei, bizarul nostru ex-coleg avea, cu timpul, sa ramina un simplu autodidact.
Abstinent, din cauza de virsta, la inceput, apoi din obicei, Iordache Moise devenise si frugal, multumindu-se cu, numai, cina, care consta, in cazul sau, dintr-o farfurie zburatoare de supa cosmica si dintr-o gaura de vierme forata-n marul newtonian. Zic „mar newtonian” la fel cum zicem mar jonathan sau parmen…
— Asta cam rimeaza cu tine, draga Carmen, adauga Vasile Elisav, intrerupindu-si lungul sau discurs, ca sa-l reia numaidecit, pe tonul cel mai doctoral:
— E inutil, desigur, sa mai spun ca marile-i preocupari, de-a lungul unei vieti destul de scurte (Iordache Moise a murit „cu zile”, cum se zice, acum vreo douazeci ani), vor fi fost trei la numar, si anume perpetuum-ul, trisectiunea, cvadratura.
(Continuarea in numarul urmator)