Eroul intimplarii a fost prozatorele Vighi, lansat intr-o campanie de lectura printre liceenii din clasele mari, veniti de buna voie la intilnire. Drept care, pret de mai multe minute, tinerimea a ascultat in tacere cum scriitorul in carne si oase a citit cu simtire din sine. Asa au ajuns la urechile junilor nascuti in 1990, ba chiar in 1991, intimplarile puberului Daniel trimis dupa sifoane in pivnita domnului Marghetics din Lipova sau imboldit de pofta sa framinte coca pentru prajitura, asa au aflat ei despre decaderea contelui Pubi Teleki si a castelului sau din Capalnas, ba chiar au vazut ce-a mai ramas din toata povestea in filmul de pe CD-ul din carte. Caci dintr-o carte marca Polirom, Cometa Hale-Bopp, tisneau cuvintele in sala plina ochi.
A citit cit a citit fictionlimitatul Vighi, dupa care, precum doua brave slujitoare ale literaturii romane si comparate, eu si Gabriela Glavan ne-am napustit cu intrebari asupra salii. Mai intii i-am pus pe auditori sa ridice mina: cine stie cum arata un sifon de sticla albastra la 1 l., cu plisc de fier, in plasa de sirma? Din vreo 150×2=300 s-au itit cu greu 30 de miini. Abia dupa ce Cactus i-a pus sa-si aduca aminte de sticlele lunguiete, desenate pe ziduri cu spray, dupa tipar, sub care scrie sifon. nostalgie, s-au dezmeticit aproape toti. Atunci eu am vorbit despre lumile disparute si despre cum ne difera memoriile si codurile. Gabi a plusat: de ce generatia ei, de nici 30 de ani, si studentii nu mai rid la aceleasi bancuri? Iar prozatorele aflat in campanie s-a intrebat cogitativ si-ngrijorat ceidefacut? O fata dintr-a zecea a insistat sa nu mai spunem tot timpul pevremeanoastra, pentru ca asa pusa problema, nu mai intereseaza pe nimeni. Am inghitit in sec, iar cind am aflat ca din puzderia de copii destepti si curiosi doar doi au de gind sa vina la Filo, ne-am pleostit.
Dar profesoara – sa-i zicem in continuare Sifon, fiindca nu vrea sa apara cu numele adevarat – ne-a linistit in timp ce ne plimba pe coridoare, dupa intilnire, ca sa ne arate ce-a facut cu echipa ei de 100 de liceeni din Casa violet pentru concursul dintre casele in care e impartita scoala. Nu conteaza daca vin multi sau putini la Filo. Important e ca an de an a reusit sa vire morbul culturii in destui: macar in 10-15 din fiecare clasa. S-a dus cu ei la ce-a fost mai bun pe scena teatrelor din oras, asa ca aimici stiu de Tompa, Purcarete sau Frunza, dar si de Jarmush ori Tarantino, fiindca le face si cinemateca, ii preumbla prin tara, ii duce la muzeul de arta si la vernisaje, ii pregateste pentru olimpiade, ii pune sa scrie la Catavencu, sa faca proiecte peste proiecte, ii imbolnaveste de culturabeton, aia mare si adevarata. Sloganul echipei lor e PUNE SUFLET! Ni-l arata decupat din polistiren, vopsit in violet si ride cind zice ca aimici sint tot mai mult din alt film, dar ca ea una nu se preda, fiindca stie ca trebuie sa ramina cineva pe baricade, de veghe in lan.