Asta al nostru avea vise maritale cu oaia si nimic mai mult, doar ca nu vroia sa afle ma-sa, fiindca laia nu avea zestre, punct. Sau poate vreti sa auziti si varianta ciinelui, care ii zicea sa-si dea oile in zavoi, la umbra, cred eu ca din pudoare, sa nu vada si altii ca slujeste un ghetivan care trage de curul oii in plina cimpie. Si, la urma, o lista lunga de invitati la nunta: muntii in loc de preoti, paseri in loc de Guta, precum si alte mii de pasarele. E clar ca bani nu putea face. Si nici macar pe propriii lui colegi de breasla nu a vrut sa-i cheme. Si cica sa nu afle ma-sa. Normal, poate asta ar fi vrut sa-l vada pe fiu-su inginer textilist, nu cioban, ca tac-su’. Si nici ideea de a-si mulge nora nu ar fi mingiiat-o prea tare.
Daca insa mi se spunea sa pasc fericit doar din complezenta, avind asadar dreptul de a refuza, totul devenea mult mai democratic. Puteam sa fac ce dorea muschiul meu. Sa musc din firul ierbii doar pina la jumate si restul sa-l arunc. Sau sa pasc fara a ma arata fericit. Doar rezervat si calm, ca un om care le-a vazut pe toate si nu se bucura la lucerna precum un miel de o luna.
As mai fi scris eu si alte chestii, dar nu am timp, trebuie sa bat covoarele. Prost obicei, sa ai pe sifonier ditai aspiratorul cu aburi si totusi sa bati presurile ca pe vremea lu’ Ceasca. S-a stricat lumea, va zic eu.