Special  -  Casiana Ionita  -  

Uneori mai sint incluse si lecturi din eseuri sau povestiri scurte, dar accentul este mereu pus pe simplitatea povestii si a interactiunii cu oamenii. In cuvintele lui Ira Glass, „documentam lucruri care nu au o anume misiune sociala. Misiunea noastra este aceea a unui roman sau a unui film ambitios: sa scoatem la iveala sentimente si momente universale”.

Actul 1: La radio

Conceputa initial drept „teatru radio” non-fictional, varianta radiofonica a „This American Life” a fost mai intii difuzata de Chicago Public Radio KBEZ in 1995. Dupa aproape un an, a fost preluata de Public Radio International si se aude acum la mai mult de 500 de statii radio din Statele Unite, inclusiv la National Public Radio (NPR). Are aproximativ 1.700.000 de ascultatori si este una dintre emisiunile cele mai downloadate de pe iTunes.

Succesul unui show radio precum „This American Life” este deseori pus pe seama felului in care productia stirilor, in orice mediu, de la radio la televiziune, a devenit mult mai ierarhizata si formala in anii ’90. Show-ul lui Ira Glass propune inversul unei emisiuni de stiri. In loc sa forteze realitatea sa se transforme intr-un fel de fabula, la sfirsitul careia se pot trage concluzii morale, istoriile spuse de cei intervievati de Glass sint de multe ori foarte imprevizibile: povesti ale chiriasilor despre proprietarul cladirii in care traiesc, ale unei femei ce coresponda in adolescenta cu un dictator din America de Sud sau ale clientilor unui anume restaurant. Chiar si cind este vorba despre subiecte care coincid cu cele ale buletinelor de stiri – efectele uraganului Katrina, soarta soldatilor americani in Irak sau votantii americani indecisi din 2004 –, „This American Life” ofera altceva. Nu soundbites si o doza mare de pareri ale autoritatilor, nu drama de dragul dramei, ci povesti complexe, spuse simplu, cu ezitari needitate ale oamenilor ce sint direct afectati de evenimente. Ira Glass este si naratorul mereu prezent, cel ce ofera un fir, deseori idiosincratic, care leaga interviurile, dar si intervievatorul discret, care stie sa puna intrebarile potrivite si sa lase apoi povestea sa curga.

Actul 2: Cum ar fi?

Pe masura ce show-ul radio a devenit din ce in ce mai popular, a aparut spectrul televiziunii. In 1999, inainte de explozia blogurilor, Glass a scris citeva texte „jurnal” pe site-ul Slate.com despre intilnirile sale si ale colegilor sai cu diversi producatori TV din California. Povestile lui au aceeasi verva ca ale oamenilor pe care ii intervieveaza uneori si daca ar fi reunite sub o tema in „This American Life” aceasta ar fi: „Ce poate face un om de radio la televizor?”. De la aceasta intrebare se ramifica alte probleme ridicate si de cei ce produc show-ul, si de ziare in ultimii citiva ani, pe masura ce producatorii radio au fost curtati de televiziuni. Poate un show bazat doar pe povesti, cu un prezentator ca Ira Glass, despre care s-a spus ca are „fata perfecta pentru radio”, sa aiba acelasi succes la televizor? Cum poate emisiunea sa fie adaptata pentru televiziune fara a-si pierde specificitatea, publicul de nisa, si fara a parea doar un alt reality show?

Actul 3: Starul radio se intoarce

Saltul de la radio la televiziune s-a produs in martie anul acesta. Emisiunea este de acum difuzata si pe Showtime, un canal in stilul HBO, si la radio, in varianta initiala. Traducerea intr-un format vizual a insemnat in primul rind adoptarea altor modele. Daca la radio „This American Life” pare urmasul unor show-uri din anii de glorie ai radioului sau alternativa americana la programele BBC, varianta vizuala este influentata mai ales de filmele de non-fictiune ale unor regizori americani cult precum Errol Morris si Frederick Wiseman, cu accente de Monty Python. Interviurile urmeaza acelasi curs ca la radio, iar imaginile care sint adaugate sint fie filmate in stilul rece, dar stilizat al regizorilor de non-fictiune deveniti celebri in anii ’70 si ’80, fie animate de artisti precum Chris Ware. Ira Glass se joaca, in stilul caracteristic, cu diversele conventii ale mediului. Ca orice prezentator TV, Glass apare la un birou, imbracat in costum. Dar biroul ii este deseori mutat in locatii diferite, dus pe o pajiste cu vaci sau in fata unei uzine nucleare.

Povestile din prima emisiune, reunite sub tema „Reality Check”, au fost deja difuzate la radio anii trecuti si adaptate acum pentru televiziune, oferind o altfel de interactiune cu oamenii care le spun. Prima dintre povesti este despre un cuplu care, dupa moartea taurului preferat numit Chance, decide sa il cloneze. Ajutati de cercetatori de la Universitatea Texas A&M, cei doi au un nou taur, pe care il numesc Second Chance. Insa, desi arata identic, taurul clona nu este la fel de blind precum primul. Pina aici povestea are acelasi umor absurd si la radio, si la televiziune. Dar varianta televizata il arata pe stapinul lui Second Chance la spital, dupa ce a fost ranit de taur. Dupa citeva cuvinte dure despre cum o sa se poarte de acum cu taurul, stapinul lui arata vulnerabil si obosit – un moment care „iti da mult mai multe detalii despre el decit ar fi putut-o face o emisiune radio”, spune Glass. Tocmai datorita unor asemenea momente-cheie, dupa primele episoade din „This American Life” varianta televizata, cronicile au dat un verdict aproape unanim: televiziunea nu a ucis starul radio. Dimpotriva.