La citirea unei povesti (Guts), oameni din audienta au lesinat din motive pe care Palahniuk le pune pe seama misterului lecturii. Dar marturisesc ca nu prea ma incred in marturiile sale preponderent megalomanice sau cel putin narcisiste. E, de altfel, un autor pe care nu l-am suportat pentru Fight Club (filmul e mult mai reprezentativ decit cartea – atentie, nu am spus neaparat „mai bun”), am inceput sa-l gust cit de cit cu Jurnal. Bintuitii mi-a taiat respiratia. Era altceva. Gasisem imprimata abdicarea la orice emfaza in favoarea preciziei povestii. E, ca sa traducem pe intelesul narcomanilor, diferenta dintre un „ocazional” care ia ceva mai tare doar ca sa vada cum e si doar pentru ca se potriveste bine cu imaginea vreunui superstar iubit si un dependent adevarat, preocupat doar de doza perfecta venita la momentul ideal. Si unul, si altul sint uniti de forta maniei.
Palahniuk e un maniac al detaliului. Acea poveste care facea publicul sa lesine intriga doar pentru ca e spusa fara nici o abtinere, e plina de detalii anatomice sau detalii banale, de viata, exacerbate in relatari cumplite. Un pusti se masturbeaza pe fundul piscinei asezindu-se cu anusul pe scurgerea pusa in functiune, chestie care-i provoaca placeri nemasurate. Forta scurgerii il prinde ca o ventuza si ii smulge intestinul. „Sfintul fara mate”, asa se va numi personajul in romanul lui Palahniuk, este nevoit sa-si rupa intestinul cu dintii pentru a nu se ineca, pentru a reusi sa iasa din apa. Vi se pare socant. Mie cu adevarat socant mi se pare amanuntul de final in care aflam cit de greu este sa gasesti un curatator de piscine dupa un astfel de eveniment erotic nefericit cu adolescentul infierbintat al familiei.
Palahniuk este un mare amator de diete
Structura cartii este una rezultata dintr-un amalgam de decizii auctoriale consecutive. Mai intii, trebuia sa ramina o culegere cu 23 de povestiri. Apoi, o alta povestire la care autorul lucra a devenit rama celor 23, e acea povestire cu niste concurenti inchisi intr-un soi de „Survivor” (ma refer la reality show, nu la cartea cu acelasi nume a lui Palahniuk), organizat de un personaj sinistru… A fost un mod de a-si reuni personajele tuturor povestirilor si de a le supune unui crud exercitiu narativ, acela de a le lasa sa se devoreze la propriu. Exista un personaj, Bucatarul Asasin, care e un evident alter ego al naratorului: gateste cu mare atentie bucati din personajele care mor pe rind. Ba chiar, la un moment dat, ii serveste unei eroine crezute moarta o bucata bine preparata din propriul corp. Palahniuk este un mare amator de diete. Nu doar citeste cartile la moda, dar si trece de la o dieta la alta dupa cum il mina trendul. De la dieta la canibalism e un pas foarte mic in acest roman.
A treia faza, si ultima, a fost redactarea unor poeme-rezumat care preceda fiecare poveste. Puteau fi strinse cu usurinta intr-un clasic volum de poezii, unele de o profunzime care lasa sa se ghiceasca histrionismul incredibil al unui scriitor ce tine sa-si ascunda patetismul si credinta de moda veche in forta literaturii in spatele unor falduri de idolatrizare a lumii moderne, a popculturii, a fantazarii thriller. Sau mai degraba horror, una dintre intrebarile esentiale fiind „cum poti sa faci un horror fara monstri inventati”?
„Fiecare privire in oglinda e o secreta analiza/ de piata./ Ea e propriul sau esantion de public”. Sint versuri din poemul dedicat personajului Miss America. Si sint poezie adevarata, care sapa adinc in circumvolutiunile oricarui cititor-telespectator dintre noi. Ele ridica, in acelasi timp, o problema de atitudine pe care n-am gasit-o exprimata direct de Palahniuk, dar care ar putea fi formulata cam asa: omul modern e un sac de imagini si coduri. Omul modern este un cobai pe care nu „se” experimenteaza, ci care experimenteaza voluntar realitati pe propriul corp. Fenomenul aparent frivol al dietei cu o amploare in America de neconceput (in restul lumii) este o dovada a dorintei de modificare voluntara a corpului.
Dupa exercitii indelungate de introspectie si analiza (moda psihologilor si a psihanalistilor, deja devenita fapt banal), s-a ajuns, pare a spune Palahniuk, la un soi de sondare a corpului. Corpul ca o carcasa inghite toate cosmarurile, toate legendele, toate fricile, este depozitarul care nu mai digera, care nu mai prelucreaza, doar amesteca, doar recombina fragmente. Un narcisism ciudat, acela al analizei de piata, domina pina si cel mai introvertit „om modern”. Ne miscam dupa sondaje. Ochii nostri sint hraniti cu ce cer acele cote de piata. Narcisismul modernist si postmodern s-a transformat in ceea ce am putea numi studii de piata interioare. Scriitorul ca mare consumator de junk mediatic este deja o mutatie importanta catre o specie pe care Palahniuk o reprezinta cu asupra de masura.
Mai spune un personaj, la un moment dat, ca „anonimatul e noua celebritate”, asta e hot acum! In jurul acestui aforism se infiripa o poveste de un umor nebun. Anonimatul este dorinta detinatorului contemporan de putere. Anonimatul reprezinta starea de experiment corporal, de aneantizare prin deghizare, prin ignorarea regulilor societatii „inalte”, prin ignorarea propriilor conturi bancare. Ma rog, nu insist, povestea se afla in carte.
Indrazniti sa deschideti cartea
Din cele trei niveluri din structura cartii, Palahniuk se putea lipsi linistit de rama. Ramin imprimate ca niste matrite diabolice poemele care fuzioneaza cu povestile de sine statatoare. Toate amintesc de ceva, sint fine prelucrari sau amestecuri de legende urbane, stiri de fapt divers, paradoxuri ale lumii civilizate. Cind citesti o poveste precum aceea in care concluzia este ca, atit timp cit un oras a fost cutremurat de un criminal in serie, rata infractiunilor a scazut spectaculos, stii sigur ca ai mai auzit-o spusa de cel putin zece personaje de film sau ca ai citit-o in zece thriller-uri de mina a doua. Palahniuk le da o noblete fara egal.
Bintuitii este o aparitie-eveniment prin forta lui incredibila si printr-o traducere care merita atentia tuturor juriilor literare anul acesta, aceea a lui Rares Moldovan.
Cind citesc astfel de carti simt cum imi urca in git nervii impotriva presei romanesti, pentru felul umil in care e legata de eveniment, de actualitate. Cind apare o culegere de povestiri care te ingheata, cum procedezi? E doar o simpla carte, vor zice toti – bine, atunci indrazniti sa o deschideti.
O poveste precum Exodus e de o agresivitate atit de profunda, atit de bine calibrata – Palahniuk isi aminteste cum, la una dintre lecturi, o prietena de-a sa a intrat intr-o criza de plins si, dupa citeva zile, a cerut o copie pentru a i-o arata psihanalistului –, incit poate tulbura, macar pentru citeva minute, orice ordine interioara, intr-un sens bun, pozitiv. Este una dintre cele mai bune proze scurte ale deceniului. Nu exagerez cu nimic. Cititi-o si, dup-aceea, scrieti-mi…
Chuck Palahniuk, Bintuitii, traducere din limba engleza si note de Rares Moldovan, editie cartonata, colectia „Biblioteca Polirom”, Editura Polirom, 2007