Foarte multi „roackeri” nu-l considera pe Jean-Michel Jarre decit un muzician bun, interesant, spectaculos, atractiv pe alocuri. Dar fara prea mare legatura cu rockul. Si, desigur, au dreptate. Directia pe care a mers Jarre nu poate fi, decit cu larga ingaduinta, atasata domeniului. Sunetul modulat sintetic e atit de diferit de raguseala bluesului si gifiiala rockului; armoniile culese de pe cimpuri (magnetice!) ireale; pina si insertiile din „muzica popoarelor” (cum se zicea odata la radio Bucuresti) par livrate de vreo populatie extraterestra! Titulatura de „rock progresiv” atribuita muzicii lui Jean-Michel e o formula de catalog pentru uzul consumatorului de rind. Nu e gresita, insa e reductionista. De fapt, ca orice mare muzician, Jarre e un pic in avans fata de timpul sau. Insa si asta e deja un truism al post-modernitatii, un sablon de marketing. Dovada? Simpatia consistenta de care se bucura Jean-Michel in toata lumea: China, SUA si-n Polonia, la Gdansk, si-n Egipt, la piramide, si-n Moscova. Si-n Paris, natural…
Jarre n-a inventat o forma noua de arta. Mare parte din inovatiile cu care a stiut sa se faca iubit functionau de mult, iar instrumentele sale au fost construite experimental de nordici. Capacitatea lui Jean-Michel de a folosi tehnica, sintetizatoarele si modulele de sunet e o simpla si veche atributie a spiritului omenesc, desuet numita talent! Fara talentul lui Jean-Michel de a face melodii din zgomote & ecuatii, nici o masina de marketing din lume nu reusea sa-l tina 30 de ani in avangarda show-bizului, unde majoritatea succeselor dureaza 15 minute! Zbiere cit vor puristii, oportunistii & finantatorii: vizionarismul unora ca Jarre impinge (mai) departe show-ul planetar…
Ultima realizare a francezului, conceputa direct in surround, Teo & Tea, parafrazeaza posibilitatile muzicale software. Cu nonsalanta si prospetimea unui pustan ce maninca snaks-uri pe tastatura, as zice, Jean-Michel se preface ca lucreaza cu ReBirth sau Reason, face experimente in Cubase si mixeaza in Nuendo, E-Jay sau Sonar, aparent lipsit de grija produsului final. Si ca sa continue treaba, compune o animatie 3D, ca videoclip, o randeaza HD si-o distribuie in 2 variante. Ce mai, joaca de copil mare sau de barbat ce se copilareste! Si nu este asa, fiindca Jean-Michel foloseste tehnica profesionala de studio, plus o echipa de artisti dedicati, colaboratori vechi ai sai. N-as putea spune ca discul acesta le-a reusit mai mult ca altele. Nici surround-ul nu e mai expresiv decit ce auzim pe unele realizari de exceptie. Si nici nu e facut ca o lectie, cum e cazul precedentului disc, din 2004, numit Aero.
Aero pare, intr-adevar, o lectie de surround. Piese mai vechi, ca Oxygene, Equinoxe ori Magnetic Fields, au fost mixate pe 5.1 canale, intretesute cu zgomote naturale, completate de compozitii noi, al naibii de inspirate – Aero, Aerology, Aerozone – si livrate intr-un format „popular” ca DTS 24/96 (nu in restrictivul, exclusivistul DVD-A 24/ 96). Ce se aude pe acel disc din 2004 nu pot sa rezum in text.
Nu mai spun ca prietenii mei „roackeri” nu ma vor crede!