Putem accepta ca accesul la cunoasterea stiintifica, la literatura, teatru, muzica sa fie liber, dar nu si cel la film. Filmul costa muuuult, se investesc bani, se lucreaza cu echipe imense intr-o retea infinita de provideri, distribuitori, producatori samd. Filmul e o industrie, exact ca aceea de automobile sau pampersi. Dispare copyright-ul clasic, deja il vad pe de Niro rugindu-se de Teatrul din Piatra-Neamt sa-l angajeze. Asa cum nu exista mese gratuite, cine va plati pentru filme? aceasta e intrebarea. Cit timp filmul va fi doar o industrie, sistemul se va pastra. Argumentul clasic: altfel nu se poate, e singura cale. O minciuna mercantila ordinara care face din jumatate de planeta niste infractori (da, voi cei care trageti de pe DC++, de pe BitTorrent, luati de la vecini si ripuiti DVD-uri sau plasati strategic camera de filmare in salile de cinema), iar din cealalta jumatate, niste fraieri care platesc (se numesc externalitati negative) si pirateria voastra. A, mai ramine ceva sub 1% care se lafaie in vile imense si dau interviuri stupide la teve. Daca privim asa problema (noi vs ei, drept la cunoastere vs pretul cunoasterii, capitalism vs bunuri publice), nu ajungem niciunde. Putini stiu ca la inceputul secolului, pina sa-i vina ideea lui Charles Pathe sa dezvolte filmul-ca-industrie (el detinea studiourile, salile de cinema si actorii, adica TOT), filmul se vindea la metru. Da, te duceai si ziceai: vreau 300 de metri de pelicula. Pe care deveneai proprietar si puteai sa faci orice: s-o proiectezi in piata publica, sa o folosesti ca perdea, sa o lasi mostenire. De ce eu, care platesc un film in secolul XXI, nu sint proprietarul lui sau macar posesorul unui drept de utilizare unde si cum vreau eu?
Acum un an s-a lansat primul film 3D open source: Elephants Dream. Si e filmul cel mai downloadat de pe reteaua publica BitTorrent (peer-to-peer). Cred ca e si singurul legal, pentru ca e plasat sub o licenta libera (Creative Commons). Un scurtmetraj animat suspect de ciudat, intr-o lume a viitorului, hiperindustriala. Cu doua personaje parca scoase din Orwell care traiesc virtualitatea acelei lumi, simbioza cu masinile, frica de a descoperi ceva dincolo de fenomene. Test de filosofia mintii, suprarealism fantasy? Habar n-am. Cind l-am revazut (ca sa nu scriu din amintiri), m-a lovit o interpretare: asta e Calauza tarkovskiana transpusa intr-un indefinit viitor (narativ chiar repeta pe fast forward Calauza). E o bula oxigenata intr-o industrie a filmului cu fundamente inconsistente. Un film facut in 8 luni, cu un soft open source (Blender), cu o echipa de artisti sustinuta de Netherlands Media Art Institute. Si care se ofera liber cu o conditie: pastreaza-l liber. Nu mai bat cimpii: intrati pe http://www.elephantsdream.org si revrajiti lumea.