Uneori acesti maestri ai echilibristicii au nevoie de o bara lunga pe care o tin orizontal si care-i ajuta sa-si mentina echilibrul cit mai bine. Cam asa il vad eu pe Nabokov in Lectii. El are mici dezechilibrari, mici momente care nu sint coser, se foloseste uneori de bara pentru a-si mentine echilibrul si pentru a-si atinge scopul: sa ajunga in celalalt capat al scenei fara sa cada. Eu cred insa ca nimic din aceste mici momente de oprire nu-i stirbeste din virtuozitatea si curajul sau. Sa-l pici la examenul literaturii pe Dostoievski este un act de mare curaj, este momentul in care artistul-echilibrist pare ca acus, acus o sa se prabuseasca de la inaltime si se va face praf. Toata sala ofteaza, geme de emotie si teama, dar el nu cade, ci isi vede de drum. Indiferent daca are dreptate sau nu, important este faptul ca Nabokov nu se impiedica nici macar de Dostoievski. Mai am o mica observatie. Undeva, Nabokov spune ca daca nu ar fi scris Lolita, noi astazi nici nu am fi vorbit despre nimfete, nu le-am cauta cu privirea, nu le-am simti prezenta. Asa este. Daca Nabokov nu ar fi inventat o anumita lectie de literatura si nu ar fi inventat problema Dostoievski, noi nu am fi discutat astazi despre ea. Nu sint de acord cu el in anumite momente, insa si pentru asta il iubesc si respect. Dar vom mai avea timp sa revenim la acest subiect care ne doare cumva pe ambii si ne plaseaza pe baricade diferite. Insa asta e frumusetea povestii.
Lectie de entomologie literara
Da, fireste ca bat inspre Bulgakov. Dupa miscarea pionului, ar fi venit aceasta a doua miscare pe care ai intuit-o foarte bine. De ce am vrut sa fac aceasta miscare? Am cel putin doua motive. Mai intii, eu cred ca Bulgakov este singurul dintre scriitorii sovietici care ar fi putut sa-i trezeasca interes si este de calibrul lui Nabokov, mai ales prin romanul Maestrul si Margarita, iar in al doilea rind, fiindca este cel mai gogolian scriitor produs de literatura rusa, dar care nu e nicidecum un epigon. Problema si dificultatea mea tin insa de faptul ca nu am nici o informatie care sa-mi permita sa-l „acuz de tacere intentionata” pe Nabokov. Nimic din ce stiu pina acum nu-mi permite acest lucru. Deci miscarea mea ramine pur ipotetica si nu pot sa-mi permit a invinui pe cineva pe nedrept, mai ales pe un favorit al meu. In ultima perioada, am cautat cu disperare sa gasesc macar un rind in care Nabokov ar mentiona ceva despre Bulgakov. Nimic. Toti bulgakovienii interogati de mine (caci nu prea am amici nabokovieni de specialitate) mi-au spus ca nu cunosc o astfel de informatie. Asa ca nu am gasit nimic scris care sa-mi confirme sau sa-mi infirme teza anuntata in scrisoarea precedenta.
Din punct de vedere istoric, e asa cum spui tu. Intr-adevar, ambii au trait vremuri tulburi si soarta i-a aruncat in lumi diferite, ceea ce a facut poate imposibila cunoasterea reciproca. Si totusi. Citind cu atentie biografiile celor doi, ocupatiile, interesul pentru un anumit gen de informatie, cred ca, daca Bulgakov nu prea avea mari sanse de a afla ceva despre Nabokov, in cazul autorului Lolitei lucrurile nu pot sta la fel. Da, nu prea avea cum sa apara in Lectii, insa ma asteptam sa aflu ceva macar in diversele insemnari, scrisori, interviuri tirzii. Dar nu am gasit nimic. Si oricum e dreptul lui sa ia in considerare sau sa ignore pe cineva. Nu e primul caz in istoria literaturii. Insa ma incapatinez sa afirm (dar sa ramina intre noi si te rog sa nu mai spui nimanui) ca asta oricum nu schimba datele problemei in esenta, iar teza mea ramine valabila.
Ca sa nu fiu excesiv de subiectiv si pentru a incerca sa ramin in zona argumentelor, am urmarit zilele astea sa vad ce zice Nabokov despre alti colegi de breasla considerati de istoria literaturii autori de prim rang. Nu e deloc darnic cu ei. Autori precum Ezra Pound, T.S. Eliot, Hemingway, Thomas Mann, Bellow, Faulkner sint numiti „autori de mina a doua”. Pe Soljenitin si Pasternak nu-i considera niste mari scriitori. Despre batrinul Freud zice ca e un mare sarlatan, Sartre e acuzat ca face artificii la moda, iar Henry Miller este lipsit total de talent. O armata de scriitori precum Camus, Lorka, Brecht, Thomas Wolf, Kazantzakis, D.H. Lawrence (si multi altii) produc doar butaforii fara fundament, ca sa nu mai zic de scriitorii sociali precum Gorki, Tagore, Romain Rolland, pe care-i desfiinteaza. Romanul Doctor Jivago este pentru Nabokov o carte scrisa „jalnic, care contine idei banale”, iar Moartea la Venetia este o carte idioata. Nabokov isi permite sa desfiinteze, sa eticheteze de o maniera destul de simplista. Nu cred ca ar accepta sa fie tratat si el intr-o asemenea maniera. Cred ca ar fi chiar foarte deranjat. Insa el, stilist si arhitect de lumi perfecte, spunind mereu ca tot ce are este doar stilul, isi permite acest lux. Poate si de aceea este mereu fascinant.
Si totusi, pe cine iubeste Nabokov? Sint mult mai putini, dar intr-adevar alesi pe sprinceana: Puskin, Tolstoi, Gogol, Cehov, Belii dintre rusi si Joyce, Kafka, Proust, Melville, Borges, Keats, Rimbaud, Flaubert, Verlaine, Huysmans din spatiul occidental. Iar marele capodopere ale secolului XX trebuie citite in urmatoarea ordine: Ullyce (Joyce…, dar te rog sa nu uiti ca e singura carte a lui Joyce acceptata de Nabokov), Metamorfoza (Kafka), Petersburg (Belii) si prima parte a ciclului In cautarea timpului pierdut (Proust). In acelasi timp, Nabokov credea ca cea mai buna poezie a anilor ’20-’30 ai secolului trecut au scris-o rusii, care au avut in aceleasi timp si cea mai proasta proza. Daca l-ar fi cunoscut pe Bulgakov (dar si pe Platonov, Babel, Zoscenko, Ilf&Petrov, Mariengof etc.), poate ar fi crezut altceva. Oricum, un lucru stim cu siguranta: ambii au avut aceeasi pasiune, au colectionat fluturi.
Ce statie urmeaza?
Ehei! E timpul sa pornim spre alte statii. Spre care oare sa ne indreptam? Spre Gogol, Tolstoi sau Dostoievski in nemarginita stepa ruseasca, sa traversam oceanul, poate-l gasim pe Hemingway sau Poe, sau sa hoinarim prin batrina Europa dupa Joyce, Proust sau Mann? Multe sint de vizitat si vorbit. Problema e ca vom ajunge neanuntati, insa oricum, in buna traditie ruso-sovietica, eu fac orice vizita neanuntata. Totul e sa nu pic pe nepusa masa. Dar si situatiile delicate le rezolv, fireste, tot cu ajutorul literaturii. In astfel de cazuri, iata doua replici exemplare pentru situatie de criza de ni-i foame, de ni-i sete. Pot fi folosite. (Aviz studentilor, ca e calitate verificata de Ostap Bender si certificata de Ilf si Petrov.) „E un pacat sa maninci o varza ca asta fara vodca!” si „La Berlin exista un obicei foarte ciudat: acolo se maninca atit de tirziu, incit nu poti sa-ti dai seama daca e vorba de o cina servita devreme sau de un prinz servit tirziu”.
Dar tu parca anuntasesi statia Gogol. Bine, Gogol sa fie. Dar hai sa-l rugam sa puna samovarul la foc ca sa nu dea sfoara-n tara ca am dat buzna neanuntati si ca sintem poslie/ filistini. Sincer sa fiu, nu prea am chef sa-i deranjez febletea lui Nabokov, mai ales ca e si febletea mea.