Volumul Intelectualii in cimpul puterii. Morfologii si traiectorii sociale constituie studiul cel mai consistent despre elitele din RDG si formarea lor. Exista intr-adevar citeva lucrari noi despre rolul cadrelor de conducere din RDG, lucrari care, din pacate, nu apar decit partial mentionate in bibliografie (prima parte a cartii, care se refera la scolile de partid, a fost finalizata acum 10 ani). Cu toate acestea, lucrarea analizeaza in profunzime problematica si deschide, mai ales prin descrierea acribica a modului de functionare a Universitatii de partid „Karl Marx”, noi drumuri pentru cercetare. Exactitatea si abundenta detaliilor privind structura de organizare a formarii cadrelor, dezvoltarea Universitatii de partid si „lichidarea” personalului didactic dupa 1989 sint singulare in literatura socio-istorica de pina astazi.
Am citit numeoase lucrari din domeniul politico-sociologic, care apartin unor autori romani si care au fost publicate de edituri importante. Unii dintre acesti autori si-au facut deseori aparitia la televizor in calitate de „analisti”. De cele mai multe ori am fost insa dezamagit citind aceste carti, deoarece am remarcat la romani obiceiul, preluat probabil de la francezi (si aici fac poate o nedreptate francezilor), de a-si scrie eseurile – in parte interesante – intr-un stil admirabil, frumos si de a-si exprima intotdeauna clar si simplu convingerile asupra modului in care functioneaza lumea sau asupra celor ce poarta vina pentru situatia istorica nefericita a romanilor etc. Multe dintre aceste lucrari ramin insa, din punct de vedere calitativ, la nivelul unei opinii exprimate la televizor. Deseori se fac afirmatii in sprijinul carora nu se aduc nici un fel de dovezi in notele de subsol. Citeodata am impresia ca formatorii de opinie romani dau o mai mare importanta cuvintelor frumoase decit argumentului rational stiintific. Contrar acestor aspecte, textul lui Mihai Dinu Gheorghiu mi-a facut o placere deosebita. Acest text are in spate o geneza de aproape 20 ani si marcheaza sfirsitul unei munci herculiene.
Autorul imbina in mod exemplar informatii dintr-un numar remarcabil de studii cu materialul de arhiva la fel de substantial, facind astfel dovada calitatii sale de istoric. Pe linga aceasta, a realizat si numeroase interviuri, anchete bazate pe chestionare si evaluarea acestora si o banca de date cu privire la studentii Universitatilor de partid din Berlin si Bucuresti. Se poate afirma asadar ca si-a creat o baza empirica foarte vasta pentru studiul sau, care l-a costat cu siguranta mult timp. Aceasta lucrare fundamentala in care este analizat sistemul de formare comunista a elitelor in Romania si in RDG, prezentindu-se totodata si aspecte legate de situatia altor state din blocul estic, precum si situatia Uniunii Sovietice, va avea cu siguranta si un succes international. Din acest motiv consider ca o traducere in limba germana este absolut necesara, deoarece informatiile despre elitele din RDG si despre Universitatea de partid „Karl Marx” trebuie aduse la cunostinta publicului german erudit. Asta nu inseamna insa ca referirile la pendantul romanesc, Scoala „Stefan Gheorghiu”, sint mai putin importante. Cu toate acestea, cititorul nu scapa din vedere faptul ca autorul a avut posibilitatea de a profita de „prelucrarea” trecutului comunist, care, din varii motive, a avansat in Germania in masura mult mai mare.
„Wendehals” = „Cel care se intoarce dupa cum bate vintul”
Deosebit de interesante sint, fara indoiala, si capitolele consacrate situatiei de dupa 1989 si transformarii suferite de elitele comuniste. Autorul s-a bazat si de aceasta data, mai ales in ceea ce priveste Republica Democrata Germania si asa-numita „Wende” – schimbare, pe un numar impresionant de studii si a prezentat cu exactitate problemele pe care le-a intimpinat elita din RDG odata cu trecerea la RFG. Dintre numeroasele aspecte interesante tratate ma voi axa asupra problematicii „Wendehals”. „Wendehals”, tradus literal „capintortura” sau „virtecap”, este o pasare care are capacitatea de a-si rasuci capul la exact 180 de grade, adica de a se intoarce in directia total opusa. In vremea asa-numitei schimbari („Wende”), a perioadei de transformare revolutionara, in care RDG trebuia sa fie adusa in decurs de un an la un nivel cit mai apropiat de cel din RFG pentru a putea fi integrata in 1990 in RFG, a fost data denumirea de „Wendehals” acelor apartenenti la elita din RDG fara scrupule, care au reusit sa isi faca loc si in noul sistem. Autorul traduce denumirea de „Wendehals” in mod corespunzator prin „Cel care se intoarce dupa cum bate vintul”. Mihai Dinu Gheorghiu le-a consacrat un capitol intreg acestor tradatori oportunisti ai ideologiei, fata de care jurasera credinta in scolile de partid. In acest capitol, autorul arata faptul ca indeosebi tinerii au putut profita de ocazia de a se reorienta, in timp ce persoanele mai in virsta sau cadrele de elita mult prea compromise politic staruiau in rolul de „veterani”, dind astfel impresia de a fi mai demni de incredere, desi cariera lor era deja incheiata.
Referitor la situatia de dupa 1989, sint facute deosebiri foarte clare intre fosta RDG si Romania. Autorul explica in prima parte a lucrarii faptul ca nivelurile diferite de educatie din cele doua tari dupa cel de-al doilea razboi mondial au condus la o configurare diferita a scolilor de partid. In ceea ce priveste restructurarea sistemului de invatamint si schimbul de elite, cele doua tari au fost nevoite sa se orienteze in directii diferite. Ca sa ma exprim mai clar: in Germania, expertii puteau fi trimisi, respectiv adusi in si din toate regiunile de la vest la est. Nu si in Romania. De aici a rezultat pentru Germania un proces de „lustratie” mult mai amplu in domeniul justitiei, cel administrativ si universitar, cel putin la nivel mai inalt. In Romania, nu s-a inregistrat o astfel de evolutie. Daca nu ma insel, dupa revolutie au continuat sa predea in domenii sensibile, cum ar fi filosofia si stiintele sociale, aceiasi profesori – unii au pierdut de altfel functiile de conducere (sef de catedra, decan s.a.) pe care le avusesera – care ii preamareau mai inainte nu numai pe Lenin si Stalin (si mai putin pe complicatul Marx), cit si pe Ceausescu, incluzindu-i printre cei mai de seama filosofi. Nu imi este cunoscut daca acestia au reusit sa se orienteze la timp si cu destula pricepere asupra lui Kant, Hegel, John Rawls si Karl Popper.
Un studiu foarte important
A doua parte a cartii, extrem de interesanta si ea, este dedicata adevaratilor intelectuali, reprezentantilor cimpului literar, care au jucat un rol foarte important in Romania. Doresc sa va reamintesc aici faptul ca in scolile de partid erau formate numai elitele administrative si politice, iar numarul inginerilor si tractoristilor era destul de mare. Scolile de partid au fost la inceput institutii opuse sistemului universitar civil. Lectura celei de-a doua parti, care cuprinde circa 100 de pagini, mi-a produs o placere deosebita. Mihai Dinu Gheorghiu a realizat prin acest studiu nimic mai putin decit o lucrare sociologica ampla de mare importanta pentru cimpul literar din Romania. In timp ce alte lucrari se axeaza mai mult pe aspectul biografic, Mihai Dinu Gheorghiu pune in lumina structurile unei bresle si acorda atentie pina la amanunt si institutiilor, si istoriei acestora (este vorba mai ales de Uniunea Scriitorilor). Nu lipseste nici comparatia cu alte tari socialiste, chiar daca in acest capitol situatia Romaniei se afla in prim-plan.
O concluzie previzibila a domnului Gheorghiu, care priveste si alte tari socialiste, este ca dupa 1989 a aparut deodata un numar extrem de mare de „disidenti”, care declarau ca ar fi fost dintotdeauna impotriva comunismului. Este vorba de un fenomen denumit in mod corespunzator „reconversie” de catre Mihai Dinu Gheorghiu. Raportindu-se la prezent, autorul mai face o observatie interesanta referitoare la literatura si la opinia publica intelectuala, iar cu acest aspect as dori sa imi inchei prezentarea. Literatura oficioasa compromisa a realismului socialist si protagonistii sai au fost inlocuiti in discursul public nu numai de figuri noi, tinere. O serie de publicisti importanti au desfasurat un proces de reabilitare a autorilor care fusesera interzisi sau asupriti de comunisti. Printre acestia se numara, desigur, reprezentanti de vaza ai culturii romanesti (chiar si din afara Romaniei), cum ar fi Noica, Cioran si Eliade. In discursul public, trecutul fascist al autorilor mentionati a fost fie pus sub tacere si refulat, fie s-a inclinat spre a scuza aceste rataciri, considerindu-le pacate ale tineretii. Anii ’90 au fost marcati per ansamblu de un spirit antisemit si conspirativ, care si-a pus amprenta si asupra a numeroase articole si carti din vremea respectiva. Consideratiile autorului nu se termina foarte optimist. Sustine ca acest discurs xenofob si antisemit se mentine – clandestin sau deschis – sub umbrela motto-ului: „Ceea ce a fost interzis de catre comunisti trebuie sa fie bun” in mijlocul „cimpului intelectualilor”. Speram cu totii ca autorul acestui studiu erudit si foarte important sa se insele si ca adevaratii intelectuali din spatiul mioritic dau dovada ca acest discurs – de altfel ridicol din perspectiva internationala – este pe drept marginalizat si murdareste acum doar paginile unor publicatii gen „Romania Mare”.
- Traducere din limba germana: Manuela Mariniuc
- Titlul si intertitlurile apartin redactiei
- Mihai Dinu Gheorghiu, Intelectualii in cimpul puterii. Morfologii si traiectorii sociale, colectia „Plural”, Editura Polirom, 2007
- Alexander Rubel a fost directorul Centrului Cultural German din Iasi si in prezent este lector la Catedra de Germanistica a Facultatii de Litere de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iasi.
- Lansarea volumului Intelectualii in cimpul puterii… a avut loc la Iasi, pe 3 aprilie a.c., in prezenta autorului. Au vorbit despre volum Adrian Neculau, Alexander Rubel si Adrian Cioflanca. O a doua lansare s-a desfasurat la Bucuresti, pe 5 aprilie a.c., la Institutul pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.