Iarna trecuta a fost cea mai ploioasa din istoria Portugaliei si cea mai devastatoare din viata mea. Ma simteam ca si cum durerea ma facea sa ma scufund. Am adunat si mai multa durere, asa incit sa reuseasca sa ma dizolve in nimic pina la capat. Am pierdut 6 kg, plus jumatate din realitatea mea, jumatate din iubirea mea, jumatate din munca mea, jumatate din increderea mea si din mine. Cu jumatatea ramasa, a trebuit sa il refac pe Rui, sa il remodelez din resturile lasate in urma in Bucuresti.
In februarie, in timpul rezidentei de la Atelier Real (Lisabona), era frig si de cele mai mutle ori ploua inauntrul cladirii unde mincam si lucram (doar bucataria si dormitorul meu erau ferite de ploaie). Nu era nici un fel de confort, dar simteam un val cald de tandrete si blindete in jurul meu, ca si cum toata lumea conspira ca sa ma salveze de mine insumi.
De la Nuno Cabral, profesorul meu de yoga incredibil de intelept, la São, care mi-a imprumutat jumatate din casa ei labirintica (undeva intre suburbii, zona rurala si oceanul Atlantic), la parintii mei, vechii mei prieteni si cei nou dobinditi, fosti colegi si echipa din Compania Real-João Fiadeiro, cu totii "dadeau un banut" ca eu sa ma regasesc. Adunam toate aceste fragmente de sensibilitate si, intr-un bun sfarsit, lumina, lumina magica, lumina multicolora a iernii portugheze a inceput sa lipeasca bucatile din mine.
Apoi a venit Mihaela, cu inregistrarile din Bucuresti. O rugasem sa intervieveze persoanele care vazusera seria de improvizatii "Rui" pe care o facusem la "Miercurea lejera" in 2008 si 2009, si am vazut amandoi ce isi aminteau Carmen Cotofana, Florin Flueras, Edi Gabia, Iuliana Stoianescu, Paul Dunca…
Ca o ghicitoare complicata, mi s-a dezvaluit ce faceam eu in Romania: construiam un mit, despre mine sau pentru mine, incercind sa recapat o tinerete artistica pe care nu imi permisesem sa o traiesc cind eram tinar. Dar privind acele chipuri si amintindu-mi de toti ceilalti pe care i-am cunoscut la Bucuresti, am inteles si am acceptat povestea iluzorie pe care mi-am spus-o mie insumi.
In ziua dupa ce Mihaela a plecat, m-am intors la studio si am plins timp de o ora in acelasi loc unde o intervievasem pe ea cu o zi inainte. Ploua din nou, si iar apa picura din tavan, creind baltoace in locurile unde nu erau puse galeti si cutii. Hartii de ziar, coli mari de hartie, carti erau imprastiate peste tot, resturi, resturi, resturi, si nici o viata decit cusca mea goala.
Primul meu solo e o incercare de a aduce la lumina (sper eu, o lumina colorata) toate lucrurile pe care am incercat sa le ascund cit am trait in Romania. Corpul lui Rui este acelasi, doar cu putin mai batrin (am aproape 39 de ani acum). Felul lui Rui de a aborda memoria ar putea sa fie de asemenea acelasi. Dar Rui care va aparea inauntrul cuvintelor este o fictiune. Acel Rui nu exista decat pe scena.
Rui Catalão
Fost jurnalist, critic literar, muzical si de film, in ultimii 9 ani Rui Catalão (n.1971, Cacem, Portugália) incearca sa redefineasca rolul dramaturgiei pe scena. Lucreaza cu coregrafii João Fiadeiro, Miguel Pereira, Manuel Pelmus, Brynjar Bandlien, Madalina Dan si scrie scenarii de film pentru regizorii João Pedro Rodrigues si Jorge Cramez. In 2003 creeaza conceptul "live movie" si realizeaza patru piese (cea din urma, "Atit de frageda" fiind prezentata la Bucuresti cu interpreti romani). Din 2007 traieste in Bucuresti si colaboreaza cu Mihaela Dancs pentru "Coada soricelului", cu care, in 2008, concepe "Follow that Summer". Colaboreaza cu Carmen Cotofana/ Mihaela Dancs la "First Steps". "Inside Words" este primul sau solo, folosind material testat si prezentat in cadrul "Miercurii lejere" (concept Maria Baroncea / Eduard Gabia – CNDB). Are in lucru un proiect de grup impreuna cu Ana Borralho / Joao Galante.