La deschidere, dispuse pe cant, personalitatile se complac in politeturi acceptate la sindrofii, nu mai inteapa, nu mai ataca, se mai aude cite un „da-te mai incolo” pentru un loc mai in fata. Ca intr-o revista de mondenitati, se perinda dame nu mai multe decit degetele de la o mina, prin fata mesei de prezidiu formata doar din barbati, barbati-scriitori, barbati-jurnalisti, barbati-eseisti. O doamna asteapta cuminte sa primeasca o mapa de prezentare. I se intinde rapid de la unul dintre organizatori printre ceilalti „asezati” in sala si ea intinde, la schimb, o ciocolata cu alune. „Pentru ce?”, intreaba cu ochii mariti de uimire organizatorul. „Ei, pentru cafea!”, i se raspunde cuminte.
Dupa ce locurile sint ocupate, incepe discursul lui Cassian Maria Spiridon: „140 de ani de…” , „11 ani de…”, „acuma zece ani erau 130 de ani de la…”. Urmeaza prezentarea invitatilor. A fost luata la rind toata sala, compusa, fara exceptie, din persoane care stiu sa scrie – Aurelia Popa, Ioan Papuc, Gellu Dorian, o doamna care este sotia unui domn, doi fotografi, un cameraman. Femeia cu ciocolata se suceste pe scaun, da sa ridice o mina ca la scoala, se inalta putin de pe scaun. Cassian Maria Spiridon n-o vede si pace. Se prabuseste la loc in anonimat. Ioan Grosan a pierdut trenul, ajunge mai tirziu, iar Mircea Mihaies si-a dorit foarte mult sa vina, dar n-a mai reusit.
„Bravo, dom’le”
Incep discursurile. „140 de ani e un strigat de victorie!”, spune Nicolae Breban. Atmosfera se anima din ce in ce mai mult. Apoi, Ion Tomescu anunta ca, pe linga presedinte al Asociatiei Publicatiilor Literare si Editorilor din Romania, este si presedinte al Federatiei Editorilor si Difuzorilor de Carte din Romania. Titulatura o rosteste corect si clar, iar din sala i se transmite un „Bravo, dom’le”. Apoi il roaga pe Nicolae Breban sa intervina acolo unde trebuie „ca sa ajungem si noi la Frankfurt”. Domnul Tomescu primeste doar un zimbet deocamdata. Ridica ochii de pe foaie: „O ultima chestiune”. „Daca am platit cotizatia?”, vine o replica. Presedintele Tomescu se fisticeste, dar se redreseaza elegant. „Ai platit-o?” In realitate vrea sa ofere diploma de excelenta cu numarul unu. Suspans. Cassian Maria Spiridon deja e in picioare. Intr-adevar, nu este pentru dumnealui, ci pentru „Convorbiri literare”. Seria glumitelor continua. „Diploma o sa valoreze zece mii de euro peste zece ani”. „Asta daca nu mai da o diploma cu numarul unu.” Un alt discurs potoleste petrecaretii. Redactorul-sef adjunct vorbeste la telefon, politicos, cu mina la gura.
Umbra lui Vacaroiu. In literatura
Apar Lucian Vasiliu si Cezar Ivanescu. „Ce faceti, intrati sau iesiti?”, ii intreaba „junimist” seful „Convorbirilor”. „Pina la sfirsit te suspendam si pe tine si il punem pe Vacaroiu”, primeste amenintarea zimbind Cassian Maria Spiridon. Dan Manuca reaminteste povestea talangii junimistilor. „Trebuie sa facem dovada ca producem brinza”, glumeste acesta. „Ne trebuie si aparat de muls”, adauga sala.
A doua zi, talanga i-a adunat la Casa Pogor sa discute despre Eliade. Deliciul l-a facut discursul lui George Ceausu. „19 trandafiri este cel mai prost roman al lui Eliade.” Auditoriul nu s-a abtinut: „Asa face in fiecare an”. Simbata seara, momentul asteptat. S-a recitat, s-a analizat si premiat la foc automat. Au primit diplome Sorin Alexandrescu si Shaul Carmel, venit tocmai din Israel. In Sala Henri Coanda de la Palatul Culturii, acustica e proasta sau „Cassian are sarmale in gura”, se gindeste un domn tolanit pe fotoliu.
Si incepe bufetul – cu aperitive si mult vin. Se indeamna la pahar cu batai pe spate si pupaturi. Paharele nu se ciocnesc, sint din plastic, dar se sorb licori printre risete zgomotoase. Se indeamna unul pe altul, vinzatorii de la „Librex” trec pe rind si-si umplu farfuria. „Hai la chef”, indeamna grabiti citiva invitati. „Dar nu mergeti la bufet?”, se aude din alta parte. Si se vad prinderi in brate focoase, precis pe fondul unor discutii literare. Paharele se umplu in nestire, la fel cum se golesc farfuriile. Un domn, venit atunci, trece fluierind. Apare cu palaria de cowboy Tiberiu Brailean.