Ioan Es. Pop si Horia Garbea sint din generatia ’90, iar dupa unii optzecisti aceasta generatie e inexistenta, si totusi pareau vii, si stateau in spate mai mult sau mai putin cuminti, ambii pretinzind ca atit de bine cunosc drumul, incit e exclus sa ne incurcam, si amindoi aratindu-ne obiective cultural-istorice faimoase, ca de pilda statuia lui Stefan cel Mare si Sfint care s-a dovedit, dupa vreo cinci kilometri, ca era a lui Suvorov, dar parca mai poti fi sigur de ceva in ziua de azi?, nici pe dusmani nu mai poti conta, si mai toata lumea e plictisita de ce i se intimpla, toti vor lucruri nemaipomenite si stari de gratie, neintelegind ca extraordinar poate fi orice, o zi de primavara, un drum bun prin locuri unde n-ai mai fost, o istorisire elaborata a lui Horia si o gluma macabra a lui Ioan, cum a zis Doris Mironescu la lansare, ca poezia lui e un cadavru dulce care asteapta sa fie consumat?, totusi nu e lipsit de inteligenta Doris, degeaba spuneti, asta e gluma lui Alex. Stefanescu si imi place s-o reiau, fiindca, in pofida tuturor acuzatiilor care i se aduc, nici el nu este cu totul lipsit de umor, si cum sa nu te amuzi cind la cel mai important Tirg de Carte din Iasi era un curent de zburau flyerele de pe masa si spectatorii se clatinau pe picioare?, si cu toate acestea a fost foarte bine, a fost nemaipomenit, fara ironie si fara exagerare, fiindca am avut un succes real, si nu ca mi-ar pasa mie prea mult de citi spectatori sint la o lansare, citi sint atitia sint si gata, dar curentul uman a fost mai puternic decit cel atmosferic, astfel ca triumful talentului a fost incontestabil, chiar si Bogdan Cretu a vorbit bine, nu uitati gluma lui Alex, prefatatorul Caderii Bastiliei, iar Constantin Coroiu a reprezentat factiunea traditiei, fiindca asa mi s-a spus mie la plecare, ca iesenii sint impartiti in mai multe tabere, si asta, probabil, fiindca vor sa semene cu bucurestenii, si una dintre distractiile mele este sa nu tin cont de nici o factiune si sa vorbesc cu cine-mi place mie si sa beau o bere cu dusmani neimpacati care stau la aceeasi masa, si singurul necaz sa fie ca, sofer, nu pot sa beau decit Schlossgold, fiindca Stella Artois fara alcool n-ai sa vezi nici la Casa Pogor, unde oricum era renovare, nici la Monte Carlo, unde ne-au dus Antonio Patras si Serban Axinte, si unde feciorul era cretin, iar un muncitor spargea trotuarul cu pickhammer-ul, si nici macar la Bolta Rece unde, totusi, ce bine am mincat si-am beut, cu exceptia naratorului, si-apoi am plecat spre casele noastre si am trecut prin nu-stiu-cite radare si, la o benzinarie, am sunat la colegele mele ramase la Tirg, Flori si Reli, si am aflat ca Grupul Corint a luat trei premii, unul pentru fidelitate, altul pentru inalta tinuta si altul pentru promovarea scriitorilor romani contemporani punct.