Afisul lui Tara
Timp de zece zile, Sibiul a fost cuprins de febra jazzului. Sibiu Jazz Festival 2007, organizat de Fundatia Pro Art Hermannstadt si aflat la a 37-a editie, a deschis sirul festivalurilor cu traditie si cu participare internationala, din Capitala Culturala Europeana.
Anul acesta, ne-am delectat cu o editie speciala, cu concerte, jam sessions, workshop-uri, tema fiind muzica de jazz si interferenta cu alte genuri, precum folclorul, muzica simfonica, rock-ul, blues-ul sau hip-hop-ul. Povestea muzicala a inceput vineri, pe 4 mai, cu o prefata vizuala: vernisajul expozitiei multimedia. Fotografii realizate la editiile precedente ale festivalului, alaturi de afise, printre care se remarca cel creat in stilul sau inconfundabil de graficianul Sorin Tara. Afisul lui Tara pentru Sibiu Jazz Festival 2007, in centrul caruia se tolanea un trup gol de femeie, nu avea sa „circule in libertate” prin oras, fiind un unic exemplar ce avea sa troneze la expozitie.
Studentii ridica juriul
Festivalul propriu-zis a inceput cu Galele Studentesti, organizate sub forma de concurs. Un concert exploziv, de cinci ore, in care pina si membrii juriului au dansat. Intrarea a fost libera, iar muzica rasuna in afara cortului, astfel ca la un moment dat s-a stat si in picioare. Atmosfera: ropote de aplauze la solo-uri, strigate extaziate, batai din picioare care cutremurau gradenele.
Seara a inceput cu Harmony, din Sibiu. Sapte fete si un baiat au incins atmosfera, mai ales cu piesele interpretate „acapella”. A urmat, tot din Sibiu, Iulia Constantin si Imperium Jazz Band, incurajati de prietenii ce-si strigau favoritii. Al Baroc avea sa devina vedeta incontestabila a serilor studentesti, cistigind trofeul pentru Cel mai bun solist. Tinarul de 15 ani, nepot al Aurei Urziceanu, a incintat cu piese clasice precum Georgia on my mind. Membrii juriului au fost cuceriti: Alexandru Sipa, presedinte al juriului, purtind un tricou imprimat cu „100% jazz”, a sarit de pe scaun, aplaudind ritmat catre sala si incercind sa ia la dans o spectatoare.
Au urmat JazzBand din Timisoara, iar apoi Headliner din Cluj-Napoca, trupa jazz-rock ce avea sa cistige Marele Premiu. Spre miezul noptii, pe scena au urcat Academic Jazz Group din Iasi si Acid Groove din Cluj-Napoca.
Weinberger, suparat
Pentru prima oara, festivalul a cuprins spectacole de zi pe scena din Piata Mare, care insa au avut de infruntat capriciile vremii, dar si ale sibienilor. Cel dintii concert gratuit in aer liber a fost sabotat de ploaie si de slaba mediatizare. AG Weinberger Blues Project a inceput sa cinte pentru o suta de oameni, pe o ploaie marunta. De pe scena, Weinberger a spus: „Buna ziua! Bine ati venit, pe aceasta ploaie ticaloasa si cu aceasta organizare «minunata». Multumim ca ati venit. De noi nu s-a scris deloc… O sa cintam 75 de minute, fiindca asa prevede contractul”. Cu umbrele in miini, tinerii au aplaudat si au fluierat, iar numarul lor avea sa creasca, mai ales ca ploaia a stat si a iesit soarele. Urmatoarele concerte aveau sa se bucure insa de o mai buna priza la public. Ajutata de o vreme mai buna, a doua zi, trupa Gloria a incins spiritele in Piata Mare, cind frumoasa Mbela si apetisantele ei dansatoare au innebunit sibienii cu ritmurile africane.
Maratonul „greilor”
Sibiu Jazz Festival s-a deschis pentru trupele consacrate, luni seara, in cortul albastru. In ciuda pretului mai mare ca in alti ani, de 30 de lei pe seara, gradenele aveau sa se umple treptat, desi la inceputul primului concert aveam impresia ca voi ramine singura pe rind. Iar holul unde se vindeau tricouri, CD-uri, pliante si, bineinteles, bere, avea sa se umple ochi, in fiecare seara, de spectatori de toate virstele. Si a inceput maratonul, un caleidoscop de stiluri, fiecare cu farmecul lui, incintind sutele de spectatori cu hituri sau cu improvizatii ce sunau impecabil.
Konstantin Schmidt, directorul Fundatiei Pro Art Hermannstadt, organizator al festivalului, a criticat felul in care sint tratati operatorii culturali. „Am doua mari regrete, dupa decembrie 1989. Unu: ca nu m-am urcat in tren la 1 ianuarie, ca sa plec din Romania. Si doi: ca m-am apucat sa fac aceasta editie”, a spus Schmidt. El i-a acuzat pe cei care gestioneaza programul Sibiu 2007 ca i-ar fi creat o multime de probleme. De asemenea, a anuntat ca a renuntat la colaborarea cu TVR, fiindca prezenta operatorilor deranja publicul.
Nume sonore
Au cintat, in prima seara, sibienii de la Lucian Fabro Quartet, urmati de Marius Popp Grup si Didier Lockwood and Thomas Enhco & Co, din Franta. Marius Popp a venit cu o formula noua, cu patru muzicieni de factura clasica si doi de jazz. Un moment inedit a fost interpretarea unei „jazz-manele”. Care, cu trei viori, un violoncel, un contrabas si un pian, a sunat dumnezeieste, fiind mai degraba o „anti-manea”. Iar Didier Lockwood, care conduce la Paris un Conservator particular, a venit tot cu o trupa tinara, toti membrii fiindu-i fosti studenti.
A doua seara l-a avut ca prezentator pe Virgil Mihaiu, venit la festival de la Lisabona, unde este director al Institutului Cultural Roman. Au cintat elvetienii Herbie’s Explo 3000, urmati de trompetistul Enrico Rava, cel mai mare muzician de jazz al Italiei. Alaturi de Rava si-a dat sufletul pentru spectatori Gianluca Petrella, cintind la trombon ca un adevarat posedat de muzica.
Miercuri, alt moment de virf al festivalului: celebra Dee Dee Bridgewater a sustinut un recital intitulat „J’ai Deux Amours”, suta la suta francez. Din Luxemburg, Capitala Culturala partenera, a cintat Gast Waltzing, fondator al Orchestrei Nationale de Jazz a Luxemburgului. Joi, Berti Barbera a concertat in Piata Mare, iar seara cortul a rasunat de jazz-ul traditional al lui Archie Shepp’s Born Free Band.
Dupa alte zile in care nebunia muzicala a continuat cu ritmuri afro ale Kilimandscharo Dub et Riddim Society si Fanfara Mourcourt in Piata Mare, si cu polonezii de la Zbigniew Namyslowski Quintet ori austriecii Michaela Rabitsch & Robert Pawlik Quartet la Pavilion, festivalul se incheie duminica seara cu un nume de top: Vienna Art Orchestra.
Sexy Dee Dee si huiduieli pentru Geoana
Concertul lui Dee Dee Bridgewater s-a dovedit apogeul festivalului si unul dintre cele mai bune desfasurate in ultimii ani la Sibiu. Aceasta a sustinut un recital cu cintece frantuzesti, in semn de recunostinta pentru tara ei adoptiva. In deschidere a avut loc insa un incident politic. Cind directorul festivalului, Konstantin Schmidt, a salutat prezenta in sala a „domnului presedinte, presedintele Mircea Geoana”, publicul a huiduit violent si a fost nevoie de minute pentru ca Schmidt sa calmeze spiritele, cerind spectatorilor sa fie „europeni”. Criticul Alexandru Sipa, presedintele juriului Galei Studentesti, a parasit sala strigind: „Eu plec! Ramineti daca vreti!”. Pe hol, a declarat: „Este rusinos ce face organizatorul. Cei care au huiduit ar fi trebuit sa aiba coloana vertebrala si sa iasa din sala”. Mircea Geoana, aflat in oras pentru un miting PSD din acea dupa-amiaza, a precizat la finalul concertului ca acest „mic gest de impolitete, a fost usor provocat, ca asa e in politica, in vreme de campanie”.
Urcind pe scena imediat dupa huiduieli, Dee Dee a cucerit publicul imediat: „Si eu sint ca voi, cind vine vorba de politica. Politicienii trebuie sa ne serveasca pe noi, nu noi pe ei!”.
Cistigatorii galelor studentesti
- Marele Premiu: Headliner, Cluj-Napoca
Premii individuale:
- Vocal: Al Baroc, Bucuresti
- Instrumental: Lucian Nagy, saxofon, Timisoara
- Premiul special al juriului si Premiul Casei de Cultura a Studentilor: Harmony Sibiu.