In aceeasi luna, politia a patruns in forta in locuinta lui Fred Hampton, membru al Panterelor Negre, si l-a ucis in timp ce dormea, iar in Los Angeles Charles Manson si grupul sau de aderenti, The Family, au intrat in casa actritei Sharon Tate, ucigind-o pe aceasta si pe oaspetii sai. Era doar inceputul: au urmat masacrul de la Universitatea din Kent, afacerea Watergate, nasterea gruparii teroriste Symbionese Liberation Army, care a rapit-o pe mostenitoarea unui urias imperiu media, Patty Hearst, Jim Jones si sinuciderea in masa a sectei „Templul Oamenilor” in orasul Jonestown din Guyana si scandalul Cointelpro. „Counter-Intelligence Program” (prescurtat Cointelpro) era o unitate speciala a politiei federale americane (FBI) care opera cu mijloace ilegale (interceptarea convorbirilor telefonice, intrari prin efractie, rapiri). Printre cele mai mari succese ale sale se numara stirnirea de conflicte in interiorul miscarii Panterele Negre, a caror urmare a reprezentat-o asasinarea mai multor persoane.
Coming out
Dar nu a existat doar reculul. Miscarea ecologista si miscarea gay faceau primii pasi, feministele mergeau inainte, iar in 1973 Richard Nixon a generat in sfirsit retragerea trupelor americane din Vietnam. Data de nastere a miscarii gay o reprezinta noaptea dintre 27 si 28 iunie 1969, cind politia din New York a intreprins o razie in „Stonewall”, un bar gay din Greenwich Village. Razia facea parte dintr-o campanie antihomosexuala sistematica, insa de aceasta data clientii barului, instigati de travestiti, au ripostat, mai intii cu observatii batjocoritoare si sloganuri Agit-Prop, apoi cu pietre si cioburi, azvirlite in politisti. Scandalul s-a transformat in incaierare in toata regula. Politia a reusit intr-adevar sa inchida „Stonewall”, dar homosexualii iesisera din ascunzatoare, unde nu s-au mai intors niciodata. De la feministe au preluat tehnica de „consciousness raising”. De la promovarea drepturilor omului s-a ajuns rapid la afirmarea drepturilor homosexualilor, care nu mai tinteau doar la gasirea unui loc in societatea existenta, ci la restructurarea acesteia din temelii. Ca o contracultura, homosexualii si lesbienele voiau „sa construiasca institutii comunitare pe baza participarii democratice, universitati libere, o presa libera, comune, relatii non-exploatatoare si de cooperare in societate”, dupa cum relateaza Barry D. Adam in cartea sa The Rise of a Gay and Lesbian Movement.
Huey Newton, lider al Panterelor Negre, s-a declarat imediat solidar cu noua miscare: „In aceasta societate nimeni nu este dispus sa le recunoasca homosexualilor libertatea. Sint poate cei mai oprimati indivizi din societate”. Printre antemergatorii intelectuali ai miscarii gay se numara poetii generatiei Beat, mai cu seama Allen Ginsberg, ca si Herbert Marcuse, Paul Goodman, Daniel Cohn-Bendit si Simone de Beauvoir. In 1971, Dennis Altman profetea optimist „sfirsitul homosexualilor”, intrucit „atunci cind eliberarea homosexualilor va reusi, va disparea si al lor raison d’etre”. Altfel spus, Altman credea ca eliberarea homosexualilor va atrage cu sine si sfirsitul categorizarilor orientate in functie de sex.
In mod ironic, miscarea de eliberare a homosexualilor a condus la o separare in miscarea feminista. In cartea sa, The Feminine Mystique, Betty Friedan criticase deja sever homosexualitatea masculina ca fiind „inautenticitate searbada, imaturitate si promiscuitate”. In 1979, cind scriitoarea Rita Mae Brown a propus formarea unui grup de interese al lesbienelor in interiorul asociatiei de femei NOW, Friedan a denuntat propunerea ca fiind o „amenintare cu parfum de levantica”, ce ar pune sub semnul intrebarii credibilitatea feminismului. Brown a parasit miscarea NOW si in acelasi an a intemeiat, alaturi de alte femei, gruparea Radicalesbians, iar teoreticiana feminista Kate Millet si-a recunoscut deschis homosexualitatea in cadrul unei prelegeri tinute la Universitatea Columbia. Un an mai tirziu, NOW accepta din nou, in mod oficial, lesbiene in rindurile sale. Ti-Grace Atkinson afirma: „Lesbianismul are pentru feminism exact functia pe care o are partidul comunist pentru miscarea sindicala.”
Sexul inseamna viata!
Separatistele lesbiene si-au construit identitatea de gen in niste categorii esentialiste, biologice. Voiau sa salveze o cultura proprie a femeilor de dominatia de milenii a barbatilor. Atacurile lor impotriva patriarhatului ii vizau adeseori pe barbatii homosexuali, cel mai vulnerabil grup, care insa nu prea puteau sa fie desemnati ca fiind principalii raspunzatori pentru persistenta patriarhatului, ci mai degraba ca victime ale cultului masculinitatii si ale machismului. Anii ’70 i-au impacat pe homosexuali si pe lesbiene; astazi nu trebuie sa-si mai ascunda orientarea sexuala, constituind un puternic grup identitar in cadrul societatii. Politicieni si intelectuali proeminenti isi recunosc deschis homosexualitatea. Miscarea gay a ajuns in mainstream, cel putin in Vest. In schimb, in Europa de Est, homosexualii sint, acum ca si inainte, ostracizati, chiar daca studii serioase pleaca de la premisa ca la nivel mondial 5% dintre barbati sint homosexuali – deci si in Europa de Est. Cine vrea in Europa, trebuie sa admita in sfirsit ca homosexualitatea nu este o „boala”, o „blasfemie” sau o „perversiune”, ci parte a autodefinirii identitare a fiecarui individ. Noi, noua generatie, trebuie sa ingropam definitiv constringerile si prejudecatile parintilor nostri. Cind eram puberi, mamica ne spunea: „De la onanie iti creste par in palma”. Opusul e corect: sexul, indiferent de orientare, e sanatos! Sexul e amuzant! Sexul inseamna viata!
Traducere de Cristian Cercel