Are nevoie presedintele de sprijinul unui intelectual de marca pentru a-i atrage atentia ca sint multi si rai aceia cu care se lupta?
Nu stiu daca presedintele are nevoie de aceasta vizita, dar daca Gabriel Liiceanu a simtit nevoia sa i-o faca, nu vad de ce trebuie sa ne punem tot soiul de intrebari de tipul "Ce cauta Liiceanu de partea lui Basescu?". E optiunea lui Liiceanu. Cred ca oricare dintre noi, intelectual sau nu, are dreptul la optiune.
Faptul ca Gabriel Liiceanu merge sa il viziteze pe presedintele suspendat e o chestiune personala. Dupa parerea mea, foarte bine ca s-a dus, iar in ceea ce priveste atitudinea de tip „intelectualii trebuie sa spuna in primul rind nu”, as spune sa nu uitam de afacerea Dreyfuss. Atunci, astia care ar trebui sa stea deoparte, au izbutit sa rastoarne o decizie, un blam aruncat de guvernul Frantei din acea perioada asupra unui amarit de locotenent care a fost acuzat de inalta tradare si trimis undeva in colonii sa faca puscarie. E un lucru la care trebuie sa ne gindim atunci cind cerem intelectualilor sa spuna doar nu. E adevarat acum ca oricare dintre cei ce il vor vota pe Basescu vor spune tot nu, dar mai e ceva acum: intelectualul e un om cu drept de vot si nu ar trebui sa stea deoparte. Faptul ca s-a semnat un apel pentru Basescu reprezinta o atitudine pe care nu vad de ce am condamna-o, atita vreme cit ea nu reprezinta rezultatul unor calcule politice, ci al unor atitudini in favoarea unui personaj politic – controversat, asa e – in perioada in care el incepuse sa se clatine. Drept dovada ca a fost si suspendat.
Nici eu nu am semnat acel apel initial pentru ca eu nu mai cred in apeluri, ci cred ca fiecare dintre noi trebuie sa isi spuna raspicat punctul de vedere. Ca din cind in cind o astfel de scrisoare mai apare si face valuri, cu atit mai bine! Dar aceasta scrisoare a dovedit ca semnatarii ei au adulmecat faptul ca pe Basescu il paste suspendarea.