We Are Here este prima campanie de activare a fiecarui fost, actual sau viitor spectator. Publicul poate sustine acum concret proiectele pe care le-a urmarit si aplaudat, finantind editiile din acest an ale festivalurilor participante. We Are Here este o gala de fundraising virtuala: festivalurile ies la scena deschisa, pentru prima data, in fata publicului, intr-o actiune menita sa creeze un precedent puternic. Rezultatele vor fi unele palpabile, si anume editiile din 2013 ale evenimentelor, iar sustinatorii vor fi recunoscuti public.
Actiunea de crowdfunding este una cu potential viral, bazata pe ideea ca fiecare dintre noi poate participa la un proiect in care crede si nici o contributie financiara nu este prea mica pentru un mare succes. In Romania, acest gen de actiune este una in afara hartii inca, publicul nefiind obisnuit sa obtina rezultate reale prin donatii.
Toate cele 8 evenimente care vor deschide drumul acestui tip de finantare sint repere pentru cultura urbana si educatia alternativa prin arta in Romania.
Proiectele propuse vin cu cifre impresionante, care dau o viziune de ansamblu asupra impactului pe care acestea il au in peisajul cultural romanesc: peste 500.000 de spectatori care i-au aplaudat, peste 9.500 de proiectii de film, 200 de spectacolo de teatru, 200 de concerte, peste 500 de invitati straini. Fiecare dintre aceste proiecte este unic si vine cu o abordare curajoasa si inedita in aria sa de interes, inspira an de an si aduna o adevarata comunitate in jurul sau.
Anim’est – Festivalul international de film de animatie, editia 8
NexT – Festivalul international de film, editia 7
Ideo Ideis – Festivalul national de teatru tanar, editia 8
SoNoRo – Festivalul international de muzica de camera, editia 8
KINOdiseea – Festivalul international de film pentru copii, editia 5
Green Hours International Jazz – Festivalul international de jazz, editia 5
Street Delivery – Convertirea peisajului urban in peisaj cultural, editia 8
Temps D’images – Festivalul de teatru, dans si imagine foto/video, editia 6
Campania de crowdfunding We Are Here pentru festivaluri culturale se va desfasura pe o perioada de 3 saptamini, in care implicarea publicului sa nu se dilueze. Impactul pe care aceasta miscare il va avea asupra domeniului cultural romanesc speram sa fie unul major, iar contributia publicului in finantarea acestor evenimente sa devina de acum inainte un gest firesc.
Pe platforma We Are Here, fiecare spectator poate dona o suma care incepe de la 5 euro, sau poate achizitiona afisul campaniei prin SMS, pentru o suma de 6,2 euro. Fondurile obtinute prin donatie sau prin cumpararea afiselor intra direct in contul organizatorilor festivalurilor listate. Sustinatorii vor fi nominalizati in cadrul evenimentelor si vor primi afisul campaniei, personalizat cu numele lor.