Confirmarea venise de cum intrasem in cetate, cineva descoperise o testoasa (altii se repezisera sa o fotografieze). Cuvintele paznicului: „Vipere nu sint, numai serpi si ei fug, eu ii prind cu mina”, nu ma linistisera.
Participasem la lucrarile unui simpozion cu tema „Relatia dintre Biserica si Mass-media” organizat impecabil, la Constanta, de catre Arhiepiscopia Tomisului, iar acum ne indreptam spre Bucuresti. Discutiile moderate de IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, durasera doua zile, ecumenismul nu lipsise, nici amestecul de idei interesante cu unele hilare si nici vedetele: jurnalistul si universitarul teolog (priceputi, dupa unii, in mestesugul vorbelor).
Se povestise despre modernitate si traditie, despre cazul Tanacu, despre reaua vointa cu care oamenii din presa au minimalizat martiriul B.O.R. sub comunism, nu si despre preotii care au fost informatori – sau despre ierarhii ajunsi ofiteri – ai Securitatii (m-as bucura ca macar unele dintre cartile dedicate preotilor care au zacut in inchisorile comuniste sa nu fie semnate de fosti informatori, de fiicele sau fii lor), despre realizarea unui parteneriat intre Mass-media si Biserica (de ce nu si intre Presa si Justitie, Scoala, Casa de Pensii sau intre Biserica si Caile Ferate Romane?), despre infiintarea unor sectii de jurnalism in facultatile de teologie (ziaristul bucurestean era pentru un sindicat care sa ii dea afara pe spagarii din presa, iar dupa revolutionarul sau gind: „Depinde si cine preda, ca daca ai un profesor timpit, iesi si tu timpit!”, arhiepiscopul i-a si oferit un post de dascal). Cea mai apasata preocupare a IPS Teodosie mi s-a parut insa a fi transformarea Arhiepiscopiei Tomisului in Mitropolie. Daca argumentele sale – prezenta Apostolului Andrei pe acele meleaguri, faptul ca Dobrogea este o provincie istorica (de ce Banatul sa aiba mitropolie, iar Dobrogea nu?) etc. – pareau plauzibile, m-am intrebat tot drumul (in microbuzul ce gonea prin localitati de frontiera, dar si in racoarea pesterii Sfintului Andrei sau la Dervent, indreptindu-ma printre salcimii infloriti catre izvorul cu apa tamaduitoare) ce temeiuri avea tacerea „de doua minute” care se asternuse in Sinod la aceasta propunere a arhiepiscopului de la Tomis. Dincolo de „nu e momentul” sau de unele idiosincrasii (ierarhul ne spunea ca la intentia sa de a parasi Constanta, daca din cauza sa nu este infiintata aceasta mitropolie, i se raspunsese: „N-ar fi rau”), ierarhia ortodoxa presupuneam ca are motivele ei sa se pronunte intr-un anume fel. In timp ce asteptam bacul sa traversam Dunarea dinspre Silistra, iar cele cinci bulgaroaice asezate in praful drumului, pe scaunele, sub umbrelute, intimpinau potentialii clienti cu un potop de cuvinte romanesti: „Caramele”, „Ciocolata”, „Prajitura”, mi-am dat seama ca IPS Teodosie seamana putin cu unchiul meu Anghel, pe care il auzeam tinjind, in cite o inserare: „De-as avea niste oua, faina si citeva mere, ce placinta as face!!”. Lasa o clipa sa treaca si adauga: „Ca tava iau din sat!”