Cu ocazia comunismului. De la distanta, atita lume adunata si tacuta in parcul din fata scarii, parea ca e vorba de o inmormintare. Doar fumul de mici – pregatiti de marele bucatar Soni – semnalau ca e, de fapt, o sueta culturala romaneasca. A, plus cutiile de bere si telefoanele mobile cu camera foto incorporata.
Genutu – numele de alint din copilarie al lui Eugen Istodor – s-a intors dupa zece ani in locul unde a crescut pentru a le face o mare bucurie vecinelor care i-au supravegheat evolutia. Se pupa cu toate, il cauta pe Gigi Melodie – un lautar din cartier care a cerut expres ca pe scena sa i se spuna Melody – si-l pune la treaba, se saluta cu „invitatii”, dintre cei mai selecti: primarul sectorului 3, unde se petrece actiunea cartii, Liviu Negoita, Lucian Mindruta, Robert Turcescu, Serban Huidu, Doru Buscu si, ceva mai tirziu, Gabriela Vrinceanu-Firea. (Marea bucurie vine, cred, de aici – evenimentul va ramine in istoria eterna a scarii; vecinele lui Istodor nu puteau sa creada ca sint asa aproape de atitea figuri coborite din televizor, la care pina atunci doar visau.)
Au inceput apoi discursurile specifice lansarilor: Serban Huidu a vorbit ca un adevarat baiat de cartier, lui Robert Turcescu ii place sa se auda si s-a auzit cel mai mult, Doru Buscu a fost cu adevarat emotionat – se vedea clar cum isi inghite nodurile din git –, iar Lucian Mindruta a fost cel mai degajat, ca un maestru de ceremonii care a incalzit bine de tot atmosfera. Si a vorbit si Victorita, autoarea morala a intregului demers.
La final, mici si autografe
Ce-am aflat de la ei: ca Eugen a fost cam „pampalau” in copilarie – marturie smulsa de Mindruta de la o vecina – si ca, din cite stiu ele, nu a venit niciodata cu fete acasa, ca sefii lui de la „Academia Catavencu” l-au banuit la un moment dat ca-si inventeaza interlocutorii – a recunoscut Doru Buscu, care nu ne-a lamurit daca suspiciunea s-a confirmat sau nu –, ca Serban Huidu a crescut in acelasi cartier, „numai ca mai ‘ncolo”.
Apoi, la final, a mai cintat Gigi Melody si s-a trecut la mici si autografe. Mie imi pare rau ca mi-a fost rusine sa maninc un mic.
„Ce mi se putea intimpla?”
„Cartea vietii mele este cartea despre viata mea in blocul N3, la scara 2, de pe bulevardul Sulea 31, azi bulevardul Camil Ressu 31. Totul a inceput ca un alint: o prietena de-a mamei mele m-a chemat sa mai stam de vorba, dupa 20 de ani de cind nu ne mai vazusem. «Genutu! Sint Victorita. Te-am tinut in brate cind erai mic.»
Ce mi se putea intimpla? Pai, totul! Fiindca fiecare tanti descoperita pe scara 2, fiecare prietena de-a mamei are cite o poveste teribila despre mama mea, tatal meu si chiar despre mine. Dialogurile dintre mine si tantile mele mi-au luat pamintul de sub picioare si linistea comunismului meu din copilarie.
Investigatia mea jurnalistica s-a transformat intr-una biografica, o lupta pentru adevarurile vietii, o lupta pe viata si pe moarte. Am supravietuit comunismului fiind mintit, am supravietuit scarii doi, dupa 20 de ani, scriind Cartea”, a marturisit Eugen Istodor in comunicatul de presa de dinainte de lansare.