S-au pastrat densitatea prezentei marilor regizori (am simtit totusi lipsa lui Silviu Purcarete, dar am fost coplesiti de intilnirea cu Radu Afrim) si calitatea spectacolelor din sali, iar micile neajunsuri de atunci, mare parte organizatorice, si contabilizate numai in perspectiva lui 2007 au disparut.
Din zori pina seara
Spectacolele de strada au fost mult mai mult decit parade de personaje menite sa stirneasca risul copiilor. Companiile cele mai mari din lume au animat orasul: Il Corso, show suprarealist al Aktion Theater Pan Optikum, din Germania, cu zeci de actori, acrobati si muzicieni ce brazdau cu instalatiile lor uriase marea miilor de spectatori, apoi conturul de foc realizat de francezii de la compania Carabosse cu numeroase ghivece cu flacari inconjurind centrul istoric, chiar si simpaticul The Green Man, martianul ce a deschis sirul spectacolelor de strada facind ghidusii in cea mai aglomerata intersectie…
Bila alba si pentru programarea reprezentatiilor, ordonate astfel incit sa nu se mai suprapuna si sa nu fii nevoit sa sacrifici nimic. Dimineata conferinte si lansari de carte, la prinz spectacole-lectura, dupa-amiaza si seara teatru in sali, iar mai tirziu, spre noapte, dans la Pavilion si muzica in Piata Mare. Si, cel mai important, spectacolele realizate la Sibiu de mari regizori nu au mai ramas inegalate sau nedepasite calitativ de cele de import, asa cum se mai intimpla in trecut, spre deliciul fidelilor spectatori sibieni. O oferta extrem de diversa, de calitate, cu numeroase placute surprize.
Orasul, ca o camasa strimta
Festivalul de teatru de la Sibiu, motor al programului cultural, a crescut, asadar, (si mai) mare. Orasul insa se pare ca i-a ramas cam mic. Ca-ntr-o camasa prea strimta parea sa se zbata festivalul in unele momente, in Capitala Culturala care inca pare sa se afle in pregatiri. Desi laudabila amenajarea de noi spatii de joc, salile de sport sint in mod cert nepotrivite; spectacole importante s-au jucat in veritabile saune. Spectatori inghesuiti si transpirati, unii ghemuiti direct pe podea, altii asezati pe bancute incomode au inteles pe pielea lor ce inseamna „arta cere sacrificii”.
Pe de alta parte, hotelurile mari, special ridicate pentru 2007, nu au fost terminate. Rezultatul: aspectul de santier al zonei centrale si imposibilitatea gasirii unui loc de cazare pe durata festivalului.
Import de consumatori
Nu in cele din urma, publicul. Sibiul nu are un public cultural numeros, iar acest lucru se vede, in general, la spectacolele obisnuite, din sali, unde gratie biletului functioneaza criteriul alegerii, nu al intimplarii (cea care aduna multimi la evenimentele strazii). La deschiderea anului cultural din Luxemburg, s-a spus ca marea provocare este atragerea publicului din Marea Regiune, fiindca altfel programul risca sa se inece cu el insusi. Sibiul este in exact aceeasi situatie. Din fericire, importul de consumatori pentru teatru – din Bucuresti sau de peste mari si tari – a functionat bine, astfel ca delicatesele festivalului s-au consumat pe rupte. A fost chiar mare imbulzeala la spectacolele lui Serban, Dabija, Maniutiu, Zholdak, dar au existat si mici exceptii.
Din fericire, au lipsit „Invitacii”, acei scortosi oficiali care nu rateaza premiere locale, care nu sint de fel consumatori de cultura, ci vinatori de imagine, iar astfel s-au putut cumpara si bilete, iar publicul, amestec de localnici, actori, critici de departe, a consumat cu nesat, timp de 11 zile.
Delicatese
» Mai presus de orice: Inimi Cicatrizate, cu trupa Teatrului National Constanta, regia Radu Afrim. Te lasa fara rasuflare. Paradoxal, regizorul era suparat a doua zi, pe motiv ca reprezentatia nu ar fi fost una dintre cele mai reusite, iar actorii nu si-ar fi dus rolurile pina la capat.
» Molloy, un monolog senzational (interpret Conor Lovett, de la Gare St. Lazare Players), jucat insa cu sala pe jumatate goala.
» Marcel Iures, arhitectul indragostit de o capra, in Capra sau cine e Sylvia?, regia Alexandru Dabija, Teatrul ACT.
» Dan C. Mihailescu si comentariile sale la spectacolele lectura, dar si inaintea acestora, intre prieteni, despre padurea de salcimi de la tara, mierle si ciocirlii…
» Andrei Serban, declarind ca Purificare, jucat la Sibiu intr-o sala de sport arhiplina, a fost primit la Bucuresti cu raceala: „Sint atit de fericit ca am putut juca la Sibiu in festival, fiindca publicul este in fierbere, ca la un carnaval. Festivalul de teatru de la Bucuresti a avut un scop opus unui carnaval, a avut ca scop castrarea”.
» Adaggio personal, absolut autentic: muncitorul beat, prabusit in fata agentiei de protectie a mediului, si piciorul sau de plastic aruncat cit colo pe alee, o zi dupa Purificare si una inainte de Inimi cicatrizate, piese in care apar personaje ce isi pierd cite un picior.