O muzica relaxata ne intimpina la intrarea in sala. Marsilianu si Perpinian, cei doi frati care vor sa isi salveze mama (din far, de barbatii care o inconjoara, de ea insasi) isi fac de lucru pe la capetele primelor rinduri. In vremea asta, pe scena, Cateaua danseaza, alte personaje lenevind, zimbind, observindu-ne din fundal. Fratii vor urca de indata pe scindura si vor depana, in ritm de road movie, povestea unei copilarii cu tatal absent si o mama care nu seamana cu celelalte („De ce face mami asa? De ce nu e ca mamele altor copii?”).
Marsilianu e cu trei ani mai mare, trebuie sa aiba grija de mezin, sa fie atent sa nu se strice motorul, dar, mai ales, sa inece catelusii pe care, altfel, mami i-ar fi inecat. Perpinian chinuie o broasca, o va ucide, cu inocenta, primind apoi un vizitator pe care il ia drept Dumnezeu si care ii spune ca mama, disparuta peste noapte de acasa, cinta in virful unui far („Mami cinta in far e pedeapsa pentru ucigasi”, constata Perpinian). Calatoria lor in cautarea fugarei (o bagheta magica ii poate face sa incremeneasca, uneori), povestea de plan secund, a mecanicului care filosofeaza tot timpul si care va fi inselat de sotie – ea pretinde ca se afla „la cumparaturi la circiumar” –, aparitiile ingerului pazitor, panseurile mai mult sau mai putin moralizatoare impart spectatorii: unii se indragostesc de universul asta vazut prin ochi de copil, altii „nu inteleg nimic”.
Si un pont
Regizorul Alexandru Boureanu profita din plin si cu folos de provocarea lui Granouillet: liberul acces, ca intr-o piesa de jazz, la improvizatie, si ne ofera un spectacol dinamic, amuzant si tragic, cu permanente surprize: vizibilitatea sufleorului, felul in care isi fac aparitia in scena duna de nisip, balta si pomul, excelente momente de dans si clipe hazlii de dialog cu publicul.
Asa cum haosul minutelor de incalzire a instrumentelor se transforma, la un concert simfonic, in ritmuri nascocite de Haciaturian (de exemplu), jocul actorilor, miscarea scenica (Germina Cosma), scenografia (V. Penisoara-Stegaru), ilustratia muzicala (tot Boureanu), efectele tehnice – sonore si vizuale (Dodu Ispas, Valentin Pirlogea, Mircea Varzaru) – concura la realizarea unui spectacol in respectul legilor armoniei. I-as reprosa regizorului doar existenta unei scene pe care as fi vrut-o mult mai neasemanatoare cu aceea a balconului din Romeo si Julieta, varianta pusa in scena la Craiova de Yiannis Paraskevopoulos.
Impecabila evolutie pentru experimentatii Valer Dellakeza (Marsilianu) si Eugen Titu (Perpinian) in rol de bebelusi. Candoarea le iese bine pe tot parcursul, si atunci cind vorbesc despre calendarul cu mamici goale, si cind raspund la o provocare de genul: „Fa-te rosu la fata, te rog!”. Marian Politic – tatal pentru care era mult prea tirziu si care nu mai e in stare decit de „As fi vrut” – stapineste perfect nuantele, alternind optim dramatismul cu zambetul. In plus, cu sau fara scaune, danseaza admirabil in tandem cu Adrian Andone (in foarte buna forma fizica), mecanicul care mediteaza flegmatic „la viata, la sensul ei si la nevasta” si isi incepe invariabil dizertatiile cu trei cuvinte greu de uitat: „Oamenii isi inchipuiesc”.
La inaltime sint, nu numai la propriu, cum se intimpla de citeva ori, Iulia Lazar (Ingerul) si Anca Dinu (Nevasta mecanicului). Spectacolul o impune pe Raluca Paun (Cintecul mamei), sclipitoare in momentele interactive, si constituie un examen trecut cu brio de inca studenta Denisa Vlad (Cateaua), careia ii reuseste de minune elocventa non-verbala.
Un spectacol plin de energie! Si un pont: daca stati la capatul rindului, in partea stinga a salii, s-ar putea sa cistigati! (o bombonica).