Am deschis O lume pentru Julius fara prea multa convingere, era vorba pina la urma doar despre „celalalt peruan” (in afara de Mario Vargas Llosa!) si n-am mai putut s-o inchid pina la sfirsit.
Dupa citeva zeci de pagini m-am gindit, in primul rind, ce trebuie sa fi insemnat lucrul la traducerea acestei carti, nu doar din cauza dimensiunii ei impresionante, dar mai ales pentru ca e o carte construita pe baza unui flow special, o curgere continua a vocii unui copil, numitul Julius, ramificata permanent in diverse alte tipuri de discurs, la persoana a III-a sau la persoana I, stil indirect liber combinat cu dialog neasteptat, o intreaga simfonie de voci subsumata insa de la primul la ultimul cuvint acestei unice perspective infantile. S-a vorbit, de altfel, despre un exemplu tipic de constructie narativa postmoderna in aceasta carte din 1970 a peruanului Alfredo Bryce Echenique si majoritatea studiilor despre el (pentru ca s-au scris deja zeci de carti despre opera sa) discuta aspectele naratologice.
Traducatorul face cu aceasta carte o opera de mare finete, reuseste sa transpu-na foarte bine topica ciudata, repetitiile, stranietatea infantila a unor observatii, trecerile fine de la un registru la altul. Nu l-am vazut pe Andrei Ionescu nominalizat pentru aceasta carte la vreun premiu de traducere, dar daca ne gindim cite premii de traducere exista in Romania, lucrul nu are cum sa ne mire. Iar Echenique nu e un scriitor atit de cunoscut in Romania, nu are acel iz clasic care sa impuna traducerea in ochii leneselor noastre jurii.
O tensiune constanta de la inceput si pina la sfirsit
Nu doar despre Echenique nu se stie mare lucru in Romania, dar nici despre Peru. Singura imagine pe care cititorul roman ar putea-o avea despre aceasta indepartata tara latino-americana ar fi aceea din non-fictionalul Pestele in apa al lui Mario Vargas Llosa (o alta traducere magistrala facuta de Luminita Voina-Raut), o carte care relateaza campania pentru prezidentiale sustinuta de cunoscutul scriitor in 1990.
Nimic mai diferit de acest Peru asemanator cu Romania postdecembrista decit Peru pe care il intilnim in romanul lui Echenique, un Peru al primei jumatati a secolului XX, un Peru glamoros si bogat, al caselor-palate, al marilor familii aristocratice si infinit de bogate, al limbii engleze, al guvernantelor frumoase. Copilul Julius se naste din acest punct de vedere in cea mai buna dintre lumi, in acel cerc al linistii, bogatiei si tihnei in care traiau si copiii lui Ionel Teodoreanu, de pilda. Doar ca Julius vede mult mai departe decit vedeau ochii idilici ai copiilor de la Medeleni. Si chiar daca nu ajunge la revolte stingiste stridente, perspectiva copilului Julius, prietenul servitorilor, este aceea a unei permanente angoase, o angoasa care mentine acest amplu roman intr-o tensiune constanta de la inceput si pina la sfirsit.
Nu exista personaje negative si personaje pozitive
Romanul contine cam tot ceea ce trebuie sa contina o saga, o istorie de familie, in buna traditie sud-americana, cu mame fascinante si servitori cu povesti fabuloase, cu surori din alta lume si frati plini de cruzime si cu un foarte important si in acelasi timp fantomatic tata vitreg. Pe de-o parte, exista lumea glamoroasa, in care se joaca golf si se voiajeaza in Europa, pe de alta parte lumea Vilmei, metisa cea frumoasa si fara noroc, a Nildei, bucatareasa care miroase a usturoi si povesteste lucruri incredibile din orasul Tambopata din tinutul indepartat Madre de Dios, a celor doi majordomi engleziti si a soferului Carlos, a Berthei care moare alaturi de sticluta de colonie cu care o parfuma pe domnisoara Cinthia si a Armindei care stie sa calce ca nimeni alta camasile de matase ale domnului. Reusita cea mai mare a acestei povesti de familie este aceea ca nu exista personaje negative si personaje pozitive. Totul e invaluit intr-un fel de relativism care vine din perspectiva constant infantila a unui baietel care nu uraste, ci doar observa, asculta, e nedumerit sau pur si simplu fascinat. Iar directia fascinatiei sale e una singura: mama. O mama cu totul controversata, extrem de frumoasa, nepasatoare si, in acelasi timp, de o tandrete cu totul aparte, o femeie vazuta din unghiuri multiple si contradictorii.
Pentru ca, daca de suprafata unor personaje nu se trece, asa cum se intimpla cu tatal vitreg, Juan Lucas, perfectul jucator de golf, Susan defileaza in toate ipostazele, mereu frumoasa, insuportabil de frumoasa, chiar si atunci cind, intrerupindu-se dureros perspectiva infantila, o vedem in toata splendoarea ei de femeie inselata, tematoare, nesigura. Dar exista un cuvint care face totul suportabil, pronuntat cu un perfect accent britanic: „Darling”. Desi iubitor de Hemingway si Fitzgerald, Echenique reuseste sa creeze un personaj feminin cu adincimi nelinistitoare din acelasi unic tipar al frumoasei bogate si nepasatoare. Susan e mai mult decit toate femeile glamoroase pe care le-am intilnit in romanele anilor nebuni de la inceputul secolului, miscindu-se totusi pe aceleasi nisipuri instabile ale privilegiilor de casta.
Alfredo Bryce Echenique a pus multa biografie in acest prim roman care i-a si adus faima literara. Stie din interior lumea anglofila a oligarhilor peruani, este el insusi nepot de presedinte si de vicerege al tarii, iar stropul de stingism care coloreaza povestea nu face decit sa adauge complexitate intregului. Nu stiu da-ca la acest nivel cititorul e mai fascinat de opulenta jucatorului de golf, de micul dejun al frumoasei Susan sau de povestile salbaticei Nilda, dar cu siguranta perspectiva copilului Julius care traverseaza aceste lumi e una cu totul acaparanta.
» Alfredo Bryce Echenique, O lume pentru Julius, traducere de Andrei Ionescu, colectia „Biblioteca Polirom”, Editura Polirom 2006