De ce sa mint acum? Il luam pe ex-presedintele nostru intelectual peste picior intr-un hal fara de hal. Daca ne-ar fi auzit, ne-ar fi aruncat cu cerneala in obraz. Dar o faceam si dintr-un soi de masochism: el era simbolul sperantelor noastre inselate, asa ca, batjocorindu-l pe el, ne zgindaream ranile si noua.
De la o vreme ne-am plictisit. Robert a deschis radioul masinii. Era ora 9 seara, 5 mai 2007. Moment memorabil: clipa in care am descoperit ca realitatea imita povestea. La Radio Romania Actualitati incepea o emisiune cu un nume predestinat: ceva cu „clarobscur”. Invitat – presedintele Emil Constantinescu.
Emisiunea a durat o ora, timp in care toti patru am hohotit de ris pina la explozie. A fost una dintre cele mai comice transmisiuni radio pe care le-am auzit vreodata. Eu nu stiu cum mai putea Robert sa conduca masina. Ar fi trebuit sa ne ingrozim. Omul acela a stat patru ani in fruntea Romaniei. A fost singurul presedinte pe care l-am simtit ca fiind al nostru. Intre un fost activist PCR si un capitan de nava s-a intercalat el, profesorul universitar, reprezentantul intelectualitatii… Oare atit de penibili pot sa fie intelectualii?
Mi-e greu sa redau discursul bietului ex-presedinte. Nimic din ce spunea nu se lega. Vorbea dezlinat, lasind propozitiile in suspans si incalcind cu voiosie regulile acordului gramatical. Sarea de la fostul presedinte bulgar Jelio Jelev la animalele care simt cutremurele si la intelectualii care au devenit „ultrasi” de galerie ai unor politicieni. Vorbea despre importanta ce i se acorda lui in Europa si in intreaga lume si explica in cite sinsenc-uri a fost invitat sa fie membru. Zece minute ne-au trebuit doar sa pricepem ce sint sinsenc-urile in care il tot chemau pe domnul presedinte diversi guru planetari. Era vorba de think tank-uri.
Oricum, rideam prea tare ca sa pot retine ceva coerent. Nici nu era nimic coerent de retinut. Imi mai amintesc acum vag doar un sir de explicatii imbinate intr-o logica aparte. Cica la un moment dat era nu stiu ce problema globala cu cuprul. O problema care punea in pericol planeta, oricum suprapopulata (?). Atunci a facut domnul Constantinescu repede un studiu, pe care l-au apreciat niste specialisti din strainatate, si a reiesit ca nu e bine asa, astfel ca – acum citez – „a inceput sa se produca aur”. Sa se produca aur. Visul alchimistilor. Si, asa cum animalele simt cutremurele, ca s-au facut intre timp si seismografe sau seismologi (nu era prea clar), care simt si ele (sau ei) cutremurele la fel de repede, iar in sinsenc-uri se face acelasi lucru, tot astfel si domnul Constantinescu facea ceva, ca tocmai venise de la Moscova (parca), unde era si Jelio Jelev (parca), si acolo, dar si in Grupul de la Roma, sint oameni alesi – asa, ca Domnia Sa –, care se ocupa de destinul omenirii. Eu sper ca nu-i adevarat. Altfel ne asteapta un destin sumbru. Ce ne amuza mai tare era ca din cind in cind moderatoarea emisiunii facea act de prezenta, emitind absurda propozitie „Va inteleg perfect, domnule presedinte”. Iar noi nu intelegeam nimic. De-aia nu ne cheama in sinsenc-uri. De-aia am ramas in clarobscur. Ma mai framint si azi.
Un lucru insa am priceput: cheia nu e la Emil. N-a fost niciodata. Sloganul din campania electorala din 1996 era la fel de gaunos ca si discursul Domniei Sale din emisiune. Dar cel putin am avut parte de o distractie pe cinste. Multumesc pe aceasta cale postului de radio national. Cu greu m-ar fi putut face cineva sa rid asa de bine si de mult. Iar risul, se stie, e sanatos. Sa mai zica vreun circotas ca Radio Romania risipeste banii contribuabililor…