Alti craioveni nu isi anuntasera prezenta, pe Corina urma sa o intilnesc in gara, dar era musai sa sustina un examen, asa ca avea sa ajunga la Romexpo mai tirziu.
Ploua consistent pe umbrela mea infipta in pamintul reavan al rondului din fata Casei cu leu. Sub umbrela, intre tufele de trandafiri, zacea Cliff, caruia ii spuneam Batrinul, ciinele matusei mele, prea bolnav ca sa se mai poata ridica. („A dat coltul?”, intreba ea, la rastimpuri, in acele zile in care animalul abia se tira, iar Babi ii raspundea invariant: „Pregeta”). Plouase si in seara dinainte, ajunsesem tirziu si cum Cliff nu raspundea indemnurilor mele de a merge la adapost, iar eu nu il puteam urni, ii lasasem umbrela. Acum insa aveam nevoie de ea, asa ca am inlocuit-o, deasupra lui, cu prima folie de plastic gasita in garaj.
Capitala m-a primit cu zgomot, poluare si miros de tei pe strazile linistite. La lansarea cartii lui Nicolae am facut fotografii de la distanta, doar din cind in cind ajungea la mine in clar vreun cuvint al autorului, al Anei Blandiana sau al lui Daniel Cristea-Enache. Corina a venit la timp pentru berea de dupa, apoi ne-am invirtit prin standuri pina la inchidere, cind ne-am dus la Ligia si Silviu. Lucrau la ridicarea propriei case, pe straduta provinciala, aveau o catelusa zburdalnica (Picatele) si o testoasa sobra (Lia).
Ma culcam pe unde apucam – o data cu Lia, pe jos, altadata cu Silviu, care, dimineata, a intirziat la serviciu. „Asa pateste cine doarme cu mine”, le spuneam fetelor, la micul dejun. Ligia pleca la jobul ei, noi spre tirg sa vedem cum Mircea Horia Simionescu cistiga un telefon mobil, iar Ana Blandiana si Romulus Rusan asista la o intilnire moderata de Dan C. Mihailescu.
Serban Foarta avea lansare de la aceeasi ora cu Liiceanu – „un biet intelectual” a carui cea mai recenta carte era, dupa propria parere, „un butoi de pulbere”. Zimbeam la: „Daca binele are vreo sansa sa invinga, el nu o poate face decit cu armele raului” si „Carter, un umanist la putere a fost un dezastru pentru America”, apoi Andrei Cornea povestea despre Sofocle si Filoctet, despre Ahile care nu folosea nici un mijloc necinstit, spre deosebire de Odiseu (Prelipceanu asculta si el asezat pe mocheta, in cealalta laterala a scenei).
Intr-o zi, a aparut si Laur, dupa o vacanta in Norvegia, coplesit de facturile adunate intre timp. „Cind au sa taie Internetul, or s-o faca mai din ramura: «Bai, in ce zona sta tipu’ care n-a platit?» Pac! Il taie la tot cartieru’! Vecinii te cauta sa te bata… dar pe tine te doare la basca! Esti in Norvegia!”, il incuraja Silviu, noaptea, la un gratar. „La basca” ne durea si pe noi, rasfoiam carti si ii priveam pe scriitori, din clandestinitate, cit era ziua de lunga!
In ultima zi, la tirg, mi-am pierdut umbrela, Corina zicea ca n-ar fi greu de recuperat, dar n-am incercat. Mi se facuse dor de Radu Cosasu (imi placuse O scena de dragoste cum n-am mai citit – Dilema Veche, 2-8 iunie 2006, desprinsa dintr-o carte de Philip Roth, aparuta la Polirom: Animal pe moarte) si de Cliff, caruia ii spuneam Batrinul.