Din cauza unor probleme de sanatate care l-au urmarit toata viata, Vian a trebuit sa renunte la trompeta pe la finalul anilor ’40. Perioada coincide cu primele succese in materie de chansons: C’est le be-bop, interpretat de Henri Salvador, Ah! Si j’avais un franc cinquante (Ah! Dac-as avea un franc jumate – considerat imnul perioadei postbelice in Franta), La Java des bombes atomiques, La complainte du progres (in care felul de-a face curte unei domnisoare se schimba, pretendentul oferindu-i, mai nou, frigiderul, mixerul, scooterul etc.) si multe altele – in total cam 460. Vian isi interpreta singur cintecele, cu verva si mare teatralitate, sau le compunea pentru altii. Serge Reggiani, Mouloudji, Catherine Sauvage, les Freres Jacques, Yves Montand, Bernard Lavilliers si chiar Maurice Chevalier au interpretat, de-a lungul vremii, cintece de Boris Vian.
In 1955, Vian e angajat sa cinte in cabaretul Les trois baudets. In acelasi an apare primul sau disc, Chansons possibles et impossibles. Cele o mie de exemplare ale albumului vor fi cenzurate din cauza unui singur cintec, manifest autentic anti-militarist: Le Deserteur. Aparut in contextul razboaielor din Indochina si Algeria, cintecul e scris sub forma unei scrisori adresate presedintelui tarii de catre un dezertor, iar melodia e tinguitoare si emotionanta.
Vian cel imprevizibil a reusit sa compuna atitea cintece cu invelis amuzant si substanta nelinistitoare, incit e o mare rusine ca le-am uitat atit de usor. Astept vremurile martiene, cind istoria muzicii se va confunda cu cea a literaturii, iar copiii vor invata la scoala, in loc de poeme sforaitoare, cum sa ingine mai convingator Chloe.