Dosar  -  Iulia Blaga  -  

Initial am intentionat sa-i ches­tionam doar pe critici. Pe urma ne-am gandit ca ar merge si cativa distribuitori. Pentru ca era prins cu pregatirile pentru Festivalul Transilvania, Mihai Chirilov a raspuns pe scurt, altii au raspuns pe larg, Andrei Gorzo a simtit nevoia sa inlocuiasca raspunsurile punctuale cu un discurs argumentativ, iar Forum Film Romania, cel mai important distribuitor de pe piata romaneasca, a declinat invitatia dupa ce a aflat cine mai raspunde (refuzul e, poate, un raspuns implicit).

Punctele de atingere ale ras­punsurilor ar fi urmatoarele: critica de film exista in continuare, chiar daca nu prea mai are loc in publicatii, ea fiind preluata par­tial de bloguri; demarcatia dintre critic de film si blogger e tot mai vaga (exista critici care au devenit bloggeri, dupa cum exista bloggeri care pot fi considerati critici de film), dar distribuitorii par sa prefere bloggerii din ra­tiuni firesti de promovare. Si pentru critici, si pentru distribuitori, nu patalamaua te face critic.

Repondentii au nuantat si no­tiu­nea de critica de film, Andrei Gorzo, de pilda, facand distinctia intre critica jurnalistica, critica eseistica si cea academica. Daca tot Gorzo considera ca nu trebuie judecata critica de film dupa „eficienta ei ca publicitate facuta unora dintre produsele de pe pia­ta“, distribuitorii vorbesc din punctul lor de vedere. Ro Image 2000, specializata pe entertainment, se plange ca la blockbustere nu vin criticii sa scrie, in vreme ce Independenta Film, axata pe pro­ductii independente si art house, spune ca cel mai mult ajuta cronicile care apar inaintea premierei si, in general, orice discurs asu­pra filmului.

CRITICII

1. Cat de important (mai) e in Romania de azi rolul unui critic de film?

2. Aveti sentimentul ca ce scrieti ajuta in promovarea unui film foarte bun, dar mai putin cunoscut? Au fost cazuri cand ati scris propunandu-va clar asta?

3. Cum vedeti relatia critici – bloggeri?

4. Aveti sentimentul ca distribuitorii de film de la noi pun criticii si bloggerii pe acelasi plan sau chiar considera bloggerii mai importanti?

5. Critica de film e pentru dumneavoastra o ocupatie remunerata? E greu de trait doar din asta?

Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Transilvania:

Critici buni mai exista, critica mai putin. Asa cum regizorii se plang ca nu exista sali de cinema, criticii nu mai au parte de publicatii interesate sa acopere fenomenul cinematografic, drept pentru care majoritatea au ajuns sa se citeasca intre ei, iar regizorii, aparent neinteresati de ce se scrie despre filmele lor, mai baga si ei un ochi, pe furis. Cred ca peste zece ani se apuca toti de facut film, ca Andrei Cretulescu.

Andrei Gorzo, https://andreigorzoblog.wordpress.com/ si revista „Vatra“

Cat de importanta mai e azi critica de film? Pentru ca un ras­puns la aceasta intrebare sa aiba sansa de a limpezi niste lucruri in loc sa le amestece si mai rau, el trebuie sa precizeze mai intai ce intelege prin critica de film. Pentru ca aceasta poate insemna mai multe lucruri.

Exista, pe de-o parte, critica jur­nalistica. Institutiile ei traditio­nale sunt – sau erau – ziarul si revista saptamanala, radioul si televiziunea. Genurile ei: cronica de intampinare, interviurile cu ci­neasti, reportajele de la filmari, transmisiunile de la festivaluri de film. In ultimii 10 ani, aceasta cri­tica – tinand totodata si de publi­citate (caci promoveaza anumite produse pe piata cinematografica, stimuleaza consumul de film), si de productia de stiri – a fost, pe plan international, puternic zgal­taita de o criza, iar la nivel local-romanesc, aproape aneantizata (desi continua sa fie practicata saptamanal, cu profesionalism, in locuri ca „Suplimentul de cultura“, „Dilema veche“, ziarul online „Metropolis“).

Acuma, critica jurnalistica are tendinta de a se identifica narcisic cu tot ce inseamna critica de film; in nenumaratele editoriale si anchete pe care le-a produs, in multe limbi, de-a lungul ultimilor 10 ani, pe tema mortii criticii de film, e aproape intotdeauna vorba despre moartea ei, ca si cand tot ce inseamna critica de film ar incepe si s-ar termina cu ea. Ceea ce e fals, caci pe langa critica jurnalistica mai exista critica eseistica si critica academica.

Daca institutiile traditionale ale criticii jurnalistice sunt cotidianul si revista saptamanala, institutiile traditionale ale criticii ese­is­tic­e sunt revista cinefila sau generalist-intelectuala lunara sau trimestriala, cinemateca, galeria, muzeul. Publicul criticii eseistice este, desigur, unul mult mai mic, dar influenta ei poate fi mare: in Occident, cel putin pana in momentul pa­trunderii criticii de film in universitati (care s-a petrecut in anii ’70), critica eseistica (de pilda, André Bazin, „Cahiers du cinéma“, Susan Sontag) e cea care a produs majoritatea ideilor importante, care (popularizate si cu ajutorul cronicarilor de la cotidiene si saptamanale) au rafinat felul sau felurile in care erau pri­vite fil­mele; si, desi critica eseistica are mai putin de-a face cu publicitatea decat critica jurna­listica (sau e obligata in mult mai mica masura sa aiba de-a face cu ea), unul dintre principalele merite ale revistei de critica cinefil-eseistica „Film Me­nu“, apa­ruta in Romania intre 2009 si 2016, a fost promovarea programatica a filmelor si cineastilor despre care altminteri nu se spu­sese nimic in limba romana.

Ei bine, daca pentru critica jurnalistica blogosfera a insemnat concurenta, pentru critica eseistica si pentru cea academica ea a insemnat o sansa de a ajunge la un public mai mare. In momentul de fata, unii dintre cei mai valo­rosi critici de limba engleza si de limba franceza (ca sa ma limitez la culturile pe care le cunosc cel mai bine) sunt bloggeri – indiferent daca provin din critica academica (cazul universitarului pensionat David Bordwell), din critica jurnalistica (jurnalistul pensionat Jonathan Rosenbaum) sau din critica eseistica (Michel Chion). Distinctia critic/blogger nu in­seam­na nimic. Nu conteaza afi­lierea ta institutionala sau lipsa acesteia; nu ea te face critic. Conteaza ce stii. Dintre ai nostri, Ionut Mares, de pilda, era un critic adevarat inca de pe vremea cand avea doar un blog, nu si o pozitie la un ziar online; bloggerul care semneaza Cinesseur – si care, din cate stiu, nu s-a aratat niciodata dornic sa fie considerat jurnalist, eseist, scholar sau mai stiu eu ce, ci doar cinefil – nu e in mai mica masura un critic adevarat. Sigur, multi alti bloggeri sunt simpli publicitari care nu contribuie cu nimic sub­stantial la discutarea publica a filmelor, dar nici revista „Film“, care in principiu e o revista cinefila scrisa de specialisti, nu contribuie cu mare lucru in afara de publicitate.

In concluzie, critica de film ramane importanta inclusiv in Romania, dar pentru a vedea asta trebuie depasit reflexul de a echi­vala critica de film in general cu biata critica jurnalistica (aceasta din urma n-are cum s-o duca mai bine decat presa romaneasca in general) si de a o judeca dupa eficienta ei ca publicitate facuta uno­ra dintre produsele de pe piata. Intrebarea care se pune este: su­pravietuieste in Romania o cri­tica ce stimuleaza spectatorul in reflectiile sale asupra filmelor, punandu-i filmele in diferite contexte, iluminand feluritele lor aspecte etc.? Si, indiferent daca ne gandim la o carte de critica academica precum Incursiuni feno­m­e­nologice in noul film romanesc  a lui Christian Ferencz-Flatz (Tact, 2015), de un rafinament care nu s-ar fi putut gasi in critica noastra de acum 10 ani, sau la un site de critica cinefila precum Acoperisul de sticla, raspunsul este pozitiv.

Daca se poate castiga din critica de film suficient pentru a supravietui, asta e o alta discu­tie. Meseria de critic-jurnalist, angajat cu salariu lunar la un ziar, la o revista sau la un post de radio, practic a disparut din Romania – si nici in alte parti n-o duce bine. (Lamentatiile din ultimii 10 ani despre o asa-zisa moarte a criticii de film se refera de fapt la moartea ei – nu a criticii ca activitate, ci a criticii ca profesie jurnalistica salarizata.) Ce alte posibilitati mai sunt? Putine: calea activitatii pedagogice si de cer­cetare stiintifica – numai ca in Romania resursele sunt foarte putine, iar accesul la ele nu depinde doar de merite – si calea managementului de festivaluri de film si de alte evenimente cultu­rale, educationale etc. Sau gasirea unui job intr-un cu totul alt domeniu de activitate si practicarea cri­ticii de film ca hobby. (Se intampla si la case mai mari: chiar si dupa ce a primit un National Magazine Award pentru articolele lui pe teme cinemato­grafice din „The Nation“, criticul american Stuart Klawans nu si-a putut abandona jobul principal – in publicitate si PR.)

Irina Trocan, Acoperisul de Sticla (http://www.acoperisuldesticla.ro/)

1. Nu ma consider de atata vreme critic incat sa pot compara generatii diferite, dar pare ca s-a schimbat cam in acelasi fel ca filmele in sine, adica s-a facut mai de nisa & e considerata mai degra­ba expresie de sine decat o forma de a dicta mersul culturii. Daca e bine sau rau, banuiesc ca depinde de cine se (auto)exprima.

2. Incerc sa fac asta cat de des am ocazia, mi se pare mai interesant sa atrag atentia asupra unui film bun decat sa fac praf unul prost (oricat de amuzant/eliberator ar parea pe moment). Altfel, cred ca n-am atata putere cat un distribuitor & la noi nu prea raman filmele in sali cat sa li se duca vorba.

3. N-as mai imparti criticii asa – colaboratorii steady ai publica­tiilor nu mai sunt angajati cu salarii si momentan, tehnic vorbind, David Bordwell, J. Ho­berman, Andrei Gorzo sunt bloggeri toti. Nu cred ca internetul e nici inferior, nici o utopie – ce am invatat coordonand Acoperi­sul de Sticla e ca nu exista publicatie independenta de re­surse, fie ca sunt materiale (pagina de ziar) sau abstracte (timpul si perseverenta colaboratorilor, dis­ponibilitatea cititorilor sa ne faca loc in newsfeed si in taburi).

4. Cred ca un distribuitor prefera o cronica pozitiva uneia bine scrise, dar negative. Are logica, din perspectiva cuiva care vinde un film. Pe de alta parte, nu m-as preface ca un film e mai bun decat este de dragul de a avea cronica promovata de distribuitor. Cred intr-o distinctie ferma intre cri­tica si PR si n-as lucra cu cineva care n-o vede la fel.

5. N-as sfatui pe nimeni sa intre in critica de film pentru bani sau sa incerce sa traiasca din scris, desi am fost platita bine pentru asta de mai multe ori & mai bine si constant pentru alte lucruri inrudite (selectie de filme, predat). Pentru mine conteaza mult faptul ca am putut calatori mai ieftin, frecvent si departe decat daca aveam un job de birou si dadeam pe vacante ce puneam deoparte in anul respectiv; mai ales ca mi se pare mai placuta/intensa experienta de a mer­ge la festivaluri decat cea de turist.

Magda Mihailescu, Aarc.ro si DCnews.ro

1. Orice vorbire despre rolul criticului de film este, marturisit sau nu, un prilej de nostalgie pentru cei care au exercitat aceasta profesie intr-o vreme in care chiar credeam ca avem un rost pe lume. Pentru noii veniti este o frumoasa inutilitate si nu ma reped sa-i in­vi­novatesc, atata timp cat au deschis ochii intr-o lume ca a noastra, in care ziarele, publicatiile cotidiane, cate mai sunt, au renuntat de mult la cronicile de film (teatru, literara etc.), rampa de lansare pentru un critic in formare, care si-ar putea face auzit glasul.

2. Nu. Cel mult poate starni o curiozitate.

3. Falsa problema. Sunt in­sti­tutii diferite. Ideea de concurenta este intretinuta de mediocritatea intelectuala. Nu am nimic impotriva bloggerilor, daca izbutesc sa-si depaseasca acea conditie de comentatori lejeri, adusi de ultima ploaie a tehnologiei. La urma urmei, nu stii niciodata de unde sare iepurele. Discutabil mi se pare ca cei mai multi se cred cinefili, desi ei vad cinematograful ca o arta nas­cuta odata cu Tarantino, sa zicem. Dar semnele disparitiei criticului profesionist sunt mai vechi, Tru­ffaut atragea atentia: „Am ajuns sa fim judecati de oameni care nu au vazut in viata lor un film de Murnau“, remarca reluata de Bertolucci la Cannes, acum vreo 12 ani, la un colocviu dedicat temei noastre de acum, „Am ajuns sa fim judecati de oameni care nu au vazut in viata lor un film de Truffaut“. Si, credeti-ma, stiu ce spun.

4. Din cate se pare, a doua varianta ar fi valabila. Boggerii sunt mai haiosi.

5. Partial remunerabila. Ma indoiesc ca se poate trai din asta.

Ionut Mares, ziarulmetropolis.ro:

1. Probabil ca, in Romania, influenta criticilor de film a tot scazut de-a lungul anilor. Insa este esential ca, oricum, discursul despre cinema sa fie intretinut. Cred ca rolul unui critic este, indirect, sa afirme in continuare prin ceea ce scrie ca cinemaul este o arta demna de cel mai inalt respect. Sa ajute, cat poate, la intelegerea specificitatii acestui limbaj. Sa identifice directii, cu­renti subterani, indrazneala si originalitatea.   

2. Nu as spune ca ceea ce scriu ar trebui sa contribuie la promovarea unui film. Insa asta vine, inevitabil, in momentul in care sunt entuziasmat de un anumit titlu. Bucuria de a da peste un film pe care il simti sau il consi­deri a fi mare sau macar proaspat merita impartasita. Uneori am avut sentimentul ca exaltarea din scris a mai ajutat, modest, cate un film mai putin vizibil, dar in care am crezut. 

3. Nu stiu daca exista o concurenta. Cred ca nu e important mediul in care scrie cineva: poti sa gasesti pe unele bloguri (e drept, putine – unul e cel al lui Cinneseur) lucruri cu mult mai bune decat intr-o publicatie consacrata, chiar si de specialitate.

4. Depinde de distribuitor. Cei care aduc cu preponderenta filme de autor nu sunt atat de interesati sa atraga cat mai multi bloggeri (fiind mai inclinati spre cri­tici). E drept, nici multi dintre bloggeri nu sunt interesati de astfel de filme. Distribuitorii de filme comerciale mizeaza pe ori­cine ajuta la diseminarea de informatii despre produsele cinematografice lansa­te. Probabil si pentru ca, daca s-ar baza doar pe critici si ar exclude bloggerii si jurnalistii nespecializati pe cultura, nu ar umple doua randuri in sala la proiectia de presa.

5. Castig ceva din critica de film, dar nu din ea imi asigur existenta (ci dintr-o forma de jurna­lism care nu e legata de cinema). Paradoxal, e si o parte buna aici – libertatea mare pe care o am. Dar nu stiu daca este cineva la noi care sa traiasca doar din jurnalismul si/sau critica de cinema – poate cu patru-cinci exceptii. In Romania, majoritatea covarsitoa­re a celor care scriu constant despre cinema fac si altceva: fie sunt corporatisti sau din alte zone fara legatura cu domeniul, fie sunt copywriteri, profesori/educatori de cinema (intr-un sistem oficial sau sub forme alternativ-independente), jurnalisti, selectioneri de festivaluri, chiar si PR-isti si pensionari. Insa dincolo de satisfactia personala, scrisul despre filme imi ofera uneori si alte oportunitati deloc de neglijat.

Iosif Prodan, altiasi.ro si dokumentar.ro

1. Destul de important, mai ales pe termen scurt, unde critica de intampinare are rol de validare & propunere de chei de interpretare pentru ca vrei sa stii, ca spectator obisnuit care merge vineri seara la film, daca merita sau nu banii. Iar pe termen lung, un rol clar educativ, pentru ca gusturile in materie de cinema in Romania sunt destul de slabe, chiar si prin­tre intelectuali.

2. Eu nu prea am sentimentul asta. In general, campaniile de promovare pe care si le fac producatorii & distribuitorii depa­sesc cu mult influenta pe care ar putea sa o aiba o cronica. E drept ca in ultimii ani nici nu prea mai sunt vedete printre criticii de film. E un mic vid din punctul asta de vedere si sper sa se umple cat mai curand. Cred ca doar un critic cu un astfel de statut s-ar putea lauda cu asa ceva.

3. Cred ca e o falsa problema. Eu nu vad aceste doua categorii de scriitori disputandu-si piata textelor de film, ci mai degraba impartind-o. Odata cu schimba­rea trendului de reach al textelor catre social media, bloggerii par sa aiba mai multi cititori, dar mai neavizati, pe cand criticii raman la un public old fashioned, ceva mai educat si care prefera analize mai complexe.

4. Cred ca bloggerii au o importanta ceva mai mare pentru distribuitorii care obisnuiesc sa aduca filme pe care criticii le-ar considera mai degraba produse comerciale si nu neaparat opere de arta. Si, asa stand lucrurile, cred ca e normal ca bloggerii sa fie putin favorizati. Plus ca e mult mai probabil ca distribuitor sa primesti un numar mare de reac­tii favorabile de la bloggeri decat de la critici.

5. Eu nu tin minte sa fi fost platit vreodata pentru cronicile pe care le-am scris, dar chiar daca as fi, nu cred ca as putea trai doar din asta. Pentru mine e doar un hobby, desi mi-ar placea sa fie mai mult decat atat.

Ancuta Proca, „Dilema veche“

1. In situatia in care filmele romanesti recente s-au impus international prin festivaluri, iar publicul merge sa le vada in principal in functie de asta, cred ca e rolul criticii sa priveasca aceste filme si aceste premii cu luciditate. Apoi, tot rolul criticului este, in opinia mea, ca atunci cand descopera un film cu anumite merite, sa pledeze insistent pentru el, iar atunci cand nu exista suficiente instrumente necesare pentru decodarea sa, sa creeze pe cat posibil un context de receptare. In general, contextul acesta e destul de sarac: exista putine carti de cinema esentiale traduse in limba romana sau dezbateri pentru publicul larg pe teme cinematografice. Daca, de pilda, Sieranevada s-a dovedit, anul trecut, un film bine primit de public, trebuie sa fie si pentru ca acest public s-a acomodat in anii care au trecut de la Marfa si banii cu stilul regizoral al lui Cristi Puiu. In schimb, pentru directia interesanta inspre care se indreapta cinemaul lui Radu Jude cu Inimi cicatrizate, continuand cu }ara moarta, acum in lucru, nu prea se poate spune acelasi lucru, iar criticii pot sa arate de ce exista o provocare in demersul lui Jude, ce probleme de teorie cinematografica ataca.

2. Nu stiu cat de eficient e, in sensul in care nu stiu cati oameni aleg sa vada un film despre care scriu, dar cred ca, chiar si atunci cand reuseste sa aiba un impact, e nevoie de mai mult decat o cronica de intampinare pentru promovarea unui film.

3. O vad ca pe o falsa problema. Multi dintre criticii si teoreticienii de film cu cel mai mare impact asupra ideilor despre cinema la nivel global scriu, beneficiind de o libertate pe care presa scrisa nu are cum sa le-o ofere, si pe blog: Jonathan Rosenbaum, David Bordwell si Kristin Thomp­son, Bill Nichols.

4. Nu pot decat sa presupun ca distribuitorii de film vizeaza promovarea, asa ca ii intereseaza vizibilitatea, mai degraba decat calitatea de blogger sau de critic.

5. Desi e o ocupatie full time, in cazul meu, ca si in cazul multor altor colegi, e doar foarte partial remunerata.

DISTRIBUITORII 

1. Cat de importanti sunt cri­ticii de film pentru promovarea filmelor dumneavoastra si care credeti ca mai e rolul criticii azi?

2. Poate o cronica buna (sau proasta) sa ajute promovarea unui film in Romania?

3. Faceti vreo diferenta intre cri­tici si bloggeri la evenimentele pe care le organizati?

Mirela Matei, publicity coordinator, Ro Image 2000

Sa separam un pic apele, mai intai. Exista critici cu scoala, ii numeri pe degetele unei maini, critici autodidacti, ii numeri pe degetele unui tamplar, conform bancului, si critici autoproclamati, putini, dar in ascensiune datorita altor abilitati; apoi avem entuziastii cinefili, care formeaza marea masa a celor care isi exprima o parere despre filme, gra­tie internetului. Pentru ca noi lansam in proportie covarsitoare filme adresate marelui public – blockbustere sau filme de entertainment pur, ne confruntam cu urmatorul fenomen: refuzul celor din primele doua categorii de a veni la vizionarile de presa sau de a gasi macar un punct atractiv in aceste filme, daca au acceptat, totusi sa vina, pentru ca „nu se face“ sa-si strice portofoliul de cronici aplecandu-se asupra unor produse de larg consum.

Extrema cealalta o reprezinta cinefilii entuziasti care isi croiesc drum asa cum stiu ei, cu armele si bagajele pe care le gasesc in ascensiunea lor si pe care de multe ori le adopta fara sa le treaca prin filtrul propriu. Avem, deci, un spectru larg, dar toti sunt bineveniti la filmele noastre. Despre rolul criticii nu pot sa spun decat ca, in era online-ului, unde s-a observat un attention span de opt de secunde (un pestisor auriu are noua secunde) si unde nu se trece de titlu decat daca vorbim despre spectatori educati, critica in sensul clasic se adreseaza celor care chiar cauta repere pentru a-si clarifica lor insisi alegerile.

Nu ai cum sa cuantifici efectul unei cronici, fie ea buna, fie ea proasta. Fiecare dintre cei che­mati la o vizionare de presa se afla in sala pentru ca are, la randul sau, un public. Si fiecare semnalare a lansarii filmului care a fost vazut este de ajutor. Dar eu cred ca efectul de convingere tine de farmecul si abilitatile personale ale fiecarui cronicar. Pana la urma, totul e o chestiune subiectiva, la ambele capete – si pentru cronicar, dar si pentru cel care-l citeste/urmareste. Avem nucleul dur, al celor care au criterii stricte de critica a unui film, cu cititorii lor care, la fel, aleg cu strictete pe ce urmeaza sa dea ba­nii la cinema si, pe de alta parte, avem cinefilii care raspandesc vestea unei premiere si care sunt cititi de cei care cauta la cinema escapism de weekend, relaxare si divertisment.

Nu, incercam ca toti cei invitati sa primeasca locuri pe randurile de sus si pe scaunele din mijloc! Glumesc, evident. Noi am renuntat sa mai facem vizionarile de presa dimineata, pentru ca s-au dus vremurile in care existau redactii de cultura in ziare sau radiouri si redactorii veneau la vizionari pentru ca asta le era jo­bul, in primul rand. Acum, oamenii au alte joburi in general si scriu despre filme din pasiune, asa ca le respectam programul si organizam vizionarile seara. Pentru ca nu dam extemporal dupa vizionare, ci dorim ca cei invitati sa ramana cu amintirea unei seri placute, cu senzatia ca au trait o experienta completa pe cat posibil. Critic sau blogger, important e, in final, respectul reciproc. Si nu, respect nu inseamna ca e musai sa lauzi filmul. Sau, la polul opus, lipsa de respect inseamna cand nu te obosesti sa dai un argument inteligent ca sa justifici cand scrii cu majuscule pe fond colorat „nu-ti cheltui banii pe filmul asta“ si atat, ca asa e cool. Justa ma­sura, adecvarea, autoeducatia per­ma­nenta, bunul-simt ar trebui sa fie barierele fine care sa impiedice derapajele in aceasta relatie.

Antoine Bagnaninchi, manager Independenta Film

E important cand cronica apare cu un mic avans inaintea premierei filmului, si nu vorbesc numai de situatia din Romania. E important, de pilda, cand avem un film la un festival, ca acesta sa fie insotit de o critica internationala buna. Sistemul din Romania, unde filmul iese vineri, iar cronicile tot vineri sau chiar dupa, nu prea ne ajuta, mai ales ca viata filmelor este foarte, foarte scurta. Daca cronica apare la doua-trei zile dupa premiera e uneori prea tarziu. Oricum, pentru genul de filme pe care le scoatem e clar ca receptia critica aduce un plus, daca vorbim despre cronici care iau in calcul criterii valorice.

ani, critica s-a schimbat mult, si nu numai in Romania, majoritatea cronicilor au devenit un fel de cronici economice, adica ofera informatii despre cat a costat filmul si cati spectatori a facut in primul weekend. Singurul criteriu de judecata a filmului e, uneori, daca filmul e un succes de box office in America sau nu. Si in Franta foarte multe cronici recurg la aceasta abordare economica. In publicatii ca „Screen International“ sau „The Hollywood Reporter“ e normal, pentru ca sunt destinate unui public profesionist, dar abordarea aceasta a ajuns peste tot, astfel incat primul criteriu de apreciere a unui film nu este daca e bun sau prost, ci daca face bani.

Da, totul e ca aceasta cronica sa apara in avans. E bine, oricum, sa existe un discurs care sa inso­teas­ca filmul – bineinteles, e mai bine daca se spune ca filmul e bun… Un exemplu ar fi Nymphomaniac, al lui Lars Von Trier, desi acolo, mai mult decat o problema de receptare critica, a fost vorba de problemele cu cenzurarea filmului la noi, dar tot ce s-a scris a fost in avantajul filmului. Dincolo de cronica, important pentru noi e sa se vorbeasca despre film, sa existe un discurs asupra lui. Si nu ma refer doar la filmele noastre. De pilda, Doua lozuri, de Paul Negoescu, care a fost prezentat la TIFF (si distribuit de Ro Image 2000, n.red.) si despre care toata lumea a spus incepand de atunci ca e un bun film de public, asa ca i s-a dus vestea. Din iunie si pana in toamna, cand a iesit pe ecrane, a existat un dialog despre el care a adus spectatori in sala.

Nu facem diferenta cand invitam critici si bloggeri la evenimente, dar avem mai multe afinitati cu anumiti critici, dupa cum avem si cu anumiti bloggeri. Sincer, eu nu prea mai cred ca, in afara unui critic foarte intelectual, mai e nevoie de un bagaj universitar pentru a face critica de film.

Si pentru a face film, la fel. Dar aici intervine si problema presei: multi critici nici nu mai au unde scrie altundeva decat pe propriul blog sau pe un site, pentru ca presa de cinema nu mai exista in Romania sau exista doar pe internet.

Galerie foto