Rubrici  -  Florin Lazarescu  -  

„Ziarul de Iasi“ online – existau vreo doi-trei comentatori la sfarsit, care faceau spume la tastatura cu mesaje repetate obsesiv, de genul: „nu-l mai promovati pe acest scriitoras de mana a saptea“, „o mizerie de fiinta care behaie“, „acest nimeni absolut“ etc. etc. Nu as fi bagat in seama, daca ar fi fost vorba de clasicii hateri de pretutindeni. Era bizar ca persoanele respective imi sunt evident cumva apropiate, tra­iesc in proximitate, deoarece printre injuraturi strecurau insistent si pervers detalii din viata mea personala, despre care nu am scris niciodata public, ci doar le-am povestit in arealul meu de raspan­dire. Si – atentie! – bagau comentarii in zona „cultura“, unde nici dracu’ nu da lejer barem un clic. In plus, din stilistica laturilor turnate online, mi s-a parut ca-i vorba de una si aceeasi persoana care scrie mai multe comentarii sub nick-uri diferite.

Na, in fine, ideea e ca, de la in­ceputul acestui an, desi-s cateva ma­teriale cu numele meu pe „Ziarul de Iasi“, haterul respectiv a disparut subit, lasand loc altor comentatori normali la cap. Si, pe de o parte, ma simt cumva al nima­nui, parca am pierdut ceva, o relatie de ura foarte importanta, pe de alta, nu ma pot abtine sa ma intreb cine din arealul meu a murit, s-a imbolnavit sau nu mai are acces la net din varii motive, ca sa ma dumiresc in sfarsit care-i omul in carne si oase din spatele frus­tra­rii ascunse. Sau ma gandesc la ce-i mai rau: cel mai inrait fan al meu s-o fi plictisit de mine.

***

Schimb cauciucurile masinii. In curtea atelierului apare un BMW decapotabil. Doi mecanici se uita cu jind, ii dau ocol, nici ma­car un fluierat admirativ nu pot sa scoa­ta. Dupa vreo doua-trei minu­te de tacere cavou, unul in­treaba in soapta:

— Cam cate gagici crezi ca au fost in el?

***

Mini-sedinta la tigara cu doi colegi de serviciu. Unul calca din gresea­la pe niste plante de pe un mic rond, iar eu sar ars:

— Ba, da’ chiar asa, calci pe flori?!

Sunt mai sensibil cu subiectul de cand plantez chestii.

— Nu, ca-s buruieni, se scuza omul.

— Sunt buruieni ordinare, confirma celalalt.

Pe seara, ies la tigara si ma uit la niste flori din spatele casei, pe care le-am plivit, sapat si udat cu grija. Sunt, fara nici un dubiu, fix acelasi soi de buruieni din rondul de la serviciu. Si eu ma miram ca, la cat de mari si frumoase is, n-au inflorit inca.

***

Sambata seara, la o nunta, ies pe terasa la tigara. Discut chestii cu un prieten. Nu stiu cum vine vorba – vorbeam despre genetica –, iar eu, mintos, ii explic de exemplu cum de canta cocosul la patru diminea­ta – ce chestie! –, pentru ca atunci rasare soarele in tara lui de origine zero, unde a iesit din ou primu’ cocos. Evitand precaut pro­blema cu cine a fost mai intai: oul, gaina sau cocosul. Cred ca, oricum, pa­ream competent.

Dintr-o parte, intervine un nene relativ manga:

— Ma scuzati ca va intrerup, dar dumneavoastra stiti de ce zbia­ra magarul la ora fixa?

— Nu-i problema… Dar chiar zbiara la ora fixa?

— Adica eu nu stiu?! Eu lucrez in Italia de zece ani. Si-acolo sunt multi magari si-am auzit eu cum zbiara la fix. Da’ la fix, pe ceas! Sunt unii care cica zbiara si fix la fara un sfert, dar eu sincer n-am auzit.

— Ce chestie! Si cum pot face asta?

—    Nu stiu! Nici eu nu inteleg!