Este un adevar nevinovat faptul ca o scoala din centrul orasului aduna copiii oamenilor mai bine pozitionati social. Astfel de oameni vor dona mereu cu drag sume frumusele, iar scoala va avea mereu cele mai ochioase banci, laptopuri si fete de masa pe catedre. Ca au de unde. Domnul Niculescu, diriginte la clasa a opta, a dorit ca anul acesta programul Scoala Altfel sa fie altfel.
Fara muzee, fara vizite in fabrici, unde copiii i-ar fi vazut la lucru pe angajatii parintilor lor. Va fi despre cum este sa te bucuri ajutand. A prezentat clasei un proiect imediat indragit de toti: vor ajuta o persoana fara posibilitati materiale. Ii vor cladi o casa, ca sa inteleaga
si copiii astia rasfatati ce inseamna sa muncesti. Parintii au facut cheta pentru materiale. Caramida a donat-o taticul X, patron de magazin de profil. Lemnul a venit de la taticul Y, sef de ocol silvic. Domnul Z, inginer constructor, s-a oferit sa asiste intregul mers al lucrarii.
Parca nu mai erau ei, cei vesnic cu smartfonurile in mana. Parca aveam mai mult rosu in obraji cand dadeau caramizi din mana in mana si cantau la unison. Era o energie buna, sanatoasa si peste toate plutea sentimentul acela al unei fapte bune, facuta din inima. Primul nivel a fost ridicat in doua zile, mansarda in alte doua. Pentru acoperis s-a luat decizia aducerii unor specialisti, ca sa se evite riscul ca vreun elev sa se accidenteze. Dar sa nu credeti ca cineva a stat degeaba. In tot acest timp, elevii au sapat, au amenajat o gradina de legume si au plantat fiecare cate un pom fructifer care sa ii reprezinte ca personalitate. Astfel ca langa constructie puteai acum admira zece ciresi, opt meri si noua caisi.
Si fiecare din ei se uita la casa care crestea si simtea cum o particica din sufletul sau a fost zidita acolo. Aveau cele mai frumoase bataturi in palme si se simteau cu totii revigorati, fiindca este stiut faptul ca munca fizica incarca bateriile psihicului. In cea de a saptea zi, cand pana si Creatorul s-a odihnit, copiii au insistat sa fie aplicata tencuiala decorativa, ca sa poata vedea casa terminata. Era o duminica insorita si toti tineau cupe de sampanie in mana. Domnul Niculescu i-a felicitat si a transmis telefonic marea veste: Da, Mircea, am terminat-o. A mea cum e?