politicii de aparare a tarii. Nu ca nu ar mai exista iubirea de mosie, fereasca sfantul! Doar ca nu poti sa te mai ratoiesti la Baiazid, la Vladimir sau la Attila cu zidul asta, ca s-ar putea sa ti-o iei peste ochi.
Cu alte cuvinte, ne trebuia un zid mai gros. De dupa care sa strigam ca nu ne este frica de bau-bau. Este o strategie pe care am aplicat-o inca din clasa intai, cand ne faceam prieteni cu cel mai solid baiat din clasa pentru a ne asigura ca ceilalti copii nu se iau de noi. La nivel de oameni mari si de tari moderne, zidul asta se cheama NATO si toate statele membre au obligatia de a contribui cu cate o caramida, o caldare de var sau macar un chirpic, ca fier betonul e adus de SUA. In cazul in care nu ti-ai respectat cota de materiale de constructii, trebuie sa apelezi la varianta psihologica, in care te duci la colegul ala solid si ii aduci aminte cat este el de tare si cat de mult il stimezi. Prin urmare, domnul Iohannis s-a hotarat sa ii spuna personal domnului Trump ca ca el nu mai gasim, iar domnul Trump sa fie total de acord cu asta. Plus o eventuala asigurare ca ramanem de partea aia buna a zidului, feriti de dihanii.
A fost inchiriat un avion smecher, cu reactie si cu marmura la veceu, fiindca asa mi se pare normal sa arate un avion din care practic coboara un stat intreg intrupat intr-un om. Ca cica ala mai vechi, Tarom, a fost scos din uz fiindca ii tot cadea cate ceva si se temeau sa nu cada cu tot cu om. Niste fricosi! Dom’le, cand te duci undeva sa-ti reprezinti statul, trebuie sa cobori din ceva care sa te duca cu gandul la tara ta. Ce probleme atat de grave putea sa aiba, ma rog, avionul nostru? Nu mai exista mecanici si sarma? Nu putea domnul Iohannis sa spuna o rugaciune pentru calatorit fara incidente? La ce debit verbal are, ar fi fost ceva de genul: „Tatal nostru care esti… si al Sfantului Duh, am… aterizat!“.
Lumea vorbeste si este, pe buna dreptate, nemultumita. Ca noi mergem cu tramvaiul si el se lafaie prin ozeneuri, pe banii nostri. Ce, ii cadea fundul daca lua un tren? Sau, daca vrei neaparat sa zbori, hai sa construim o catapulta transatlantica. Frumos, cu motive populare sculptate pe cadrul din lemn. Cu vant bun din spate, in trei zile cazi in curtea Casei Albe. Si intreg mapamondul va fi impresionat si speriat, pentru ca, credeti-ma, nici un stat nu si-ar mai permite vreodata sa ne muste de cur, fiindca va sti ca oricand poate cadea peste el o oala cu ulei incins.