Rubrici  -  Iulia Blaga  -  

Motivul sta, ati ghicit, in faptul ca e o poveste de dragoste, precum si in delicatetea cu care cineasta maghiara trateaza tema incomunicabilitatii contemporane. In interviuri, Ildikó Enyedi (ea insasi o persoana delicata, te intrebi cum se poate impune pe platou) spune ca punctul de plecare al filmului l-a constituit constatarea ca inauntrul unui om zace multa pasiune – neimpar­tasita sau impartasita pe jumatate, pe sfert samd. De aici a improvizat in cateva ore o poveste, iar intr-o luna avea scenariul. Pe scurt, povestea se concentreaza pe un bar­bat si o femeie, colegi la un abator din Budapesta, care se apropie unul de celalalt prin intermediul unor vise recurente in care se re­gasesc el ca cerb, ea in chip de caprioara, desi in viata de zi cu zi sunt amandoi niste solitari. Ajutati de visele pe care se presupune ca le pot manevra dupa propria vointa (de aici fantasticul inedit se adanceste in fictiune), cei doi vor incepe sa se apropie si in viata diurna. Ea (Alexandra Borbély) are un soi de afectiune psihica ce o izoleaza de ceilalti (poate sindrom Asperger), in timp ce el (Géza Mor­csányi) e invalid de o mana, deci greu integrabil social si el. Din cate am inteles, Géza Morcsányi nu e actor si e invalid si in viata reala, ceea ce il face sa fie si mai autentic, pentru ca aduce in personaj nu doar gestica aferenta, dar un intreg continut de afecte.

Filmul e mai mult simtire decat ratiune, dar talentul lui Enyedi elimina din oficiu orice risc de melodrama, optand pentru o abordare cat mai cristalina cu putinta. „Ca un pahar cu apa“, a spus cineasta la Berlin legat de cum isi dorea imaginea filmului atunci cand l-a cooptat pe tanarul DoP Máté Her­bai. Imaginile din natura sunt atat de curate, incat ai senzatia ca simti aerul proaspat al padurii si raceala paraului. Doar asa ele au scapat de stampila Animal Planet sau a unui film cu animale create in CGI pentru a reprezenta exact ceea ce trebuiau sa reprezinte – niste vise esentializate, limpezi, pentru ca si cei doi eroi au o mare curatenie interioara, si poetice doar in ma­sura in care subcon­stientul permitea asta.

Mai mult ca sigur ca Enyedi e la curent cu simbolistica cerbului din vise – incepand cu religia si mitologia si terminand cu psihologia. Probabil ca tocmai documen­tarea a facut-o sa aleaga aceste animale si nu altele ca alter ego nocturne ale eroilor. Cerbul e, printre altele, un simbol crestin, fiind si un simbol al puritatii si al prudentei, dar si al inflacararii sim­turilor si al abundentei. Enyedi asambleaza cu mare finete sce­nele de viata diurna cu reversul lor nocturn, su­gerandu-ne de foarte devreme ca ce nu reusesc sa lege in viata reala eroii leaga in vis – si incurajandu-ne sa gasim si sa interpretam expresiile de pe „fata“ alter ego-uri­lor simbolice.

Cineasta spune ca a gandit visele ca un spatiu in care sinele se poate desfasura in plenitudinea sa. Visele sunt zona in care oamenii sunt cu totul liberi, pentru ca renunta la toate prejudecatile si barierele pe care si le pun intre ei si la tot controlul pe care incearca sa-l impuna asupra vietii lor diurne, control care le permite o minima integrare intr-o ecuatie sociala niciodata rezolvata.

Filmul e straniu si retinut, cu cadre diurne inundate de o lumina galbena si cu cadre onirice cris­taline si albastrii ca o primavara la munte. Ce mi s-a parut la inde­ma­na si cumva facil in a provoca emotia spectatorului sunt scenele reale din abator, gandite – s-a justificat regizoarea – sa arate ipocrizia si absurdul societatii contemporane care ia viata animalelor in medii cat mai aseptice, presupuse a pro­voca o cat mai mica suferinta. Sunt mai multe astfel de scene la care efectiv te uiti printre degete si care, intr-adevar, creeaza un ba­lans si mai puternic cu imaginile anima­litatii libere si nepervertite din adancul padurii. Nici urma de me­lodrama la care probabil te asteptai din partea unei femei care face un love-story.

Formula diafana a constructiei nu protejeaza povestea pe toata lungimea si nu te impiedica sa vezi ca psihologul adus sa testeze angajatii pentru a afla cine a furat afrodisiace din stocul folosit pentru a usura moartea animalelor are o intuitie atat de redusa si e un profesionist atat de neputincios. (Asta vine, poate, din faptul ca scenariul a fost scris intr-un timp record si Enyedi n-a insistat probabil pe detalii dramaturgice.) Dar talentul ei de a reda stranietatea si frumu­setea relatiilor umane atat de fragile din zilele noastre (si, de fapt, din toate zilele), delicatetea si ageri­mea cu care pune in ecuatie relatia dintre animalitate si uma­nitate, dificultatea de a te apropia de cineva cu cat societatea e mai aseptica si mai presupus umana si, nu in ultimul rand, interpretarile celor doi actori dau filmului un aer aparte, invitandu-l pe spectator, in functie de propriile resurse, sa perceapa cat de multe straturi doreste. Juriul de la Berlin – mai ales presedintele lui, Paul Verhoe­ven – a fost vrajit de film si i-a dat Ursul de Aur (Cerbul de Aur ne­fiind acordat decat la Brasov).

Galerie foto