Actorul si dansatorul britanic isi facuse debutul in franciza sustinut de toata floarea universului Marvel. Avea plasa de siguranta si nici nu aparea asa mult acolo. Dar aici, lasat de unul singur (Tony Stark/Iron Man il cam flituieste si Academia Stark il si exmatriculeaza), da cu stangu-n dreptul de 175 milioane de dolari, cat a fost bugetul filmului.
In al doilea rand, scenariul la care au contribuit nu mai putin de sase oameni e atat de plicticos, incat necunoscutul regizor Jon Watts n-ar fi putut scoate ceva mai bun nici daca ar fi fost mai talentat. De fapt, nu. Daca ar fi fost mai talentat, ar fi ales macar alti actori si poate i-ar fi facut sa joace cu mai mult elan decat pentru serbarea scolii. Nu ma refer la VIP-uri – Michael Keaton sau Robert Downey Jr. –, care fac ce fac de obicei, doar sa le bagi fisa, ci la tinerele talente cu care publicul de aceeasi varsta ar trebui sa rezoneze si care sunt niste monumente de plictiseala.
Ideea de a-l aduce pe Peter Parker mai pe pamant si de a face din el un adolescent obisnuit (desi el nu e, de fapt, obisnuit), cu care sa se identifice publicul in mare parte nesarat care merge la astfel de filme da, in realitate, un aer si mai dezolant intregii intreprinderi. Identificarea cu personajele nu face decat sa consolideze conformismul, mediocritatea si corectitudinea politica. Ce daca cel mai bun prieten al lui Peter e un asiatic obez, ce daca amandoi sunt sicanati de un coleg rautacios si de bani gata, ce daca primul amor al lui Peter e o mulatra cu un cap mai inalta, cand toti sunt jucati de niste tineri nesarati care spun fara convingere si cu grija de a nu da balbe niste replici idioate?
Dincolo de corectitudinea politica sta de fapt ideea ca, daca te adresezi unei plaje de varsta cat mai largi (filmul sa poata fi vazut si de copii, si de parinti), cu atat mai multi bani vei scoate.
Deci acest reboot e, din punctul meu de vedere, cea mai plicticoasa franciza vazuta anul acesta (dar e drept ca m-am menajat) si cel mai slab film din seria Spider-Man de pana acum (asta imi aduce aminte de replica lui Homer Simpson: „This is the worst day of your life SO FAR!“). Ce e clar e ca Tom Holland e cel mai necarismatic Om-paianjen de pana acum. De fapt, e un Mini-Spider-Man, iar filmul aminteste la fiecare scena ca e, de fapt, un fel de Ucenicia lui Ionut. Ar fi mers Spider-Kid daca n-ar fi sugerat ideea de maestru, idee nereala atata timp cat Tony Stark, incarcat cu toate proiectiile lui Peter Parker, refuza cu incapatanare rolul de figura paterna.
Sunt, ce-i drept, vreo doua scene mai spectaculoase – care justifica si IMAX sau 3D –, cea de pe Monumentul Washington si cea de pe feribot, cand nu doar ca miscarile lui Spider-Man sunt mai coordonate, dar dau spectatorului adrenalina pe care o asteapta. Insuficient, oricum.
Omul-paianjen: Intoarcerea acasa/Spider-Man: Homecoming– de Jon Watts, cu: Tom Holland, Michael Keaton, Robert Downey Jr., Jon Favreau, Laura Harrier