Incepem cu o recenta reclama gandita, publicata si rapid stearsa de Apple in luna iunie. Reclama se referea la un nou show de televiziune, intitulat „Planet of the Apps“, un fel de concurs de idei intre creatorii de aplicatii pe mobil. Reclama arata in felul urmator: un tanar imbracat casual, la tricou si sacou, in fata unui fundal fara prea multe detalii, dar care pare „de birou“. Il cheama Andrew Kemendo, este creatorul unei aplicatii care se numeste Pair si al carui citat este sufletul reclamei respective: „Nu prea apuc sa imi vad copiii. E un risc pe care trebuie sa ti-l asumi“. Inteleg de unde ar putea izvori partea „inspirationala“ a reclamei – visul de a lucra cu Apple este atat de puternic, incat merita orice sacrificiu, chiar si timpul de petrecut cu copiii. Probabil e chiar adevarat. Insa atunci cand Apple transmite mesajul „copiii tai sunt niste obstacole in cale indeplinirii visului de a lucra cu noi“, problema se muta in curtea companiei. Reclama a fost stearsa rapid, dar a fost vizibila suficient cat sa arate o fata urata a lucrului in corporatii si in companiile proaspete: daca nu vrei sa lucrezi ore suplimentare, inseamna ca nu iti pasa suficient; daca nu esti dispus sa sari peste weekenduri, nu esti implicat; daca tie iti arde de vacanta atunci cand compania are in mod evident nevoie de tine, ar trebui sa iti fie rusine.
In engleza exista chiar un termen pentru aceasta atitudine a sefilor: „vacation shaming“/„rusinarea celor care pleaca in concediu“. E un fenomen mai degraba american, care incepe sa iradieze spre corporatiile romanesti. Un studiu realizat in 2017 arata ca americanii au cumulat 662 de milioane de zile de concediu neluate, iar 49% dintre ei s-au simtit invinovatiti de catre colegi atunci cand au luat o pauza de la lucru.
Acest fel de atitudine deriva dintr-o asociere foarte puternica intre „moralitate“ si „harnicie“. Chiar daca in State este mult mai puternica, e suficient sa ne gandim la atitudinile societatii romanesti: cu cat dispret privim cele 30 de zile de concediu platite din Franta?; cum de a devenit o obisnuinta sa specificam faptul ca „ne luam si laptopul cu noi“?; de ce este o virtute sa fii gasit de sef la birou in weekend?; si cat de negativa este imaginea din mentalul romanesc cu privire la functionarii care rup usa la sfarsitul programului? Cum am reusit sa inventam o expresie atat de depreciativa pentru niste oameni care sunt, practic, punctuali? Toate acestea pleaca de la premisa ca ar exista o datorie morala a angajatului de a face mai mult decat e platit, decat s-a angajat sa faca, de a plasa o corporatie, o companie sau un job la stat deasupra propriei persoane.
Din fericire, cultura aceasta a invinovatirii angajatului liber este pe cale de disparitie. Nu pentru ca ar fi imorala, ci pentru ca aceleasi studii care au aratat ca americanii nu isi iau vacanta releva si faptul ca, pe termen lung, companiile au de suferit de pe urma supra-dedicarii angajatilor lor. Angajatii isi iau mai mult concediu medical, productivitatea scade din cauza unui staff obosit, iar oamenii stresati si lipsiti de vacanta nu prea au cum sa fie permanent creativi. Managerii sunt acum invatati cum sa isi forteze angajatii sa plece in concediu: sa fie un exemplu ei insisi, sa planifice vacante de grup sau, pur si simplu, sa inchida biroul. Visul la jobul perfect si visul la plaja perfecta nu ar trebui sa se excluda reciproc.