"Literatura in timp real" – cu asta s-a laudat Ioan T. Morar acum doua luni, cind a plecat cu avionul spre capatul lumii – in Noua Caledonie. Asta au gasit jurnalistii si prietenii autorului joi spre vineri noaptea (7 spre 8 iunie), pe Aeroportul Otopeni, poarta de sosiri internationale. "Inarmati" cu primele 30 de volume scoase de tipografi, am fluturat (adica poliromistii) prin fata camerelor de luat vederi ale tot atitor televiziuni prezente Cartile de la capatul lumii.Pe post de covor rosu am intins un banner enorm cu chipul autorului, peste care au trecut toate bagajele zborului KLM din directia Amsterdam. Normal, autorul si sotia sa, Carmen Morar, au iesit ultimii pe poarta, avind sase bagaje enorme. Ne-am gindit, in cele 15 minute cit cameramanii au stat pe faza ca sa prinda primele imagini, ca s-or fi pierdut prin Japonia, penultima escala. Dar cea mai mare surpriza a lui Ioan T. Morar nu a fost sa ne descopere pe noi, ci pe Adam Michnick, cu conferinte prin tara, venit sa-si salute prietenul, despre care a tras concluzia ca, la cita presa l-a intimpinat, face deja figura de autor celebru, eventual trecut in eternitate. (Aveam sa citesc a doua zi depesa realizata de colega de la NewsIn – cu un avion care a aterizat aproximativ la aceeasi ora s-au intors „in patrie” mai multi europarlamentari romani, care au ramas cu un gust amar sesizind ca niciuna dintre camerele de televiziune nu ii baga in seama. Tot de pe agentie am aflat ca, in timp ce noi stateam la coada pentru autografe, Alexandru Varzaru de la „Academia Catavencu” se poza de zor cu Daciana Sirbu.)
Despre Cartea de la capatul lumii isi vor da cu parerea de acum si criticii, insa, dincolo de toate neajunsurile de ordin stilistic sau de constructie care i s-ar gasi, cert este ca un om si-a vazut visul cu ochii. Si a fost una dintre cele mai tari lansari de carte la care am participat vreodata. Altfel, ma indoiesc ca parte dintre beneficiarii autografelor – politisti ai aeroportului sau ingrijitori – ar fi ajuns la timp pentru lansarea de la Bookfest.
Ioan T. Morar, primele declaratii pe Aeroportul Otopeni:
„Sint impresionat de lansarea asta si mai ales de faptul ca a reusit un experiment. Cind l-am propus editurii, mi s-a parut ca poate fi luat drept o gluma sau sa nu reuseasca. Ar fi putut sa nu iasa nimic si totusi a iesit o carte de 270 de pagini. Eu n-am citit acest volum, Silviu Lupescu a ales coperta – el a gasit pe Internet o pictorita din Noua Caledonie, ale carei adresa si numar de telefon mi le-a dat pentru a o contacta. Nu am citit cartea, dar am scris-o pe toata! Este o carte care se adreseaza si acelora care nu si-au facut un program din a citi noua literatura, dar sint interesati de ce se intimpla la capatul lumii. Sint acolo lucruri foarte exotice, foarte interesante. Exista acolo o lume a triburilor despre care nu stim nimic. Am fost in trib, am mincat si dormit cu ei. Canibalii n-au mincat din mine, ultimii canibali din zona au fost in Vanuatu, prin 1960. La noi, era altfel de canibalism – canibalism ideologic.”
Mircea Mihaies, la intimpinare:
„E un jurnal de calatorie in care autorul a consemnat zi dupa zi toate intilnirile, gindurile si peripetiile. E o galerie intreaga de personaje oferita cititorului. Cartea asta in primul rind instruieste. Sint obisnuit cu scrisul lui Ioan T. Morar, il citesc de o viata, dar aici a venit cu ceva nou. El a fost foarte preocupat sa stabileasca un dialog intre civilizatii – intre niste europeni si o lume care este descrisa prin metafora colibei cu antena de satelit. E o lume care este inca intr-un fel de societate tribala, dar care face cu pasi repezi saltul spre postmodernitate. Vor fi triburi cu adrese de Internet!”