Deutsche Dharma
De fiecare data cind incep sa ma trasneasca trairile Zen, imi dau seama ca am nevoie de bani. Am chef sa fac o gramada de chestii marete, captez tot felul de vibratii inalte, ma conectez la reteaua geniilor si tot asa. Dar cum dau sa ma apuc de facut lucrurile fantasmagorice de care vorbeam, ma trezesc ca iar pipai cardul magnetic ca pe lampa lui Alladin. Azi insa pe duh il doare-n cot de creditul meu insuficient si se lasa iar pe spate la fumat o narghilea cu aroma de Bombay. Buuun, vine si ziua cea mare. Dupa fapta, si rasplata. Reteta perfecta pentru cresterea poftei de viata. Proportional cu contul. Atunci dai pe spate. Zbhang! Imi fentez inca o data sistemul si creierul, cu tot cu fenomenul de incalzire globala, caderile de meteoriti, referendumurile fara fum, discriminarile rau mirositoare si ciclicele scandaluri politice. Plec iar in cautarea suplimentului de subiect. Si cultural.
De data asta sint student clandestin in Oldenburg, un orasel german in Saxonia de Jos. Irelevant, daca e sa te iei dupa clasica harta europeana. Oricum, Oldenburg-ul asta e undeva la jumatate de ora de dat cu trenul din Bremen si foarte aproape de granita cu Gronigen, Olanda (student-avantaj). Deci cu tot cu muzicantii din Bremen accesati de prin folderele prafuite ale copilariei, iau drumul orasului vechi ca sa ajung la prietena Exchange Student Erasmus, cu care impart haosul de zece ani. Cum am ajuns aici insa trebuie comentat, ca sa avem de unde lua aminte. Iata deci ce a tulburat intoxicatul meu creier est-european si m-a salvat de la saracie: un site pe Internet. Pentru ca nu veneam chiar din transpirata mea Piata a Unirii, ci din Belgia, trebuia sa ajung cumva ieftin in orasul unde Maria este Musik Studentin si corespondent Radio Romania Cultural. Primul rateu, in gara: cea mai ieftina legatura Koln-Bremen ma costa 56 de euro, iar instinctul de student roman experimentat nu ma lasa sa iau in calcul optiunea asta.
Mina deci pe telefoane, combinatii, scheme si dau de informatia cu colac. Se numeste www.mitfahrgelegenheit.de. Aici se face un fel de autostop virtual. Calatoria este insa cit se poate de reala, iar operatiunea, cit se poate de simpla: dai un search cu locul de unde vrei sa pleci si unde vrei sa ajungi, contactezi omul cu masina, stabiliti detaliile iar tu, calatorul low budget, esti initiat in arta autostopului organizat. In stil german. Ar functiona asta in Romania? Poate, dar atunci as avea mereu nostalgia nasilor de pe ruta Timisoara-Herculane. Acasa clar nu m-ar interesa, poate doar ca experiment social. Aici insa ma simt ca intr-un fel de Neverland al autostopistilor.
Din Koln pina in Bremen platesc deci 14 euro si calatoresc cit se poate de relaxat cu un tata de vreo treizeci de ani si copil de doi ani, plus o nemtoaica din Bonn, blonda, cu ochi albastri si un an de studiu in Argentina. I’m in Heaven Autobahn. Si uite-asa ajung in Bremen, cu ochii umezi de atita relaxare si atipit meditativ, trecind pe linga punkerii din gara care cer cica maruntis pentru bilet. Trec insa peste crestele lor mov si ma pun la adapost. Das Leben der Anderen. De aici mai am un pas si-s luata cu lopata de ghidul meu Interstelar.
Sint student mondial revolutionar
Ajuns in Oldenburg, esti cot la cot cu tinerimea care atirna cam peste tot. De la bara din autobuz la ghidoanele tonelor de biciclete salvatoare de poluare, la bancile din zecile de parcuri si gradini mental suspendate, de carti, laptop-uri, cafele si tigari cu imaginatie. Ce chestie. Orasul vechi (Oldenburg) colcaie de studentime, pustime, kindarime. Imi cam place din prima. Cu ghirlandele de flori roz atirnind pe toate gardurile, cu casele transparente si cu magazinele modeste. Pace.
Locul asta n-are nimic maret, nimic dramatic, nimic special. In sfirsit, un loc facut pentru studiat: un fel de sanatoriu transformat in campus universitar. Aici sa vii cind incepi sa visezi cu Gates care a inventat Windows (sic!), la loc de meditat, invatat, socializat, visat, deprimat, mincat, sarutat. Mare schema si Uniunea asta Europeana, cu tot cu bursele ei Socrates sau Erasmus. Fara ele, multe nu s-ar fi auzit si multe nu s-ar fi spus, iar noi, prinsi in lentoarea noastra kunderiana de romani blazati, ne-am fi trait clipa inecindu-ne cheful tot in Timisoreana.
Cine ar mai fi auzit de australieni care se relaxeaza cu un vin la cutie sau de studenti americani care fac un ban de buzunar donind singe lunar? Mai interesant asa, citind din filmul Mariei care studiaza aici de opt luni si ceva printr-o bursa Erasmus, in cadrul masteratului de Sinteza muzicologica la Universitatea de Muzica din Bucuresti. Complicat, mai ales cind vine vorba de intoarcerea acasa. Pentru ca multi nu ne-am intors de cit de dor ne era de sistemul romanesc de invatamint, ci pentru ca vroiam sa schimbam ceva: o mentalitate, o atitudine, o viata. Sau? Da-ca nu, Monty Python te va consola: „Always look on the bright side of life, ta-tam, ta-ta-ta-ta-tam”. Cintat crucificat. Sa stai, sa nu stai?
Inapoi in Rai. Vazut din afara, sistemul lor a format oameni care chiar au chef de invatat si care se duc la seminarii pentru ca vor. Ich will! Oamenii astia sint dresati sa-si doreasca sa faca ceva pe bune. Si pentru asta primesc bani si acces lejer la facilitati de tot felul. Te poti insa deprima din doua motive: ori traiesti teroarea optiunii, ori tragedia rateului relatiei cu colegul blond de la seminarul de filosofie. Altfel, ai chef sa te apuci de capoeira, ai curs de capoeira. Iti vine sa te revolti impotriva societatii de consum, a globalizarii si sa protestezi impotriva intilnirii de virf a reprezentantilor statelor G8? Ai la dispozitie autobuze pentru a te afisa la protestul a 100.000 de tineri, cu pancarte frumos colorate, cu copyright destept, cu atitudinea de hipiot revolutionar si cu clasicul tricou cu Che Guevara.
O vorba scurta la cantina universitatii cu unii dintre viitorii participanti: esti sigur ca stii care-i treaba cu protestul asta? Poate nu, poate da. Pina una alta, se misca ceva. Magnetul e adrenalina, materializarea convingerilor, nevoia de a te identifica cu ceva, spiritul de „echipa” etcetera. Fiecare insa cu iluzia lui ca poate scutura lumea. Adevarul e ca m-as fi dus si eu, pacatoasa.
Rage against Kafka
In schimb, se intimpla altceva: devin aproape infractor pe teritoriu german, si nu pentru ca urmeaza sa protestez impotriva Summitului G8, ci pentru ca ne purtam ca acasa si imprumutam un card studentesc pentru transport redus. 7.30, sectia de politie din Bremen. Inselaciune si scrisoare de avertizare acasa. La noi, la Romania, se face si asa. Dar nu! G8 paranoia sau varianta kafkiana de „you don’t fuck with the system!” ne tine blocati pentru citeva ore de dezbateri si explicatii. De inteles. Inaintea protestelor, studentii sint cei mai vizati. Rezumat rezolvare conflict: nichts. The return to innocence.
De fapt, nu trebuie sa platim nimic. S-au jucat Procesul, Castelul si Scaunele. Aspra viata asta de scolar international sau punker stradal. Oricum, ma apropii de final. Solo voi con mi pena, si gata cu viata de student clandestin. Inapoi la sapa. Sistemul si cardul ma asteapta, cu bratele magnetice larg deschise pentru produs pe banda rulanta a capitalismului si globalizarii.
Glumeam. Pfiu, cred ca iara ma apuc de citit pe ascuns povesti motivationale si de facut matanii ecologiste. Asa ca, dupa un tur de mixuri auditive „German base” prin Koln, bag terapie de resetare si revin la chipul smerit pentru coma de acasa. Pentru drum insa, o sugestie muzicala: Beatles in germana, varianta originala, fara grimasa. Komm gibt mir deine hand… Intuitie si concluzie pur individuala. Ten minutes older. Aici incepe altceva.