Pauza de respiratie ce urma nu tinu mai mult de opt secunde, rastimp in care Nora isi aminti improvizatia in tedesca a prietenei ei germanofone:
— Ai fi atit de buna, scumpa Carmen, incit sa ne traduci timpenia aia de "schlimmerick", intreba ea.
— Care "schlimmerick", facu pe proasta Carmen.
— Cum care „schlimmerick”, interveni Vasile… „Herr Heidegger, in einer Lichtung,/den zweiten Band des Buches Dichtung/und Wahrheit las;/das Blau war blass,/die Vogel flogen ohne Richtung.”
— Dar Martin Heidegger nu este traductibil, riposta Carmen, cu un aer doct.
— Pai, Heidegger e autorul poezioarei?
— Nu, zise,-n locul domnisoarei Carmen Carpen, profesorul Vasile Elisav, care prinsese spilul, in sfirsit, al replicii celei dintii. Domnisoara Carmen vrea sa spuna ca Lichtung, care-i o notiune de prim ordin a doctrinei filosofului german, ar fi un termen de netalmacit in orice limba, inclusiv a noastra.
— Dar eu stiam din bruma de nemteasca pe care-am invatat-o in liceu, ca Lichtung va sa zica „luminis”.
— Ei, draga Nora, tocmai asta-i baiul: ca Lichtung n-ar prea proveni, in idiolectul (stii ce-i aia) heideggerian, din Licht „lumina”. Altminteri, Goethe ar fi spus, pe patul mortii, „Mehr Lichtung!”, dar a spus „Mehr Licht!”. (Unii pretind ca doar „Mehr Luft”, — ca orice muribund ce se sufoca.) Nu intru totul, asadar, din Licht, ci, mai curind, din lichten „a rari, a face raristi in desisuri de padure”. Iata de ce-l mentinem, in traducere, pe Lichtung ca atare.
— Si, pentru ca n-avem alta rima, zise Carmen, il rimam cu Dichtung ca atare (greu traductibil si acesta in romana, in care „poezie” nu este chiar „fictiune”).
— Asa e, zise Elisav; incit primele patru versuri ale acestei compozitii ar suna astfel in romana (nu fara, bineinteles, inevitabilele pierderi si libertatile fatale): „Dom’ Heidegger citea,-ntr-o Lichtung,/al doilea tom al cartii Dichtung/si Adevar;/sub cer nu far’/de pasari nezburind… „
— „… de pasari nezburind in Richtung.”
— Pai, zise Nora, daca asta-i talmacire, eu sint negusul Abisiniei.
— Dar ce, Herr Heidegger este mai simplu?!
— In orice caz, nu scrie atit de dizgratios; iar daca a traduce filosofi este a introduce, din cinci in cinci cuvinte, crosete cu termeni in original, dati-mi si mie voie sa exclam, Wozu die Ubersetzung? I. e.: La ce bun talmacirea?
La care Carmen Carpen se adumbri usor (ca una ce stia mai bine decit Nora ca a traduce nu-i acelasi lucru cu a induce in eroare, — iar Heidegger nu-i traductibil altfel, adica fara paranteze drepte: [… ], oricit de penibile, in rest), lasindu-l pe Vasile Elisav sa dreaga, pedagogic, busuiocul:
— Draga Nora, incepu acesta, pot sa-ti fabric, daca ai nevoie, auch eine echte rumenische Version.
— Si o versiune romaneasca pura, talmaci germanofona Carmen, instinctiv.
— Pornind, relua Vasile Elisav (germana caruia era la fel de buna), de la premisa urmatoare, anume ca raristea silvestra e, finalmente, un „nepom”, schlimmerickul prietenului neamt (sau germanofon?) al Carmencitei ar suna astfel in romana (nu fara, bineinteles, inevitabilele pierderi si libertatile fatale): „Citea dom’ Martin, sub nepom,/Egofictiuni, al doilea tom./In milosird/cer, cite-un cird/zbura in stil autonom.”
— Autohton, facu pe surda Nora.
— Ba nu: autonom. Dar e tot aia.
(Continuarea in numarul urmator)