Când mi-am luat rucsacul în spate cu un bilet numai dus într-o mână și o viză de șase luni indiene în cealaltă, nu aveam nici cea mai mică idee unde îmi voi petrece sfârșitul anului. Era un septembrie însorit plin de prieteni, cafenele de leneveală și un șir de vicii nevinovate îmbibat de perspectiva unor mici proiecte personale, cât să mă țină pe acasă o bună bucată de vreme.
Dar, cum statornicia mă definește la fel de mult pe cât are de-a face Mercur retrograd cu nuanța gresiei tale din bucătărie, am decis să o iau iar din loc. Un an fără o adresă permanentă, singură pe drum, fără nimeni vinovat de schimbările de stare și de domiciliu, era un concept încă străin mie, pentru care în mod sigur nu eram pregătită, nici pe departe. Părea o altă evadare minoră pusă în cârca oboselii acumulate după jumătate de an de lansat și promovat primul jurnal de călătorii despre India. Aveam nevoie de un refresh, de o gură proaspătă de exotism și junglă, de singurătate și spațiu neîngrădit. Aveam nevoie de India și Auroville, comunitatea experimentală pe care o descoperisem în urmă cu câteva luni înainte să mă reîntorc în România.
În Auroville se experimentează încontinuu. Din 1968, acuși se face o jumătate de veac. Fie că te referi la metode alternative de educație, construcție, agricultură, ecologie, conservare a apei, scopul principal al acestei comunități este inovația continuă. Timp în care aproape 3.000 de rezidenți cu acte în regulă, de 53 de naționalități, lucrează în comun pentru acest ideal. Auroville e caracterizat de diversitatea etniilor, ocupațiilor profesionale, claselor sociale, orientărilor sexuale, preocupărilor spirituale sau artistice, iar aici am găsit un loc care era liber. Care mă aștepta să-l ocup.
În urmă cu câteva zile am sărbătorit un an pe drum, prilej cu care am recapitulat toate lecțiile asimilate de-a lungul acestei incursiuni și poate motivele pentru care încă nu m-am integrat în tabloul perfect al societății vestice contemporane, alături de casă, masă, cățel, inel și alte asemenea atribute populare de care m-am lipsit fără probleme.
Cele mai bune lucruri în viață sunt gratis. Mai ales în Asia
Odată ce te afli pe drum, cu nimic de dovedit sau de afișat în fața unei audiențe restrânse din mediul tău social, ajungi să-ți esențializezi traiul la maxim. Tot ce ai nevoie e ceea ce-ți poate încăpea în bagaj, orice surplus devine inutil și îți e mult mai ușor să discerni între asta da și asta nu.
Din rațiuni economice a trebuit să mă adaptez la noul mod de viață: frugal, dar disciplinat, activ, dar nu obositor, uneori auster, dar colorat.
Alternative ale cumpărăturilor pe fond emoțional din timpul weekendului acasă s-au prezentat repede: plimbări cu bicicleta prin toate satele din apropierea casei în care locuiesc; voluntariat în Kuala Lumpur, în schimbul cazării gratuite timp de trei săptămâni; sărbători și ceremonii religioase din templele hinduse sau budiste din India sau Nepal; prietenii legate în timp ce aștepți o porție de orez la un restaurant indian din centrul Malaysiei; schimb de cărți sau de haine în defavoarea achiziției unora noi ș.a.m.d.
Oamenii
Oriunde m-au purtat pașii anul acesta, în India, Nepal, Sri Lanka sau Malaysia, concluzia a fost mereu aceeași: dă ceea ce vrei să primești. Cu alte cuvinte fii generos, calm, oferă o mână de ajutor când ți se cere și nu fi surprins când oameni care nu-ți vorbesc limba îți vor deschide ușa în toi de noapte.
Nu de puține ori mi s-a întâmplat să fiu la capătul puterilor, să stau jos și să privesc neputincioasă cum motorul mi s-a stricat în mijlocul pustiului și să mi se pară că va fi o lungă și grea așteptare până când cineva se va opri să mă ajute. În mai puțin de jumătate de oră, problema a fost rezolvată fără măcar să mă dezmeticesc din toropeala unei amiezi moi de plină vară indiană.
Râzi mai mult. Nimic nu e permanent
Știu. Ne stă în caracter să ne plângem, să fim încruntați, să ne pregătim de ce-i mai rău, să scuipăm în sân și să facem trei pași înapoi când trece mâța neagră. Dar nimic nu e etern pe lume. Nici o durere, nici o lipsă, nici un dor, nici o mașină, viză, relație, casă și nici măcar culoarea părului. Lucrurile vin și trec, unele lâncezesc mai mult prin preajmă, altele dispar de bine ce ți se obișnuiește ochiul să le vadă. Am învățat să dau cele mai dragi lucruri din puținele pe care le mai am doar pentru a-mi exersa non-atașamentul. M-am bucurat mai mult de bucuria celui care le primea decât de bucuria de a le ști frumos depozitate în bagajul meu, și așa mic și neîncăpător.
Omul plănuiește, Dumnezeu râde
Râd și eu gândindu-mă retrospectiv la ambițiile turistice pe care le aveam în urmă cu un an. Plănuisem o excursie în nord-estul Indiei alături de iubitul meu Iulian și lista era orice, dar nu modestă: toate statele din regiune care nu necesită permis special de vizitare (cinci din opt), vizită la vânătorii de capete din Nagaland, tribul Apatani din districtul Ziro, toate în mai puțin de o lună. La fața locului am afla că 20 km se pot face și în șapte ore, mijloacele de transport nu ar trece nicidecum de o simplă verificare ITP, locurile de cazare sunt rare și prețurile exorbitante, excursiile în zonele triburilor sunt accesibile doar prin agenții de turism cu tarife astronomice ș.a.m.d. În schimb am ajuns – cu greu – într-unul dintre cele mai frumoase state ale nord-estului, în Arunachal Pradesh, la una dintre cele mai faimoase mănăstiri budiste din lume, Tawang, unde am stat de vorbă cu o mână de călugări tineri care exersau o serie de dansuri pentru un mare festival religios; am trecut prin trecătoarea Sela, aflată la 4.170 m altitudine; am participat la un festival multicultural al celor mai mari triburi din regiune în Bomdila, dar și la un episod ultrareligios de exorcizare într-o biserică protestantă din Kohima, Nagaland.
Uneori e minunat să ai un plan. Economisești timp, energie și bani. Dar se întâmplă ca drumul să aibă un alt plan în ce te privește. Relaxează-te și lasă-te în voia sorții. Poate ai mai mult de câștigat așa, cine știe.
(va urma)
Desirée Halaseh este autoarea volumului Spaţiul dintre nori. Cu rucsacul prin India, apărut în colecția „Hexagon. Cartea de călătorie“ la Editura Polirom în anul 2016