Cronică de carte  -  Alina Purcaru  -  

Marele marinar este unul dintre debuturile sclipitoare, care și dacă nu ar fi urmat de o altă carte de același calibru ar fi suficient pentru a da măsura măiestriei unui scriitor. De data aceasta, a unei scriitoare, Catherine Poulain, personaj cu o biografie halucinantă și cu o experiență de viață călită în porturi și în fabrici, pe șantiere navale și pe vase de pescuit.

Munca brută și viața nomadă, de pe un continent pe altul, au fost, pentru Catherine Poulain, alegeri hotărâtoare, care i-au modelat decisiv inclusiv raportarea la scris. În cazul ei, ficțiunea, odată abordată, nu e o formă de divagație de la marile întrebări pe care le presupun constant alegerile existențiale și nici nu admite trucuri și eschive. După o viață în care și-a asumat greutățile, riscul și provizoratul, literatura a venit ca o completare organică, tot în registrul unui rea­lism pregnant, care să decanteze fapte, experiențe și observații, iar această primă carte, care a adunat deja nenumărate premii, ajungând inclusiv pe lista finală a Premiului Goncourt, este dovada unei reușite fulminante.

Marele marinar urmărește povestea unei tinere franțuizoaice, Lili, care fuge de un trecut dramatic – trecut total opacizat pentru cititor – și care decide că vrea să ajungă la Point Barrow, la capătul lumii, dar nu înainte de a se îmbarca pe vapoare de pescuit în apele din Alaska. Ajunge în portul Kodiak, se îmbarcă pe pescadorul Rebel și începe o existență cu totul ruptă de acalmia lăsată pe uscat. Ca parte dintr-un echipaj pestriț, format numai din bărbați, Lili trebuie să facă față unor condiții dezumanizante, dar care pentru ea au o capacitate de atracție absolut magnetică. Vrea să fie acolo cu orice preț, vrea să trăiască expe­riențe destabilizatoare, face orice e de făcut fără să crâcnească, îndură nesomnul și durerea fizică, își mortifică trupul și se lasă împinsă către o nouă zi de muncă zdrobitoare cu un elan care frizează misticismul. Duritatea muncii fizice, cuplată cu umilințele încasate, în primă fază, de la ceilalți marinari și cu violența propriu-zisă pe care o presupune lupta cu peștii și mânuirea uneltelor de pescuit nu ridică obstacole, ci i se înfățișează ca ipostaze ale unei sălbăticii aspre, singura pe care o vede eliberatoare. Tot ceea ce trăiește, extre- mele spre care își împinge corpul și mintea în condiții teribile e descris în sintagme precum „voluptatea extenuării“ sau „ardenta splendoare a vieții noastre“. Traiul pe uscat nu e pentru Lili, nici statornicirea într-un singur loc, chiar dacă o parte din ea se gândește și la o astfel de perspectivă, atunci când matelota dură și rezistentă se îndrăgostește de un coleg de echipaj, Jude, bărbatul-leu, un tip la fel de aspru ca ea, dar care ar vrea ca ei doi să nu mai trăiască după calendarul sezoanelor de pescuit. Cea de-a doua parte a cărții este pusă sub semnul acestor do­rințe contrare, nevoia de fiorul aventurii, de o libertate extrem-solitară, și atașamentul pentru un altul, căldura împărtășită, siguranța.

Relația dintre Lili și Jude nu monopolizează însă romanul. Re­lațiile dintre membrii echipajului, poveștile despre vise și așteptări, împărtășite în puținele ore care nu sunt înghițite de muncă zi-lumină, aduc la suprafață o lume greu încercată, cu un orizont care se deschide, pe de o parte, din dorința de a trăi frisonul riscului extrem și, pe de alta, din nevoia de a depăși limitele unei condiții sociale minate de boli, accidente, alcoolism și precaritate.

Lili nu are o familie sau apropiați pe care să-i ia în calcul atunci când își proiectează viitorul, așa cum se întâmplă cu mulți dintre membrii echipajului de pe Rebel. Are doar un trecut, în Franța, de care fuge, îmbarcându-se fără acte pe aceste pescadoare care taie apele reci și se întorc cu pradă din adâncuri, cumpărată pe mai nimic de fabricile de conserve din port.

Întreaga rutină a vieții la bordul unui astfel de vas, ca și relațiile dintre membrii echipajului sunt descrise în pagini de un realism îmbibat de energie, nerv și emoție, iar paginile centrate pe intro­specție, pe dinamica interioară modelată de un astfel de peisaj existențial răspândesc o frumusețe care aproape că violentează: „Valul e în mine. I-am regăsit cadența, ritmul împingerilor profunde care se transmit de la mare la vapor, din vapor în mine. Îmi urcă în picioare, mi se rostogolesc în spinare. Poate iubirea. Să fii și calul, și cel care-l călărește. Ne apucăm din nou de pescuit de mâine. De mâine… Peste câteva ore zbieretele, frica din pântec, pripoanele care se reped spre valuri, zgomotul, valul și îndârjirea, ca un vârtej în care acest corp încordat nu-și va mai aparține, mecanică de carne și de sânge purtată doar de voința de a rezista, inimă nebună, cețuri înghețate, chip jupuit de vânt, ancora finală a priponului așteptată ca o eliberare. Iar sângele peștilor va curge șiroaie“.

Acuitatea senzorială este una dintre trăsăturile cele mai puternice ale acestei cărți, în care duritatea și violența sunt distilate, din unghiul unui personaj feminin rătăcitor, într-un proces care țintește libertatea sau, mai precis spus, eliberarea. Aceasta este, de fapt și marea enigmă a cărții, la care nimeni din interior nu răspunde: de ce ar alege cineva să se expună de bună voie unor pericole extreme, să trăiască în urletele incontrolabile ale unor bărbați abrutizați de trudă, să doarmă în apă sărată amestecată cu sângele peștilor uciși, să renunțe, dacă o cere situația, la forme ale igienei elementare, și să nu-și dorească decât să o ia de la capăt? Ce fel de mistică a riscului e cultivată într-o exis­tență la limita abrutizării și cum de o femeie care vede clar și respinge natura abuzivă dintr-o cultură macho își propune deliberat să se călească și să-și găsească un loc în acest Babel de forță, candoare și energie brută, pentru a trăi ceea ce ea numește aventura libertății? Fiecare cititor e lăsat să răspundă pe cont propriu, contemplând un întreg spectru al valorilor după care oamenii își caută Nordul, și să scruteze mai ales zonele incerte, în care brutalitatea pare că deschide calea unei transformări eliberatoare.

Roman cu mize care se fixează cu greutatea ancorelor scufundate la mare adâncime, Marele marinar rămâne o carte care își asumă condiția interogațiilor, a dilemelor și a indeterminării, fie că în dis­cuție intră latura dură, rezilientă pe care femininul o revendică, eliberarea interioară, în­cleștarea violentă dintre om și animal sau natura morganatică a fericirii.

Catherine Poulain, Marele marinar, colecția „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, Iași, 2017, 339 p.