PSD face prostie după prostie, oamenii sunt tot mai îngrijorați că democrația o ia la vale, dar toate măsurătorile din ultima vreme nu clatină decât cel mult câteva puncte în dreptul social-democraților. Concluzia? Oricâte prostii face PSD, ierarhia nu se schimbă, partidul nu este taxat de alegători. Mai mult, dacă mâine ar fi alegeri, tot PSD ar triumfa. Poate nu cu 46 la sută, dar cu suficiente puncte încât să rămână la guvernare.
E românul îndrăgostit pe viață de PSD? Nu neapărat. Dar sunt câteva motive pentru care acest partid rămâne mereu în frunte, indiferent că e condus de Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta sau Dragnea.
În primul rând, PSD are cele mai puternice structuri în teritoriu, pe care și le menține indiferent de numele liderului de partid sau de filială.
Armata de primari și-a făcut în permanență datoria, în condițiile în care electoratul PSD e mai puțin sensibil la teme precum comunismul, corupția sau baronii. De fiecare dată când a pierdut alegerile, partidul a făcut-o pe propriile greșeli. PSD n-a ieșit șifonat din nici o confruntare electorală, a pierdut la mustață, înregistrând constant peste 30 la sută. Doar jocurile de culise puse la cale în zona opoziției i-au trimis pe social-democrați în opoziție.
În schimb, din opoziție, PSD a acționat ca un buldozer, câștigând fără probleme următoarele alegeri.
PSD are o armată fidelă de activiști în teritoriu care n-a trădat niciodată. Oamenii ăștia trag în campanie ca pentru familia lor, duc mesajele mai departe, discută cu vecinii sau cu rudele, se bat și obțin rezultate pentru partidul lor.
Cu cât prezența la vot este mai mică, cu atât PSD obține un procent mai ridicat. Dacă la urne vine 35 sau 40 la sută din electorat, PSD se duce spre 50 de procente, cum s-a întâmplat și la scrutinul parlamentar din noiembrie 2016.
Culmea, PSD trăiește și din scârba alegătorilor informați, dezamăgiți de politică și de ceea ce se petrece în general pe scena politică. O guvernare de stânga se erodează lent, un guvern de dreapta este imediat taxat, iar încrederea scade abrupt chiar din primele luni.
Problema nu e că PSD face prostii, ci faptul că noi înțelegem democrația prin pasivitate și critici doar pe Facebook. Vedeam zilele trecute unii reprezentanți din opoziție extrem de activi pe rețelele de socializare, dar, în ciuda funcțiilor deținute la partid, munca lor de teren este inexistentă.
E adevărat că e și foarte complicat să te organizezi, mai ales în mediul rural. Dacă mâine în satul X apare un gospodar care vrea să închege un nucleu care să se bată cu primarul care stă în funcție de 20 de ani, aproape că nu are nici o șansă. Imediat încep presiunile, omul e hăituit, nu mai are ce căuta prin primărie după vreo adeverință, i se pun tot felul de piedici.
Dacă vrem ca România să se schimbe, atunci e cazul să ieșim din pasivitate. Gândiți-vă ce ar însemna ca la următoarele alegeri să se prezinte 70 la sută dintre alegători. Adică toți, excluzându-i aici pe cei plecați în străinătate sau pe cei pe care chiar nu-i interesează politica și nici nu înțeleg rostului implicării civice.
La 70 la sută prezență, probabil că nu doar PSD ar avea probleme, ci și celelalte formațiuni care au reprezentare în Parlament. E ciudat ca oamenii să se plângă de nedreptăți, de corupție, de lipsa proiectelor mari, dar în același timp să nu se ducă la vot. Sau mai rău, să voteze cu primarul care le-a furat pământurile sau cu șleahta de consilieri care luptă doar pentru propriile interese.
Întrebarea e dacă vrem cu adevărat schimbarea sau așteptăm ca mereu alții s-o facă? Ne asumăm noi ca indivizi vreun proiect sau merge și așa, lasă că ne descurcăm noi cumva? Sunt deja opt luni de când PSD face prostie după prostie. Nu doar politic, ci și economic. Țara se îndatorează peste măsură, în timp ce Justiția pare timorată și începe să dea rateuri.
Un stat este puternic când are instituții puternice. Dar instituțiile nu se întăresc de la sine, e nevoie de acțiuni politice corecte. Puse în practică de politicieni responsabili. Când Parlamentul este ales de numai 35 la sută din electorat, iar oamenii cu capul pe umeri stau acasă și se vaită pe la colțuri că nimic nu se poate schimba, atunci chiar că nu mai e nimic de făcut.
Un partid la putere poate oricând deraia. Partea bună e că încă putem îndrepta lucrurile. Suntem membru UE, există niște reguli. Avem posibilitatea să repunem țara pe șine. Schimbând partide, guverne, democratic, prin vot. Dacă n-o facem înseamnă că fie nu ne pasă, fie închidem ochii, adică suntem complici.