„Sint convinsa ca sibienii spera in continuare ca vor intra pe
gratis la ARTmania. Cu riscul de a avea mai putini spectatori anul acesta, vrem
sa avem festivalul si in 2008 si 2009”, declara, cu o zi inainte de festival,
directorul executiv al Fundatiei, Codruta Vulcu.
Jurnal metalic de calatorie
La Sibiu ajungi dimineata, pe un soare naucitor, dupa ore-ntregi de cadenta
feroviara si-un popas in Vintu de Jos, care are pagina de Wikipedia, dar si
cafea proasta. ARTMANIA. Rockeri. Punkeri. Dermatograf si piercing.
Libertate?
Sibiul e infricosator de frumos din turnul Bisericii Evanghelice, unde ajungi
cu genunchii tremurind si cu senzatia prabusirii iminente. De sus, fricile se
topesc in admiratie. Cobori in Piata Mare, unde ziua zboara porumbei, iar
noaptea – trupuri in dans, si te amesteci printre ele.
Trei zile in care se poarta negru cu aceeasi nonsalanta cu care-si tacane
domnisoarele tocurile pe bulevard. Bocanci si Converse. Creste si plete.
Laolalta, fara discriminari. Altar. Celelalte Cuvinte. Cargo. Anathema. „Hello.
Is there anybody in there?” Uitarile de sine imprastie berea din pahare pe
caldarim. Haggard nu mai vin si cineva injura intruna. Tarot. O blonda plinge,
dar se scutura de tristeti pina la My Dying Bride. Sharon Den Adel de la Within
Temptation si-a uitat bocancii acasa si cinta in picioarele goale printre
faclii. Pogo.
15, 40, 100
Noptile sint cele mai frumoase. Ziua, punkerii dorm pe strazi. Se trezesc
lenes spre dupa-amiaza si-ti cersesc bani de tigari. Pe alei se fac portrete la
minut. Sau, in fine, la zece minute. 15 lei imortalizarea. Mai incolo,
medalioane pictate si cercei cu perla. Citiva rockeri se plimba prin Brukenthal.
Duminica e aproape liniste. Multi au plecat. N-au poate chef de Iris si Luna
Amara. Se lanseaza Once Upon A Nightwish, biografia oficiala. Patruzeci de
exemplare. Frustrari. Seara, norocosii urca la Cisnadioara. Biserica
fortificata, secolul al XIII-lea. Concert unplugged. Vincent si Danny Cavanagh,
alaturi de Duncan Patterson. Doar o suta de bilete. Luminari aprinse linga pian.
Noaptea coboara peste muzica si peste respiratiile intretaiate. Un fluture se
agita bezmetic. Incepe sa ploua furios si fulgerele-l fac pe Vincent sa cinte cu
privirile spre cer. Zeci de minute de aplauze frenetice si un tunet ce cade ca o
sentinta dupa ultimul acord. A night to remember. Trenul te poarta inapoi cu
bucati de suflet lipsa.
Ca si cum am sta intinsi in iarba si-am vorbi despre
ingeri
Acesta trebuia sa fie un interviu. De vina pentru faptul ca
nu-l puteti citi nu e nici reportofonul, nici tipografia, nici Dumnezeu sau
lipsa lui. De fapt, la ce bun sa cautam vinovati?
Imi transpira palmele. Sonia imi spune ca trebuie sa ma pregatesc pentru
interviul cu cei de la Anathema. Am emotii ca inainte sa fiu scoasa la tabla. E
cald, imi zboara mintea aiurea si am senzatia ca am si uitat intrebarile
scrise-n fuga pe dosarul de presa. „Intri dupa Revenco.” In cafenea ai iluzia
racorii. „Ti-l dau pe Danny, el e mai destept.” Astept si miinile mi-s umede
inca. Duncan Patterson bea inca un Bloody Mary. Inchegam o conversatie: eu ii
spun ca l-am vazut in Iasi, el imi povesteste ca s-a simtit ca acasa. Zimbeste
tot timpul. Intru.
Anathema e o nesfirsita poveste de dragoste
Needed time to clear my mind
Breathe the free air find some peace there
I used to keep my heart in jail
But the choice was love or fear of pain
and
I… Chose… Love…
Cos everything is energy and energy is you and
me…
Ni se aduc cafele. Danny imi stringe mina si gestul ma stinjeneste. De n-ar
fi fost atit de cald… Imi spovedesc emotiile si-n clipa aceea imi dau deja
seama ca sint mai mult „Diana” decit jurnalist. „In through the nose and out
through de mouth.” Facem exercitii de respiratie impreuna. Cind simt ca mi se
linistesc bataile inimii, imi iau miinile dintr-ale lui si dau drumul la
reportofon. In secunda urmatoare, uit ca l-am deschis. Uit si de foile pregatite
dinainte, uit si de intrebari. Imi vorbeste despre muzica la fel cum mi-ar vorbi
despre iubire, iar ochii lui se lumineaza-n ochii mei. Gesticuleaza extatic cind
povesteste despre viata, despre energii si sentimente, dindu-mi senzatia ca e
fericit. Ca Anathema e, de fapt, o nesfirsita poveste de dragoste. O ceasca
neatinsa de cafea
Light shines in through an open window Shines inside your heart and soul and
Light will guide your way through time
And love will help you heal your
mind and
Life… Will… Be..
I se intuneca privirile albastre doar o clipa, cind imi marturiseste ca a
facut psihoterapie. L-a ajutat sa se regaseasca, pretinde. Sa uite de minii, de
angoase, de resentimente, de dureri. Par nedumerita si-mi raspunde dupa o tacere
care pusese intrebarea-n locul meu: „Am avut o viata grea”. Interviul nu mai e
interviu. Nu obtin raspunsuri, ci confesiuni. Am uitat sa beau din ceasca de
cafea si spuma se topeste incet. Dosarul de presa zace in celalalt capat al
mesei. Nici nu mai stiu ce trebuia sa-l intreb, cuvintele curg firesc, la fel
cum s-ar rosti daca am sta pur si simplu-ntinsi in iarba si-am vorbi despre
ingeri.
Inchid intr-un tirziu reportofonul si plec zimbind. Danny are dreptate.
Exista oameni pe care-i intilnesti atunci si acolo fiindca asa trebuie. Iar lor
nu le poti lua interviuri. Poti doar sa le multumesti in gind.
Cos everything is energy and energy
is you and me…
Rubrici de oracol
Nume: Daniel Cavanagh
Data nasterii: 6 octombrie 1972
Locul nasterii:
Fazakerly, Liverpool
Trupe cu care mai cinta: Leafblade
Trupe cu care a
cintat: Lid (albumul In The Mushroom), Antimatter (live), The Spherical Minds
(vocal pentru al doilea lor album)
Trupe preferate: The Beatles, Pink Floyd,
Radiohead, Nick Drake, Slayer (la inceputuri), piesele clasice de la Metallica
si King’s X, Portishead, multe…
Albumul/piesa favorita: „Greu de spus…
„
Albumul/piesa preferata de la Anathema: „Albumul preferat de la Anathema e
mereu urmatorul”.
Il inspira: „Orice suna nepamintean, de la John Lennon la
Beethoven, de la Yorke la Nick Drake, pina la urma – orice e superb”.
Alte
interese: „Povestirile lui Tolkien, marile filme si marii actori, cartile bune,
filosofia, religia, istoria, stiinta si magia, fotbalul, peisajele frumoase si
serile de vara intr-o companie placuta”.
Tel: „Sa devin mai bun”.
http://anathemaniacs.net
ARTmania pe scurt
» La ARTmania au concertat trupele Anathema, Tarot, The
Gathering, My Dying Bride, Within Temptation si After Forever, dar si formatiile
romanesti Altar, Celelalte Cuvinte, Cargo, Luna Amara, Vita de Vie si
Iris.
» Pentru festival au fost puse in vinzare, in total,
10.000 de bilete, cu preturi cuprinse intre 75 de lei, pentru o seara, si 120 de
lei, pentru toate cele trei zile de concert. Majoritatea biletelor au fost
vindute in Bucuresti, iar o parte dintre ele, in Ungaria, Bosnia, Serbia,
Australia si Israel.
» „Rata de cumparare a biletelor in Sibiu a fost
uimitor de scazuta. Exista probabil o suprasaturare”, a declarat directorul
executiv al Festivalului ARTmania, Codruta Vulcu. Vinzarile scazute ar putea sa
fie cauzate si de un precedent, potrivit organizatorilor festivalului. La
Premiile MTV, accesul a fost liber dupa doua ore de spectacol.
» Pe parcursul concertelor, toata Piata Mare din Sibiu a
fost inchisa, iar accesul s-a facut doar pe baza de bilete. Pentru asigurarea
pazei si ordinii au fost mobilizati, in total, peste 100 de reprezentanti ai
fortelor de ordine – politisti comunitari, jandarmi si politisti de ordine
publica.
» Cristian Geambasu si Alin Buzarin au lansat, duminica, la
Sibiu, volumele Dincolo de scor. Despre emotia din spatele tabelei, respectiv
Raport de cornere. Cit se intinde plapuma sportului, in programul festivalului
de rock, evenimentul fiind programat la libraria-cafenea Erasmus.
» Tot in cadrul festivalului au mai fost lansate volumele
Manifestul fotbalist de Traian Ungureanu si Bazar bizar de Radu Paraschivescu,
vineri, la Biblioteca Astra din Sibiu.
» Basistul trupei finlandeze de rock Nightwish, Marco
Hietala, a lansat duminica biografia oficiala a formatiei, Once Upon A
Nightwish. Aceasta este scrisa de Mape Ollila si contine istoria unei trupe
initial necunoscute, originara din Kitee, Finlanda, care s-a dovedit a fi, in
cele din urma, un fenomen muzical international.