Avem, pe de o parte, o asezare romaneasca inecata in praf si in mici invirteli de tranzitie. Un primar (excelent interpretat de Ion Sapdaru) care vrea sa se „infrateasca”, nu importa cu cine, numai bani si foloase sa iasa; un sef de gara (exceptional rolul lui Razvan Vasilescu) care face si desface totul in Capilnita, spunind cu simplitate: „Asta-i gara mea! Fuck USA, fuck Bill Clinton, fuck NATO!”; o adolescenta, fata sefului de gara, care viseaza sa plece undeva, oriunde; si un lider de sindicat care organizeaza rezistenta pasiv-activa, cu o sleahta de „muncitori” pomanagii, plictisiti de moarte chiar si atunci cind protesteaza.
In acest loc unde nu se intimpla nimic, apare, in anul de gratie 1999, un tren cu soldati americani in drum spre Kosovo, dublati de citiva militari romani. Acestia din urma asigura, de la bun inceput, fondul de contrast comic. Pe americani, in frunte cu capitanul Jones (Armand Assante) si sergentul McLaren (Jamie Elman), uniformele stau ca turnate; pe romanasii nostri, stau ca pe gard. In tren, americanii sint cumintei si beau apa minerala, spunind bancuri elaborate, de scolari eminenti aflati in tabara. Cind intra insa in formatie, se misca fulgerator, intr-un balet cazon impecabil pus la punct. In schimb, soldatii nostri, care joaca in tren table, beau tarie si fumeaza, au acel comportament romanesc definit prin formula in dorul lelii sau cea, mai „moderna”, merge si-asa. Singurul mai vioi, Marian (remarcabilul Andi Vasluianu), devine translatorul oficial, tragind imediat profit de pe urma cunostintelor lui de limba engleza.
Incapatinarea lui Doiaru de a bloca trenul in gara lui pina la furnizarea tuturor documentelor insotitoare face ca aceste diferente sa poata fi adincite si exploatate comic, intr-o sarabanda de scene suculente. Masa festiva organizata de primar in onoarea „oaspetilor veniti tocmai de peste Ocean” este memorabila. Un Elvis autohton, tuciuriu, amesteca Love me tender cu cintice da pa la noi, iar americanii cumintei, sfiosi, la locul lor, incep sa se amestece cu romancele carora li se invirt ochii in cap, dupa ei, ca la jocurile mecanice. Singurul ce ramine intr-o inconfortabila alteritate este capitanul Jones, care – totusi! – are o misiune de indeplinit. El ince-pe sa inteleaga ca lucrurile sint mai complicate, dar si mai dulci, decit schemele cu care opereaza; si ca aceasta inapoiata Capilnita (imagine, in mic, a Romaniei Mari) are si ce oferi lumii civilizate, de la care vrea bani, resurse, onorabilitate.
Americanii, pina la urma, se suie in tren si pleaca mai departe. Incapatinarea lui Doiaru a fost infrinta. Visul parintilor si bunicilor lor fusese, la sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, sa vina americanii generici, salvatori. Visul fetei lui si al colegelor ei de scoala rurala este sa se combine cu americanii concreti. Dar, daca bunicii acestora n-au venit, ei, tinerii militari de azi, pleaca.
Doiaru is right.