Tribunalul de stat munchenez sustine ca scrisorile si acordurile dintre Strauss si Hofmannsthal dovedesc clar ca ei intentionau sa imparta veniturile. Judecatorii au refuzat insa cererile familiei libretistului de a obtine royalties pentru vinzarile de discuri si spectacolele care nu includ text. Altfel spus, pentru o prelucrare a Ruinelor Atenei de Beethoven si, mai ales, pentru baletul Burghezul gentilom, muzica incidentala, dupa Moliere, si a carui premiera a avut loc in 1912. O editie revazuta a fost interpretata la Deutsches Theater, la Berlin, in aprilie 1918.
Succesul nu a fost mare si, in amintirile sale, Richard Strauss o constata, explicind si felul in care conlucrase cu libretistul sau la opera Ariadna din Naxos care, initial, incepea cu piesa lui Moliere: „Nimeni nu a aratat vreo intelegere culturala pentru acest gen hibrid. Din acest motiv, Hofmannstahl si cu mine ne-am vazut obligati, patru ani mai tirziu, in timp ce piesa a recoltat ceva succes pe mai multe scene (de exemplu, la Teatrul Residenz, la Munchen, la teatrul din Berlin) sa-i dam o mare lovitura pronuntind divortul dintre Moliere si Hofmannstahl-Strauss. Prologul genial al lui Hoffmannstahl, care trebuise sa sufere atitea taieturi dupa spectacolul interminabil de la Stuttgart, a fost recompus de mine in intregime (intr-un spirit pe care il consider foarte fericit – premiza a operei Intermezzo)… Hofmannstahl l-a completat pe Moliere, cu un al treilea act fermecator (inclusiv ceremonia turca) si, pentru aceasta noua versiune, am reluat in parte muzica veche a lui Lully, adaugind de la mine citeva fragmente…”.1
In disputa juridica actuala ramin drepturile pentru nu mai putin de sapte opere, dintre cele mai faimoase ale lui Richard Strauss, pe libretele lui Hofmannstahl, caruia tribunalul i-a citat spusele: „O lucrare este un intreg si rezultatul muncii a doi oameni poate fi un intreg… Muzica nu trebuie despartita de text, nici cuvintul de o imagine vie”. Hofmannstahl a murit in 1929, iar plata drepturilor s-a oprit in 1999, cind s-au implinit cei 70 de ani legali de protectie a copyrightului. Nu este cazul si cu Richard Strauss, mort in 1949, ale carui drepturi sint inca protejate. Iar cum operele sale se cinta fara intrerupere, pe toate scenele lumii, veniturile sint substantiale. Familia lui Strauss nu le-a dezvaluit inca, dar mostenitorii lui Hofmannsthal, care au solicitat 25% din venituri, au estimat in cererea lor originala ca numai pentru anii 2001-2002 suma s-ar fi ridicat la 997 de mii de dolari.
Colaborarea celor doi celebri autori s-a materializat in citeva din cele mai cintate si de succes opere ale lui Richard Strauss – Elektra, Cavalerul rozelor, Ariadna din Naxos, Femeia fara umbra, Arabella. Daca istoricii muzicii semnaleaza citeva incidente serioase intre libretist si compozitor, publicul de astazi nu este mai putin calduros in privinta rezultatelor colaborarii lor. In epoca, lucrurile au stat citeodata altfel si Strauss insusi aminteste anecdotic istoria premierei Cavalerului rozelor la Scala din Milano: „La sfirsitul actului al doilea a izbucnit deodata un vacarm de neinchipuit. Aplauze deloc, in schimb fluieraturi, urlete venind de la galerie… protestau impotriva autorului lui Salome, care s-a «coborit» pina la a compune o opera atit de frivola. Cind scandalul s-a linistit, m-am urcat pe scena si am intrebat publicul de ce devenise atit de furios. Raspuns: «Din cauza valsului». Eu: «Cum, din cauza valsului?» Regizorul: «Da, la Scala, publicul nu gusta „valsul vienez” decit in balete». Am inceput sa rid: «Ce va fi atunci in actul al treilea, unde exista mai multe valsuri?» Au ridicat din umeri… Incepind de la a doua reprezentatie valsul s-a cintat intotdea-una la pian, pentru a-i linisti si pe cei mai iredentisti… „2
1. Richard Strauss, Anecdotes et souvenirs. Editions du Cervin, Lausanne, 1951, p. 57.
2. Ibidem.