Nu intentionez sa descriu, in cele ce urmeaza, proiectele din cadrul bienalei, ci, mai degraba, sa fac citeva consideratii realiste asupra statutului artei si artistilor din acea regiune, numita odata „Est”, intr-o perioada in care pietele de arta locale tind sa intre in circuitul global.
In anii ’90, imaginea artei din tarile foste comuniste, asa cum a fost construita de sistemul artei occidentale, a fost una a criticii regimului. Tinerii artisti care au „imbratisat” cu frenezie mijloacele de expresie new media – de multe ori oferite cu generozitate de nou-infiintatele pe atunci centre Soros pentru arta contemporana –, alaturi de artistii din generatiile mai virstnice, care au criticat sistemul comunist, au fost prezentati in diferite expozitii dedicate fenomenului artei in Est. Expozitia After the Wall, curata de Bojana Pejic in 1999 si organizata de Moderna Museet din Stockholm, a fost, probabil, ultimul mare show al artei est-europene, privita in ansamblu. In ultimul deceniu, o noua generatie de tineri artisti, care au trait in comunism doar in copilarie, s-a identificat cu alte teme ce reflectau situatia societatilor post-comuniste aflate in tranzitia catre capitalism.
Spre exemplu, critica consumismului excesiv, importul elementelor limbajului din media si publicitate, analiza noilor moduri de comunicare (pe Internet), reflectarea noilor stiluri de viata urbane ori felul in care globalizarea influenteaza societatile pina nu demult izolate de lumea occidentala sint citeva teme care le-au inlocuit pe cele ale conditiei post-comuniste din deceniul anterior. Daca in tarile Europei Centrale, cu legaturi istorice culturale mult mai strinse cu Vestul, discursurile artistice au inceput sa semene tot mai mult cu cele occidentale, in spatiul balcanic artistii au reflectat in forme contemporane contradictiile din societatile lor, care in-cearca din nou sa „adopte” modelul occidental.
Semnificativa este lucrarea video a artistului kosovar albanez Erzen Shkololli, care a filmat-o pe una dintre cele mai cunoscute cintarete populare din regiune interpretind un „bocet”, adresat atit albanezilor din Londra, Paris ori Berlin, cit si occidentalilor care ar trebui sa ia in calcul „taria si motivatia” balcanicilor de a lupta pentru independenta. Gradual, productia artistilor estici a inceput sa fie vinduta prin galerii din vest.
„Divortul” dintre Politi si partenerul sau ceh
Intuind potentialul de imagine si comercial al artei estice, Giancarlo Politi a facut o „mutare de sah” in 2001, anuntind prima mare bienala de arta contemporana din Est la Tirana, cu un buget minimal. Evenimentul avea loc in cea mai saraca tara europeana, fost „teritoriu” italian in cel de-al doilea razboi mondial si care avea citeva nume de artisti cu cariere internationale de succes, precum Anri Sala sau Adrian Paci.
Dupa prima editie, partenerii locali din Tirana l-au acuzat pe Politi de practici „neprincipiale” (eu as spune „coloniale”) si lipsa de respect fata de unii artisti si au luat decizia de a organiza singuri bienala. Ceea ce le-a si reusit in 2003 si 2005. Dupa esecul albanez, Politi si-a mutat cartierul general la Praga, unde, impreuna cu Milan Knizak, figura legendara a avangardei cehe din anii ’60-’70, acum director la Narodni Galeria, a organizat prima editie a Bienalei de la Praga. Evenimentul, bine mediatizat prin „Flash Art”, a atras atentia asupra scenelor artistice central-europene. Multi artisti au fost insa nemultumiti de felul in care au fost tratati, un coleg spunindu-mi ca, la deschidere, unii mai asteptau inca video-proiectoarele promise de organizatori.
Fiind un important centru turistic cu un excelent capital de imagine si cu o minoritate de rezidenti americani, Praga a atras totusi public si interes pentru aceasta noua bienala, care, dupa prima editie, la fel ca si la Tirana, a consemnat „divortul” dintre Politi si partenerul sau ceh. Miza fiind aici mai mare, cei doi au decis sa isi organizeze propriile bienale, ajungindu-se ca, in 2005, la Praga sa aiba loc doua manifestari, cea a lui Knizak si cea a lui Politi.
Atentie speciala acordata picturii
A treia editie a bienalei de la Praga, subintitulata „Glocal and Outsiders: Connecting Cultures in Central Europe”, s-a desfasurat intr-o mare hala industriala, adaptata pentru o expozitie de arta. Impresia generala a fost aceea a unui tirg de arta, si mai putin a unei expozitii cu o viziune unitara si cu un traseu care sa aiba sens.
Atentia speciala acordata picturii – care revine in actualitate la fel ca in postmodernii ani ’90 –, precum si experimentelor formale moderniste din anii ’60 a pus in valoare formele artistice obiectuale ce pot fi mai usor valorificate pe piata artistica. Dimensiunea sociala a artei a fost reliefata in mai multe expozitii, cum ar fi cea a curatorului Marco Scotini, care, intr-un spatiu prea restrins, a „adunat” lucrari ale citorva dintre cei mai reprezentativi artisti est-europeni.
Expozitia curatorului ceh Vit Hravanek, intitulata Monument al transformarii 1989-1968-2009, si-a propus sa reflecte procesele profunde de schimbare care au avut loc in ultimele doua decenii nu numai in fostele societati comuniste, ci si in alte tari precum Suedia, care a trecut si ea prin tranzitia de la cunoscutul model socialist catre cel neo-liberal.
Cum s-a schimbat imaginatia artistica in aceste contexte? Pentru Havranek, atunci cind vorbim despre transformare, timpul este mai important decit geografia sau geopolitica. Transformarea in sensul pasiv este condusa in cadrul timpului istoric, iar aceasta cronologie genereaza istoricitate. Monument al transformarii poate fi descris ca un ambient interdisciplinar (arta, discipline umaniste, teorii economice si stiintifice) – cu o permanenta expunere de obiecte de arta, arhive, texte –, care creste in timp cu fiecare forma adaugata.
Expozitia curatoarei Simona Nastac a pornit de la un citat dintr-o nuvela a lui Philip N. Dick: „Daca aceasta lume ti se pare rea, ar trebui sa o vezi pe o altora”. Autoarea si-a propus sa prezinte realitatea post-comunista romaneasca aflata in tranzitia de la socialism catre capitalismul global, de la izolare si cenzura la deschidere. Artistii romani invitati au explorat in lucrarile lor concepte precum tranzitia si dislocarea, puterea si ierarhia, privatul si alienarea.
Un comercial brutal si simplu
Bienala de la Praga ramine un eveniment contradictoriu, in care gasesti concepte curatoriale si proiecte artistice incitante, dar care sint integrate intr-un context discutabil, creat de catre organizatori si orientat, probabil, catre explorarea (poate si exploatarea) unor noi scene de productie artistica. Multi dintre artistii prezenti au fost nemultumiti de acest context, indreptat catre un comercial brutal si simplu, simbolizat prin utilizarea ca imagine a bienalei a unei replici a portretului serigrafiat al lui Marilyn Monroe, realizat de Andy Warhol. In centrul si estul Europei, exista in continuare o infrastructura artistica fragila si incapabila sa expuna si sa promoveze artisti si curatori locali, care, evident, doresc sa devina vizibili pe plan international. Poate si din acest motiv, ei vor accepta sa participe si la urmatoarea editie a bienalei – in cazul in care va avea loc –, constienti fiind ca, in ciuda faptului ca se vor simti umiliti de catre organizatori, vor avea o sansa de a fi vazuti si, poate, promovati…