Actualitate  -  Ramona Iacobute  -  

S-a mai încheiat la Iași o ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI), cea de-a X-a.

Desfășurată în perioada 5-12 octombrie, această ediție a purtat spectatorii, prin replici rupte parcă din realitatea imediată în care trăim, prin secvențe de viață, prin animație, dans și spectacole în aer liber către orizonturile culturale a șase continente.

La bilanț, organizatorii conchid: „Opt zile de festival propriu-zis au trasat un program dinamic, bogat, surprinzător, care a atras nu mai puțin de 30.000 de spectatori, în spațiile Teatrului «Luceafărul», principalul organizator, ocupate în proporție de 98 la sută, dar și în alte 20 de locații din oraș. Vizând categorii diverse și largi de spectatori, de la preșcolari și școlari, cărora le-au fost rezervate diminețile, la adolescenți, maturi și seniori, cărora le-au fost dedicate serile, dar și specialiștilor, vizați la orele prânzului și ale după-amiezii, FITPTI a fost o sărbătoare plină, diversă, cu o ofertă generoasă (teatru, teatru-dans, teatru coregrafic, performance, musical, concerte, noul circ, ateliere, marionete, lecturi publice, animație, lansări de carte, de reviste, proiecții de filme, confe­rin­țe, seminarii pentru tinerii cri­tici, blogging, videomapping etc.) Nenumărate exclusivități au figurat și acum în program, prin pre­zențele din SUA, Brazilia, Anglia, Noua Zeelandă, Australia, Vietnam, Canada, Africa, Scoția, Guineea-Bissau, Senegal, Nigeria, Georgia, Ungaria, Turcia, Grecia, Burkina Faso, Polonia etc., invitați veniți în premieră în țara noastră, doar la FITPTI“.

FITPTI începe să creeze de­pendență, aș adăuga eu, o depen­dență din care iubitorii de teatru din Iași se hrănesc și pe care o hrănesc cu dorința de mai mult, mai bine, ca în orice relație de lungă du­rată. Tocmai de aceea, într-un peisaj teatral local în care festivalurile de teatru sunt o raritate, FITPTI vine ca o bulă de oxigen pentru public. Zece ani de festival se contabilizează în amintiri cu prietenii în aceeași sală de teatru, experimentând stări dintre cele mai diverse, maturizarea gustului pentru teatru și a sim­țului critic, întâlniri cu actori și regizori cunoscuți sau cu actori și regizori tineri și surprinzători prin felul în care aleg să spună o poveste, ochi, minți și inimi deschise către ochii, mintea și sufletul unor artiști veniți de departe, din diverse colțuri ale lumii pentru a se dezbrăca pe scenă de arta lor, bucată cu bucată.

În 2017 FITPTI a pregătit pentru ieșeni, așa cum pregătești într-o bucătărie ingredientele unei pâini de casă, nenumărate exclu­sivități naționale. Printre aceste exclusi­vi­tăți se înscriu primul vo­lum în limba română cu textele pentru publicul tânăr ale lui Joël Pommerat, un moment special Cântă­reața cheală/ Lecția, la 60 de ani de viață scenică la parizianul Théatre de la Huchette și prezen­ța pentru prima dată pe o scenă românească a trupei americane înființată de Peter Schumann, Bread and Puppet Theater.

Ai carte, ai teatru!

De altfel, lansările de carte sunt din ce în ce mai numeroase de la an la an în cadrul festivalului de la Iași. Ceea ce este o strategie care nu are cum să nu dea roade pe termen lung și, de asemenea, un act firesc, întrucât dacă vrei mai mult de la teatru și dacă vrei să înțelegi mai mult din el este necesar și să citești, nu doar să vezi actori înconjurați de decoruri care îndeamnă la evadare în lumi necunoscute, apăsând pe replici suculente ca un fruct bine copt.

Teatru la filtru de Carmen Mihalache, Radu Afrim. The Fabric of Fragility de Cristina Rusiecki, Teatru de Ştefan Oprea, Liviu Ciulei. Acasă și în lume și Toca po­ves­tește, volume coordinate de Florica Ichim, Huooooo!!! 3 piese pentru scene mici de Ovidiu Mi­hăiță sunt doar câteva dintre cărțile care i-au așteptat pe cititori în programul FITPTI.

Tot în cea de-a X-a ediție a festivalului a apărut și volumul Teatrul românesc azi. Noi orizonturi estetice, coordonat de Oltița Cîntec, al treilea din seria dedicată de organizatori scenei românești actuale, precum și albumul Un festival în imagini FITPTIași.

Atelier internațional de critică teatrală, o exclusivitate FITPTI

Printre bucuriile și exclusivitățile oferite de FITPTI, de această dată tinerilor critici de teatru, s-a numărat și Seminarul Internațional de Critică Teatrală, organizat în parteneriat cu Asociația Interna­țională a Criticilor de Teatru (AICT), cu sediul la Paris. Atelierele internaționale de critică teatrală, așa cum sunt ele gândite, au ca scop „dezvoltarea legăturilor teatrale și a exercițiului critic în întreaga lume, stimularea celor interesați să scrie mai mult de­spre artele spectacolului și să publice“. În această toamnă, ateliere similare celui de la Iași vor mai avea loc în China și în India.

La Iași, unicul oraș din România care a găzduit un astfel de atelier, în 2017 au venit tineri critici de teatru din Ungaria, Georgia, Turcia și România pentru a vorbi deschis, cu date exacte, dar și cu sentimentele și preferințele la vedere, despre teatrul practicat astăzi în diverse zone din lumea asta mare.

Lectură, analiză, acțiune!

Ca în fiecare an, însoțit de lansări de carte și ateliere profesionale, vedeta FITPTI a fost teatrul jucat în cele mai diverse forme ale sale. Dacă diminețile au aparținut și de această dată copiilor, serile au adus provocare după provocare pentru adulți. De la teatru de marionete, spectacole stradale cu baloane de săpun și acrobați, la teatru-dans, teatru coregrafic, performance-uri, musicaluri, trecerea s-a făcut pe acorduri de bucurie de a merge la teatru, de a vedea lumea prin ochii artiștilor, de a pune întrebări.

Printre spectacolele de seară care au adunat săli pline nu au cum să nu rămână în instantaneele pe care memoria le colec­ționează O mie de motive, cu Flo­rin Piersic jr., Eine Kleine Nachtmuzik, Mal/ Praxis, Tipografic Majuscul, Wolfgang, Exploziv.

Spectacolul O mie de motive, regizat de Horia Suru, pornind de la textul lui Duncan Macmillan, Every Brilliant Thing, îl are ca singur protagonist pe actorul Florin Piersic jr., un actor care de fiecare dată când vine cu câte un spectacol în festival stârnește reacții dintre cele mai diverse, te scoate din zona ta de confort. „Dacă te vânează gândul sinuciderii, ce mo­tive gășești pentru a continua să trăiești?“, „Ce ești dispus să faci pentru a salva un om pe care îl iubești?“, ne întreabă textul lui Duncan Macmillan.

Florin Piersic jr. aprofundea­ză cu fiecare replică pe care o ros­tește în O mie de motive o discuție despre depresie și felul în care ne exprimăm sentimentele, fără a uita, însă, de umorul pe care i l-a strecurat autorul textului. Alegerea sa și a regizorului este de a implica și publicul în reprezentație, de a-l face parte din poveste. Personaj colectiv, publicul este pentru actorul Florin Piersic jr. partener de scenă, o scenă golită de decoruri, ca un bar părăsit în care mai plutește doar puțin fum de țiga­ră. Acest artficiu regizoral pune audiența în dificultate și face, în același timp, experiența mult mai intimă. Până la finalul repre­zen­tației se perindă pe scenă ei și ele mai dezinvolți sau mai timo­rați, însă firul poveștii nu se pier­de și ex­periența de actor trecut prin multe roluri a lui Florin Piersic jr. ține situația sub control.

Un one man show, O mie de motive este un spectacol care, deși nu se anunță unul cu publicul pe scenă, aduce spectatori pe scenă și flirtează, pe alocuri, cu trucurile folosite în stand-up comedy.

Mal/ Praxis, un alt spectacol aflat în programul FITPTI, pune și el pe gânduri, deși cheia în care se prezintă anumite situații este una comică. Regizat de Bogdan Georgescu, parte a trilogiei Câtdedepartesun-temdepeșteriledincareamieșit?, spectacolul trimite spectatorii în interiorul unui salon de cosmetică. Aici protagoniștii discută situații de viață condamnabile, dar care nu sunt rezolvate prin găsirea unor vinovați și pedepsirea lor. Subiectul central în jurul căruia se învârt toate celelalte, ca într-un carusel, este un caz de malpraxis din domeniul medical.

Situația prezentată ne duce clar cu gândul la doctorul Burnei și la experimentele pe care acesta le-a făcut de-a lungul timpului pe pacienții săi copii. Rând pe rând, personajele scenice fac schimb de roluri, sunt când cinicii de serviciu, când empatici cu acte în regulă. Ce șochează în acest spectacol este felul în care Bogdan Georgescu a ales să radiografieze apetitul pentru bârfă pe subiecte cât se poate de grave pe care îl au românii. Re­prezentația se termină într-o notă atât de dramatică, încât te duce cu gândul la un festin la care ai mâncat pe săturate, până ți-a rămas un os în gât și te-ai sufocat lent și extrem de dureros.

Radu Afrim scrie un poem scenic în imagini

Radu Afrim, regizorul ale cărui spectacole au o amprentă personală atât de puternică, încât te izbește dinaintea reprezentației propriu-zise, a fost și el prezent la FITPTI cu un spectacol montat recent la Teatrul din Piatra Neamț, Wolfgang. Spectacolul are la bază textul lui Yannis Mavritsakis, Wolfgang, inspirat de un caz real: în 2006, într-un orășel din Austria, Natascha Kampusch este răpită de către Wolfgang Přiklopil și ținută captivă, timp de 8 ani, într-o pivniță.

Piesa se concentrează pe trăirile interioare ale tânărului răpitor, pe fiecare gest care îl duce mai aproape de îndeplinirea planului copt de mintea sa acaparată de o dragoste posesivă, bolnăvicioasă.

Radu Afrim, un specialist al reprezentării scenice a relațiilor disfincționale și a putregaiului emoțional, a traumelor, se simte foarte bine în acest text și asta se vede în fiecare detaliu al lumii pe care reușește să o creeze. Așa cum a mai făcut-o în ultimele sale puneri în scenă, Afrim imprimă un aer retro întregului concept scenic, de la îmbrăcăminte și așe­zarea părului personajelor, la obiectele care construiesc decorul. În Wolfgang, Radu Afrim e același pe care îl știm, cu simbolistica sa vizuală, cu songurile care sparg textul piesei, cu frigidere, mașini de spălat și schelete ale diverselor obiecte din care ies și în care intră personaje care populează textul sau îi populează propria imaginație, cu personaje marginale, piese de puzzle amestecate și aruncate sub ochii publicului pentru a le pune la locul lor. Povestea este, însă, atât de tulburătoare, încât toate aceste elemente care îi definesc stilul lui Afrim și care în unele puneri în scenă construiesc o atmosferă grotescă, reușesc să îi dea o notă de duioșie, de fragilitate umană aflată în descompunere.

În Wolfgang, Radu Afrim scrie un poem scenic în imagini care te tulbură și te urmăresc până după finalul spectacolului. Wolfgangul său nu are tușe de violență excesivă, ci pare un îndrăgostit fără speranță care recurge la un gest extrem, un psihopat care aproape îți stârnește compasiune.

FITPTI a surprins și anul acesta prin diversitatea temelor puse în discuție de spectacolele selecționate. Poveștile de viață ale tinerilor, violența verbală, fizică, emoțională, istorii personale și colective, teatrul în cele mai diverse și moderne forme ale sale au făcut din fiecare seară de festival o interseară, prin conectarea publicului la stări și idei dintre cele mai variate și mai complexe, la texte din dramaturgia contemporană, la stiluri regizorale puternic personalizate și ușor de identificat prin comparație cu altele.

Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iași a fost și la cea de-a X-a ediție a sa un câștig, atât pentru public, cât și pentru artiști, critici, oameni de teatru, a mai pus o cărămidă la comunitatea iubitorilor de diversitate în teatru pe care o construiește încă de la prima sa ediție.