Internațional  -  Suplimentul de Cultura  -  

După ce, vara aceasta, Statele Unite au fost lovite de două uragane, în toamnă a venit rândul Hollywoodului, izbit în plin de taifunul Weinstein. Furtuna este încă în toi, bucăți din moștenirea studiourilor Miramax/ The Weinstein Company zboară în toate direcțiile, amestecate cu un val uriaș de acuze și de indignare. Încă e prea devreme pentru a estima cum va arăta cinemaul american după ce această „furtună a secolului“ se va fi calmat.

Totul a început aproape pe neaș­teptate, după ce „The New York Times“ și „The New Yorker“ au pu­blicat un amplu material despre acuzațiile de hărțuire sexuală aduse de mai multe femei la adresa mogulului Harvey Weinstein. Din acel moment, iadul s-a declanșat peste capul redutabilului producător hollywoodian.

Este uluitor numărul uriaș de vedete care după publicarea dezvă­luirilor (numai pe Wikipedia sunt numărate 54) au ieșit în public și l-au acuzat de abuz sexual și chiar de viol (actrițele Rose McGowan, Asia Argento, Lucia Evans, Lysette Anthony și o fostă angajată a studio­urilor) în ultimele decenii. „Dumnezeule, când a mai avut timp să facă și filme?“, a exclamat recent comediantul american Howard Stern. Iar faptele de care este acuzat Weinstein nu par a se rezuma numai la Hollywood – multe vedete din Marea Britanie și Franța îl acuză la rândul lor.

Dintre acestea, cel mai mult pare să fi suferit actrița Rose McGowan, declarată un „element-cheie“ al afa­cerii de către „Le Figaro“. McGowan l-a acuzat pe Weinstein de viol, l-a comparat cu un monstru și i-a acuzat pe Ben Affleck, Matt Damon și Jeff Bezos (șeful Amazon) că ar fi știut și ar fi tăcut. După ce Twitter i-a blocat temporar contul, turnând și mai multă benzină peste acest rug al vanităților hollywoodiene, Rose McGowan a ajuns aproape un purtător de cuvânt al comunității abuzate de sistemul hollywoodian.

Taifunul #metoo

Odată pornit acest șuvoi de dez­văluiri ținut în frâu de trei decenii de tăcere, căderea a fost iute și totală: Harvey Weinstein a fost concediat din propria lui firmă, soția l-a părăsit și chiar viitorul studiourilor The Weinstein Company este foarte tulbure.

Fragmentele scandalului lovesc și mai departe, grație hashtag-ului #metoo: Amazon Studios l-a concediat pe directorul executiv Roy Price, acuzat de hărțuire de pro­ducătoarea seriei Omul din castelul înalt, Isa Hackett (fiica scriitorului Phillip K. Dick); Bjork l-a acuzat de hărțuire sexuală pe faimosul re­gizor danez Lars von Trier; voci insistente reamintesc vechile scandaluri Roman Polanski și Woody Allen (chiar fiul lui, Ronan Farrow, este cel care a scris articolele despre Weinstein). Iar Hillary Clinton, răz­bunătoare, n-a așteptat decât câteva zile până să atragă atenția că „și la Casa Albă este un bărbat acuzat de hărțuire sexuală“. Toate acestea se petrec pe fundalul unui cor de condamnări publice a celor acuzați și a recunoașterii faptului că, în cazul Weinstein, lucrurile se știau de decenii. Pentru că, după decenii de tăcere, acum toți se întrec în a recunoaște, condamna, a avea o părere. Doar Quentin Tarantino, pri­e­ten cu Harvey Weinstein, se abține, declarându-se prea îndu­rerat pentru a vorbi acum și promi­țând un punct de vedere într-un viitor oarecare.

Secretul pe care îl știa toată lumea

Evident, marea întrebare este cum de Weinstein a putut să comită toate aceste fapte atât de multă vreme, fără a fi împiedicat, în con­dițiile în care comportamentul său era cunoscut de toată lumea. Se vor­bește despre o cultură veche a Hollywoodului, a „casting couch“-ului, a „promovării pe canapea“. Este invocată puterea lui Weinstein, care putea face și desface orice carieră, intimidând victimele. Sunt cunoscute destule aranjamente financiare între Weinstein și posibile victime, în schimbul tăcerii. Chiar Rose McGowan a semnat pe vremuri un „acord de confi­den­țialitate“ și a primit 100.000 de dolari, acord pe care l-a încălcat acum în gura mare. Și, totuși…

Cea mai sinceră (dar dureroasă) explicație pare să o dea Scott Rosenberg, colaborator apropiat al mogulului, scenarist al filmelor High Fidelity, Con Air și Beautiful Girls.

Într-o postare pe Facebook, re­trasă apoi, Roseneberg afirmă tăios: „Să fie perfect clar un lucru: toată lumea a știut! (…) Și știți de unde știu că toată lumea a știut? Fiindcă am fost acolo. Și v-am văzut. Și am discutat despre asta cu voi. Voi, mari producători, mari regizori, mari agenți, mari finanțatori, mari șefi ai studiourilor rivale, mari actori, mari actrițe, mari modele, mari jurnaliști, scenariști, rock staruri, politicieni“. Iar Rosenberg oferă o explicație a mecanismelor acestei complici­tăți prin tăcere.

În primul rând, subliniază că nimeni n-a știut clar despre abuzuri și în nici un caz despre violuri. „Dar eram conștienți de un anume tip de comportament supra-agresiv care era destul de înspăimântător. Cunoșteam foamea imensă a omului, fervoarea, apetitul său. Rapa­citatea lui vorace nu era un secret, era ca un căpcăun lacom ieșit din basmele fraților Grimm.“

Prin urmare, Rosenberg nu crede în reacțiile șocate și dezgustate ale celor din industria filmului, un val de declarații pe care îl vede aproape la fel de respingător și fals ca faptele lui Harvey: „Știam că ceva există în spatele fațadei. Ceva odios. Ceva putred. (…) Dar… și asta e și jalnic, și adevărat: ce am fi putut face? Cui să spunem? Autorităților? Că­ror auto­rități? Presei? Presa era cumpărată de Harvey. Internetului? Nu era internet pe atunci. Ar fi trebuit să sunăm poliția? Și să le spunem ce?“.

Avantajele Gâștei de Aur

Amintind că nici victimele care apar astăzi nu au spus nimic public atunci, Rosenberg explică un alt aspect: „Era mult mai ușor pentru TOȚI [să pretindă că nu e nimic în neregulă]. Fiindcă Harvey oferea niște lucruri minunate. Ne făcea filmele. Dădea petreceri uriașe. Ne ducea la Glo­burile de Aur. Ne pre­zen­ta celor mai uimitori oameni! (Întâlniri cu vicepreședintele! Seri în club cu Quentin și Uma! Șprițuri cu Salman Rushdie și Ralph Fien­nes! Cine cu Mick Jagger și Warren Beatty!) Cele mai epice weekenduri la Oscar care păreau că durează două săptămâni! Sundance! Can­nes! Toronto! Avioane private! Li­muzine uriașe! Concerte cu Springsteen! (…) Avea o genero­zitate vul­canică de monarh când venea vorba despre cei din cercul lui“.

Și Rosenberg conchide amar: „Gâsca de aur nu apare deseori în viața unui om. Okay, poate că nu aveam neapărat nevoie de ouăle ei. Dar tare, tare, tare mult ne mai plăceau! Deci eram dispuși să trecem cu vederea ce făcea Gâsca de Aur în umbrele duhnitoare din spatele hambarului“.

În numai două săptămâni, pu­te­rea uriașă a lui Weinstein s-a dezintegrat. Mogulul a devenit un paria și toată lumea este ocupată să îi marteleze memoria, așa cum preoții egipteni au scos din istorie un faraon eretic. Dat afară din propria firmă, din rândurile breslei, cu numele răzuit de pe promenada de la Deauville, cu pozele date jos de pe pereți, cu președintele Macron anunțând că vrea să îi retragă Le­giunea de Onoare… Lațul se strânge în jurul lui Harvey Weinstein, de­nunțat și condamnat aprig de propriul lui frate, Bob Weinstein, care încearcă cu disperare să sal­veze, cât se mai poate, The Weinstein Company.

Asta fiindcă însăși „moștenirea“ cinematografică (redutabilă, în ciuda scandalului) a celor doi Wein­stein este periclitată. De la izbucnirea isteriei, The Weinstein Company pare sortită unui viitor sumbru. Bob Weinstein, într-un interviu pen­tru „The Hollywood Reporter“, spune că marea lor problemă este că Harvey era „chipul companiei“, lucru care acum s-a întors violent contra lor. Luni, firma a primit un ajutor nesperat din partea Colony Capital, un investitor care are ex­periență în salvarea afacerilor „cu probleme“ de la Hollywood. Dar viitorul este încă destul de incert, fiindcă scandalul aruncă o lu­mină urâtă asupra proiectelor prezente și viitoare, de cinema și televiziune, în care este implicată The Weinstein Company. Deja, drama istorică The Current War, care trebuia să aibă premiera la finalul lui noiembrie, a fost amânată pentru anul viitor.

Un alt aspect urât al acestei afa­ceri sordide este că faptele și căderea lui Weinstein riscă să compromită filmele la care a lucrat.

Marele mogul

Unul dintre marii moguli ai Holly­woodului, numit „Dumnezeu“ de către Meryl Streep la Globurile de Aur din 2012, Harvey Weinstein este o uriașă personalitate formată, după cum enumeră „The Guar­dian“, din „artă, celebritate, politică, bani și putere“, la care se adaugă peste 300 de nominalizări la Oscar asociate numelui său, fie ca pro­ducător, fie pentru filmele pe care le-a promovat agresiv.

Alături de fratele său Bob, Harvey a creat studiourile Miramax și, apoi, The Weinstein Company. Au început modest, dintr-un apartament în Manhattan și, după mai bine de zece ani, au dat lovitura cu drama independentă din 1989 Sex, minciuni și casete video. În scurtă vreme, Miramax a ajuns unul dintre marii „jucători“ de la Hollywood, frații Weinstein fiind considerați principalii artizani ai ascensiunii filmului independent și de artă, fiind responsabili, în acest timp, și de realizarea câtorva adevărate capo­do­pere cu alură de fenomene cultu­rale, precum Pulp Fiction, Good Will Hunting sau Gangs of New York.

Acest succes uriaș, atât pentru companie, cât și pentru filmele produse și promovate, a fost întotdeauna pus pe seama stilului agresiv și abil al lui Harvey Weinstein. „Este în același timp un geniu și un ticălos și, din nefericire, aceste lucruri par a merge totdeauna îm­preună“, l-a descris regizorul James Ivory, în­tr-un profil realizat de „New York Magazine“ și publicat sub titlul „Îm­păratul Miramaxus“.

Astăzi, împăratul este gol, prins în mijlocul unui taifun pe care el însuși, Harvey Weinstein, l-a descris, la început, astfel: „Povestea asta e atât de bună încât aș cumpăra pe loc drepturile de adaptare cinema­tografică!“.

Galerie foto