Mă aflu în Aqaba, orașul-port de la granița cu vecinii saudiți, palestinieni și evrei. Oricum aș încerca să o înfloresc, adevărul este că arată de parcă e Mamaia după Al Doilea Război Mondial cu maximum zece supraviețuitori ce se ocupă cu negoțul de cârlige din cupru, magneți prăfuiți și săpunuri expirate.
La o aruncătură de băț se află hotelul Hilton, care varsă turiști prăjiți, nedați cu factor de protecție împotriva naivității lucrative din domeniul achiziționării produselor mai sus menționate. Mai beau ultima gură de suc de portocale pe terasa european-asiatică a restaurantului Copacabana și îmi fac în minte o listă a lucrurilor pentru care vacanța asta din Orientul Mijlociu e una dintre cele mai relaxat-spectaculoase incursiune din ultimul an:
De la un capăt la altul Din nord în sud, din Amman în Aqaba, cea mai lungă călătorie nu poate dura mai mult de cinci ore. Serviciile de transport sunt eficiente și punctuale, relativ ieftine, dar mai ales extrem de comode, oferind wi-fi, aer condiționat, cafele și sandviciuri (contra cost).
Viza turistică
M-am săturat de ambasade, dosare de cerere, taxe exorbitante și funcționari scorțoși. Ușurința cu care pot obține o viză pentru o nouă destinație a devenit un factor crucial în a decide încotro să mă mai îndrept. Din fericire, Iordania oferă serviciul de obținere a vizei la intrarea în țară, cu o durată de două săptămâni. Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit Jordan Pass – un pachet de viză turistică și acces gratuit la mai toate obiectivele turistice din țară și mai cu seamă în orașul misterelor prin care bântuia nu demult Indiana Jones și ultima cruciadă – Petra. Că tot veni vorba…
Petra
Este orașul pierdut și una dintre cele Șapte Noi Minuni ale Lumii. Construit de nabateeni în jurul anului 312 î.Chr., Petra a deschis rute de comerț cu mirt și tămâie din sudul Arabiei și condimente din Somalia, India, Etiopia. După o îndelungă perioadă de umbră, exploratorul elvețian J.L. Burckhardt pune din nou refectoarele asupra orașului pierdut și astfel Petra renaște din propriul praf roz. Luni, miercuri și joi de la ora 20 ai șansa să vezi Petra by Night, atunci când un întreg pasaj de 2 km printre chei de piatră roșie este luminat de 1.500 de lumânări până în fața iconicului monument Al Khazna, care ascunde neștiute comori ale faraonilor.
Campează în deșert sub cerul liber alături de beduini
Wadi Rum a fost descris de T.E. Lawrence ca un loc vast, răsunător, asemănător lui Dumnezeu. Nu l-am crezut până ce nu m-am cățărat vreo 40 m deasupra dunelor de nisip fierbinte și auriu, pe una dinte sutele de roci din granit de unde soarele părea că nu ar mai apune vreodată.
Hummus & falafel
Un vegetarian serios cu planuri de călătorie într-o țară predominant musulmană nu poate să se gândească decât la cele mai sinistre variante de alimentație: orez fiert, fructe cât încape și, asta e, conserve de legume cu termen de expirare nelimitat. Ei bine, m-am înșelat. De acum prin sângele meu curge nu numai sânge arabo-românesc, ci și ulei de măsline ultra virgin peste o cremă ultra fină de năut, presărat cu semințe plăcut de usturătoare de chili roșu-aprins. Falafelul e un soi de a doua religie în stat, fără de care nici un iordanian cu scaun la cap nu poate servi un mic dejun delicios. M-am conformat întocmai. Încă o porție, vă rog!
Ceaiul negru cu mentă
Ajungi la om acasă, primești un ceai. Aștepți o masă, bei un altul. Termini o masă, tragi din narghilea și ceaiul n-are timp să se răcească pe masă. Propui o afacere, ceri o investiție, îți căsătorești fiica, e ziua bunicii, a început serialul la TV – ai ghicit, bei un ceai negru cu mentă proaspătă și revigorantă. Am uitat, ceai careva?
Iordanienii
Nu o mai lungim de la Facerea Lumii. Pe scurt, l-am cunoscut pe Adel Mahadin pe social media acum câțiva ani.
Cum nu excelez în păstrat prietenii la mare distanță (hei, nimeni nu e perfect), nu-mi aduc aminte să fi avut vreun contact până recent, când socoteam care ar fi cel mai scurt drum al cărții mele până în Amman, la tatăl meu. Adel nu m-a întrebat de ce, ci mi-a spus cum și uite așa prietenia noastră a prins contur.
În prima seară de la poposirea pe meleagurile sfinte, seara târziu, după o zi lungă de ghidaj turistic cu românii prin Amman, Adel și-a făcut timp și de un ceai cu mine. Ne-am legat din prima secundă, m-a învățat tainele carierei de ghid turistic, umbrele anilor petrecuți în România, suișurile și coborâșurile unei vieți bine trăite și intens călătorite.
Izvoarele termale și sărurile minerale de la Marea Moartă
Pe lângă faptul că aici se află cel mai jos punct de pe Terra = 430,5 m sub nivelul mării, deci un pas în purgatoriu în drum spre oala încinsă a capătului Pământului, la Marea Moartă poți exersa pluta chiar dacă n-ai înotat o zi din viața ta, datorită salinității ridicate a apei, care te va împinge constant la suprafață. Poți încerca și diverse terapii precum helioterapie (tratament ce folosește razele solare ultraviolete) sau thalassoterapie (băi de mare asociate cu aer marin, folosit în boli ca reumatismul cronic, sinuzită). După o porție sănătoasă de săruri marine, argilă și soare, bucură-te de un duș natural la izvoarele termale din Ma’in, unde apa are nu mai puțin de 60 de grade. O adevărată minune vindecătoare!
FOTO: Iulian Ursachi & Desirée Halaseh