Actualitate  -  Razvan Chiruta  -  

Insa trei socuri, trei momente pe care nu le-am uitat nici pina acum m-au facut sa inteleg ca lucrurile nu functioneaza asa cum se spune in „societatea multilateral dezvoltata” in care traiam (bine, n-aveam o viziune atit de ampla si profunda, dar in principiu despre asta era vorba). Primul dintre momente a fost cind i-am dat citeva patratele de ciocolata – nu mai tin minte marca – unui vecin de bloc. Tipul era atit de incintat incit ciugulea, la cel mai propriu mod, din bucata pe care o avea. Tragea pur si simplu de fiecare centimetru de dulce pe care-l primise, prelungea cit mai mult placerea gustului. Era prima data cind mincase ciocolata.

Al doilea moment a avut loc cind taica-miu a venit acasa cu o lada de portocale – multa vreme am crezut ca portocalele cresc doar cind e iarna la noi. Un vecin l-a rugat sa-i vinda un kilogram, ceea ce tatal meu a si facut. Din momentul respectiv, omul, care statea la parter, ne-a devenit cel mai bun prieten. „Veniti sa luati de la mine apa, cind nu curge, ca la mine mai ajunge un pic.” „Daca aveti nevoie de ceva, spuneti”, doar asa il auzeai.

In fine, al treilea soc s-a petrecut cind pe la sapte, opt ani am stat la una dintre putinele mele cozi din vremea comunismului. Se dadea salam, cite 200 de grame de persoana, cu buletinul. Maica-mea mi-a transferat mie buletinul ei, sa luam mai mult, moment in care a izbucnit un scandal teribil din care eu nu intelegeam nimic.

Medalii de „mama eroina”

Cu amintirile astea m-am dus simbata trecuta la expozitia „Comunismul in Romania, 1945-1989”, inaugurata la Muzeul National de Istorie a Romaniei. Am plecat de acolo cu un sentiment de revolta fata de toti cei convinsi de geniul lui Ceausescu, cu o senzatie de indignare fata de colegii de generatie mai bine branduiti care mai cred in mirajul comunismului. Din expozitie, cel mai impresionant lucru s-a dovedit a fi celula de lagar reconstituita acolo. Toti cei cu care am vorbit au retinut geamul mic, plin de gratii, prin care lumina abia patrundea, patul de metal, cu o saltea veche de paie si catusele, hirdaul si castronul pentru mincare.

Si biroul de securist amenajat intr-o parte a salii, cu instrumentele de ancheta la vedere: celebra lampa veche pentru bagat in ochii tradatorului, a uneltitorului impotriva orinduirii, dar mai ales ochelarii acoperiti cu tabla, bulanul si din nou catusele. M-au frapat – si nu e pentru prima data – dovezile despre falsele lupte pentru depasirea planului cincinal, duse chipurile de muncitori cu aplomb socialist, sau medaliile de „mama eroina”. Mi-am amintit de sticla de lapte, de sapunul Fa sau parfumul Impuls si mi-am adus aminte ca mi-as dori un peste de sticla de ieri, pe televizorul de azi. Dar si de kitsch-ul cadourilor pe care le-a primit de-a lungul timpului cuplul Elena si Nicolae Ceausescu.

Senzatie de amestec
Desi a fost proclamata cea mai mare expozitie despre comunismul romanesc, a lasat senzatia de saracie, poate si din cauza faptului ca a fost intinsa pe un spatiu larg, la parterul Muzeului National de Istorie a Romaniei. Organizarea pe capitole – sovietizarea Romaniei, partidul stat, represiunea si rezistenta, exilul romanesc, economia Romaniei in timpul regimului comunist, politica externa si cultul lui Ceausescu, revolutia din 1989 – nu a fost foarte clara. Aici, impresia a fost de amestec, de incercare – nu foarte reusita – de a cuprinde cite putin din toate perioadele regimului.

Misterul ceasului salvator
Unul dintre cele mai ciudate exponate a fost un ceas Pobeda, din acela cu curea de piele, despre care se scrie ca a salvat viata proprietarului sau, la Revolutia din 1989. Atit. Nu se spune cum. Iar ceasul – pe care l-am privit insistent minute in sir si eu, si prietenii mei – este intact. Cum l-o fi salvat pe acel om? Asta va ramine pentru noi un mister!