Destul de coerent formal ca sa-ti dai seama ca a fost scris inainte de Bintuitii. Care bintuiti nu reprezinta decit un mic pas spre Rant. Palahniuk e in continua miscare, e nemultumit, cauta, o cautare autodistructiva din toate punctele de vedere. Va ajunge sa scrie parabole, intr-un sfirsit.
S-o luam cu jumatatea: in lume este aruncat un tiraj de 500 de exemplare dintr-o carte numita Versuri si poezii din lumea-ntreaga. La pagina 27 se gaseste un (des)cintec de leagan, care-i omoara pe toti cei ce asculta versurile. Victimele sint, in prima faza, bebelusi, tati, mame etc. Un jurnalist de investigatie, bintuit de moartea familiei, in urma cu 18 ani, vede firul rosu care traverseaza toate aceste cazuri (nu de alta, dar isi pierduse sotia si copilul din aceeasi cauza).
Ancheta il conduce inspre Helen Hoover Boyle, agent imobiliar specializat in vinzarea si revinzarea caselor bintuite. H.H.B. cunoaste secretul descintecului. Il foloseste la modul profesionist, ca un fel de asasin CIA, in schimbul diamantelor, de cind si-a omorit sotul si copilul in urma cu t ani. Impreuna cu Mona, o vrajitoare wannabe, si Stridie, prietenul ei ecologist, alcatuiesc o familie plecata-n cautarea tuturor exemplarelor ramase, pe care le distrug sistematic. La originea lor sta Cartea in care se afla strinse toate vrajile: trebuie arsa, dat fiind ca reprezinta sursa primordiala de putere. Fiecare idiosincrazie se poate implini cu ajutorul ei.
Helen Hoover Boyle anunta ceva special din chiar momentul in care apare: „Helen e imbracata cu taior alb si pantofi asortati, dar nu alb ca zapada; e mai degraba albul acela cind mergi la schi intr-o statiune de lux din Canada, cu masina inchiriata si sofer la dispozitie, cu 14 valize asortate si apartament la hotel de cinci stele.” Altadata va purta un costum verde. Dar nu e verde-verde, e verdele unei mingi de tenis privite intr-o anumita dispozitie, dintr-o anumita pozitie, pe teren de zgura musai. Hoover e o vrajitoare moderna, e purtatoarea cuvintelor celor blestemate, pe degetele ei sclipesc diamantele cistigate prin asasinarea nu stiu carui tiran din Africa Centrala, in trecutul ei sclipesc ochii unui sot asasinat, raceala ei e cea a fiului criogenizat…
Naratorul, in schimb, un tip plin de teorii, aflat la limita nebuniei (de parca vreun personaj de-ale lui Palahniuk ar fi normal la cap) are obiceiul de a construi in casa machete de malluri, vile, turnuri de televiziune, pe care le calca apoi cu picioarele goale. Totul trimite la o macheta „primordiala” pe care a distrus-o cu 18 ani in urma, cind si-a gasit sotia si fiica moarte (la toate astea se adauga si faptul ca in dimineata respectiva facuse sweet love cu sotia sa fara sa stie ca poseda un cadavru… ).
Personajele criminale – creatii ale lumii pe care incearca s-o distruga
Ca de altfel in toate romanele lui Palahniuk, si acesta e o critica violenta la adresa societatii contemporane: nu iarta nimic… apare char si o teorie prin care Big Brother-ul orwellian nu mai este cel care ne supravegheaza pe ascuns, ci care ne invadeaza cu zgomotul intestinelor sale, audienta de virf, zgomotul, risul figurantilor morti de peste 50 de ani:
„Nu, Fratele cel Mare nu ne supravegheaza. Cinta si danseaza. Scoate tot timpul niste iepuri din joben. Fratele cel Mare se chinuie sa ne retina atentia atita timp cit stam treji. Face totul ca sa ne rapeasca atentia. Face totul ca sa ne distraga. Face totul ca sa ne absoarba pe de-a-ntregul. Face totul ca sa se aleaga praful de imaginatia noastra. Pina ce devine la fel de folositoare ca apendicele. Face tot ce-i sta-n puteri ca sa ne ocupe atentia in permanenta. Si asta e mai rau decit sa fii supravegheat. Lumea exterioara ne umple pina la refuz, asa ca nimeni nu mai are de ce sa-si faca griji pentru ceea ce e in mintea noastra. Imaginatia tuturor este atrofiata, asa ca nimeni nu mai are cum sa devina o amenintare pentru lume.”
Palahniuk are talentul diabolic ca, oricit de mult singe ar curge, oricit de nevinovate ar fi victimele, in mod teoretic, nu poti simti mila fata de ele. Poate din cauza frame-ului pe care reuseste sa-l construiasca inca din prima pagina, poate datorita faptului ca, in cazul de fata, le resimti integrate perfect osaturii lui Big Brother. Iar personajele criminale nu sint altceva decit rataciti, psihopati, creatii ale lumii pe care incearca s-o distruga.
Nu are aceeasi cantitate de blood and gore precum Bintuitii
Acuma, ca s-o vireze intr-o ironie duioasa, jurnalistul psihopat se preda, iar Helen descopera cartea primordiala a vrajilor, lucru ce-i permite sa se transporte in trupul politistului care-l „controleaza rectal”. Moment in care naratorul realizeaza ca s-a indragostit cu adevarat de vrajitoare (avusese dubii la un moment dat, suspectind-o ca ar fi folosit pe el o vraja de indragostire). Cei doi „copii” adoptati, Stridie si Mona Sabbat, pornesc in lume, gata sa foloseasca toate vrajile din Carte, urmariti de politistul-tuseu-rectal-ex-Helen si de jurnalistul-psihopat: „Deci sint indragostit de Helen cu adevarat. O femeie in trup de barbat. Nu mai avem parte de sex salbatic, insa, dupa cum ar fi zis Nash, nu asa ajung toate relatiile dupa un timp?”.
Cam soft pentru Palahniuk, nu-i asa? Intr-adevar, nu are aceeasi cantitate de blood and gore precum Bintuitii (in timp ce scriu, la Pro TV se da o stire cu o fetita care s-a inecat intr-un bazin, fiind trasa la fund in gura de evacuare a apei – realitatea e pe undeva pe linga imaginatie), insa vine cu o doza de sentimentalism crud care acolo lipsea. Nu e vertij, e un murmur ucigas spus la capatul patutului si ascultat de spirite zornaitoare, de capete cu gavane goale, licarind in apa imputita a cazii. Stiind ce a facut Palahniuk dupa Haunted, in RANT, ma intreb unde o sa se opreasca…
Dupa ce ai terminat de murmurat cintecul de leagan, te intrebi iarasi daca nu cumva, tinind in miini o astfel de arma „letala”, nu te-ai dovedi mai putin bun decit te crezi, daca nu te-ai transforma treptat intr-un Inger Exterminator, posesor al adevarului si al solutiei finale. Cujetati…
Noapte buna, puisori…
Chuck Palahniuk, Cintec de leagan, traducere din limba engleza
de Radu Garmacea, colectia „Biblioteca Polirom”,
Editura Polirom, 2007