Vasile Elisav se ridica. Iesi. Intra in camera de baie. Se auzi, din incapere, jetul galben. Duduile ciulira, fara sa vrea, urechea. Nu se mai auzi, un timp, nimic. Se auzi, intr-un tirziu, cascada; pe urma, lantul "pendular de-ncet”. Se auzi, in fine, jetul incolor. Prosopul nu se auzi. Se auzi, scirtiitoare, usa. Se auzira pasii lui Vasile. Se auzi,-n sfirsit, acesta ultim, care,-nfundind urechea la intrebarea Norei:
„Ce-ati facut in baie, dom profesor?!” („… im Badezimmer”, vorba strabunicii vienezo-galatene a domnisoarei Carmen), scoase din nou din raft brosura lui Bellmer, din care spicui citeva fraze:
„S-ar putea […] inchipui o axa de reversibilitate intre centrul real si cel virtual al unei excitatii, axa trasabila, ici-colo, chiar in domeniul anatomiei metrice, si care, data fiind afinitatea opozitionala dintre, sa zicem, sini si fese, gura si sex, s-ar intersecta, in plan orizontal, cu ombilicul…”
— Ca bien commence, monologa launtric Nora; in timp ce Carmen, nu numai launtric, ci si-n afara, se imbujora.
Vasile continua imperturbabil: „Miscarea clasica prin care o femeie, umflindu-si pieptul si adincindu-si greabanul spinarii, isi pune sinii in relief, e insotita,-n chip spontan, de o miscare analoaga,-n sens opus, a partii inferioare a trunchiului, ce-i reliefeaza (in contrapondere, sa spunem) sinii posteriori…”
Domnisoarele se umezira vag. Carmen frisona imperceptibil, in timp ce palatinul i se usca treptat. Nora, din contra, saliva din abundenta, incit cu greu putu sa-i spuna domnului profesor ca nu vedea ce legatura poate fi intre erotica si palindrom. Vasile, insa, nu o auzi, citind si alte fraze din Bellmer:
„Alcatuirile de acest gen, nu prea frecvente [e vorba, evident, de palindroame], ti se intiparesc in minte cu o tenacitate singulara, fara sa stii prea bine, la inceput, din ce motiv. Cu toate astea, sansa ce a facut ca ele, citite-n ordine fireasca sau pe dos, sa aiba o aceeasi suita de grafeme, e un miracol de natura sa-i confere enuntului ceva indefectibil si dincolo de orice posibila intervertire, ceea ce te face sa-i atribui acestuia un tilc aparte…”
La care, Nora, tot mai excitata, in pofida faptului ca textul nu mai continea, acum, nimic erotic (sau, poate, tocmai de aceea), vru sa-si repete intrebarea (cu greu, din pricina salivei incontrolabile, rostita), cind (fara, inca o data, s-o auda) Vasile Elisav, din pur hazard, dind pagina, din care citise, inapoi, cazu pe fraza urmatoare:
„Limbile noastre si-au atins, de mult, maturitatea proprie. Dar gustul reversibilitatii, care e la originea cuvintelor si care le confera vibranta ambiguitate, mai persista…”
Atit ii trebui Norei Aron, ca sa-i arunce lui Vasile Elisav, dupa ce-si inghiti, cu greu, saliva, si-o arata cu degetul, acum, pe impurpurata Carmen Carpen:
— Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult… Limbile noastre s-au atins de mult…
— Fara a-si pierde gustul reversibilitatii. Punct!
Vasile Elisav o intrerupse, in fine, cind era aproape sigur ca ordinatoru-i are o defectiune grava la butoanele Copy & paste.
(Continuarea in numarul urmator)