Al doilea, Ivan Dmitrici Cerviacov, traind in secolul al XIX-lea, suporta constiincios etapele umilintei. El doreste din tot sufletul sa fie iertat. Stropind in timpul concertului, printr-un nefericit stranut, chelia Consilierului Brizjalcov, de la Ministerul Comunicatiilor, il asalteaza cu scuze, i se pare ca nu-i de ajuns, isi consuma ultimele resurse de a se face inteles in audiente repetate si, jignit profund (“– Iesi afara!!!”), “Ajuns in nestire acasa, se intinse pe divan fara sa-si scoata uniforma si… muri”. Bineinteles ca in uniforma. Era o situatie oficiala. Nu maculase chelia oricui, ci a unui “superior”. In timpul concertului! Chiar daca nu a sefului direct. E sigur ca Brizjlacov nu a aflat niciodata de Anton Pavlovici Cehov. Regelui, in schimb, i s-a anuntat disparitia lui Vatel. L-a afectat! Si doamna de Sevigne incheie fermecator scrisoarea catre doamna de Grignan: “… prinzira foarte bine, luara gustarea de dupa-amiaza, cinara, se dusera la vinatoare; totul era ca vrajit”. “– Cum? – intreba Cerviacov in soapta, aproape lesinat de spaima.”
***
Metamer de inger. Pe atunci stiam: nu merg decit sa ating cu pieptul lumina. Si pasul imi era lin, ochiul bombat in deschiderea lacoma a pleoapelor, inima ceasornicarea tainic roua in turnul de nervi. Fragedele fraude ale ploii, spolierile exhibate de cochiliile fostilor melci, cismelele lui Sigmund Freud (picurind delicioase complexe ciobaneilor sositi, virili, de pe Muntele Athos!), paingii ritosi, magaziile moi, rascoapte (pline de unelte gospodaresti, stive de lemne taiate fin cu briciul, lazi putrede, doldora de vechi carti scolare), da… magaziile atirnind in aerul dupa-amiezii, dovezile de izbinda-n celebrele lupte navale, rumegusuri si lampi cu fitil, parfumul doagelor scorojite, fara cercuri, serpii lehametisiti sa-si tiriie vesnic pungile cu venin liric, ursii purtatori de ciliciu printre stiubeiele doldora de faguri, ideile fixe, rastignite pe motul curcilor in deriva, toate, absolut toate, auster si integru, le impodobeam in litere, spre o inregistrare definitiva, zacuta blind in dosare ample, cu clape groase de fier sau de alama, neinduplecate, ostile oricaror capricii, sclifoseli, garagate…
***
Cui i-e frica de stampile (Fisa pentru Romantul postal)
Transcriu ca-ntr-un delir! Stampile de complezenta, stampile ale postei balneare, stampile de carantina, stampile postale “Paquebot”, stampile postale “Ancora”, stampile postale “Arc de cerc”, stampile postale concentrice, stampile postale “Crin”, stampile postale “Crucea florala”, stampile postale cu agrafa, stampile postale cu draperie, stampile postale cu indicarea timpului, stampile postale cu stea, stampile postale de granita, stampile postale de hotel, stampile postale “Degetar”, stampile postale de fier, stampile postale de pluta, stampile postale “Drapel”, stampile postale “Evantai”, stampile postale “Inima”, stampile postale “Negative”, stampile postale “Mute”, stampile postale “Petrecute”, stampile postale “Prima zi”, stampile postale “Roata de ceas”, stampile postale “Roata de moara”, stampile “Ucigase”… Stampilograf demonic si divin, batrinul Dosto ne-a aplicat in carne vie, stantindu-ne pe viata, Stampila de cristal a lui Kirillov!!!