Din fericire, as zice, n-a fost nimic din toate acestea. Habar n-am cit idealism adolescentin si ce doza de maturitate au strins laolalta zece-douazeci de studenti ieseni, in jurul unui singur scriitor matur – Serban Alexandru –, care au pus bazele Asociatiei Culturale Outopos (cu acte-n regula, in 1997). Stiu doar ca ne placea sa ne adunam si sa incercam sa construim ceva in jurul unui plan comun.
In revista „Outopos” – din care au aparut doar cinci numere, iar cel mai reusit zace si acum pe calc – am debutat ca tehnoredactor, corector, redactor, editorialist, reporter la fata locului, poet si prozator. Lucian Dan Teodorovici, la fel (mai putin poet, dar se compenseaza prin aceea ca el si-a descoperit atunci vocatia de editor). Am tinut vreo doi ani un cenaclu literar, prin care au trecut oameni care astazi sint scriitori, critici, cercetatori sau asistenti universitari (amintesc doar citeva nume: Doris Mironescu, Bogdan Cretu, Codrin Dinu Vasiliu, Livia Iacob, Serban Axinte, Adrian Romila). Am infiintat impreuna Editura Outopos si colectia „Noua Literatura”, in care (ne)-au aparut zece carti (pe linga cele ale noastre, si cele ale „neutopistilor” Dan Lungu, O. Nimigean si Michael Astner; de notat ca mai toate au reusit sa depaseasca stadiul de vanity-press, fiind privite cu seriozitate de presa culturala a vremii). Apoi, dupa studentie, viata ne-a cam imprastiat. Nici unul dintre cei care au fondat asociatia nu mai este la fel. Insa imi place sa cred ca ne-a folosit la ceva experienta de atunci.
Imi amintesc ca ne inchipuiam „Outopos”-ul ca pe un fel de autobuz care duce oamenii la serviciu – persoane diferite, cu sentimente, ginduri, preocupari si stiluri diferite, care merg in aceeasi directie. N-am facut noi o gaura in cer, dar – au trecut ceva ani ca sa inteleg asta –, cel putin la un moment dat, fara sa ne dam seama, autobuzul s-a miscat din loc.