Ca sa nu-l lase sur sa soif (cum zic frantujii si, bineinteles, el insusi) pe palindromicul Vasile Elisav, Nora se ridica, decisa, de pe scaun, facu trei-patru pasi pina in dreptul taburetului pe care sedea Carmen, se apleca asupra-i, in timp ce parul foarte negru i se revarsa, in ample valuri, pe fruntea camaradei sale, — ovalul fetei careia-l cuprinse cu palmele si, mingiindu-i-l usor, isi trecu degetele,-n ambele directii, pe buzele fragede, dar aspre de vint.
Si, parca, tot mai reci, cu unul ii intredeschise gura, cu primele trei de la cealalta mina ii pipai lobul tot mai rosu al urechii, in valva careia sufla ca o adiere, virindu-si limba in causu-i amarui, caruia-i dadu, pe dinlauntru, ocol de sase-sapte ori la rind, de parca l-ar fi slefuit precum un maitre bimbelotier, dupa care, dindu-i brutal capul pe spate, fara sa uite, insa, a-i face pe obraz cu genele in clipat un roi de „fluturi” palpebrali, i-o viri fara preaviz in lacoma fanta stacojie ca pe un membru in erectie, dirz, lubrefiat, dar vag rugos, precum radula unui melc (un vaginula strubelii, de pilda), cu care, de-ar fi fost mai lung(a), i-ar fi atins, in treacat, omusorul, facind-o, poate, sa icneasca, in timp ce dreapta-i desfacuse corsajul si, apoi, sutienul, facind naveta intre sinii ei drept si sting, pe dedesubt, pe care-i cintarea, acum, in ambele umide palme, retrasindu-le cu-aratatoarele curbate vinetiul cerc areolar, stringindu-le,-ntre mediu si police, apoi, gemenii bumbi, de forma unor fragi, mai mult decit de coloritul lor, – fragi ce-l facura pe Vasile sa urle ca un apucat: „Eu ma duc sa culeg/ Fragii fragezi mai la vale…”, si pe care,-n urmatoarea clipa, chiar incepuse sa-i culeaga, intii cu degetele-i de profesor de limba si literatura franceza, ce scriau pe ele, ca intr-un infinit pensum, numele ei, numele lui, numele ei, numele lui, numele ei, numele lui: Carmen si, respectiv, Basile; apoi, de-a dreptul de pe lujer, cu limba-i insasi, tot franceza, dintre tot mai umedele-i coapse si fanta lacoma pubiana, eliberata pe de-a-ntregul de snurul pudicilor tanga, in care limba-i stacojie patrunse ca un membru dirz, erect si foarte lubrefiat, cu toate ca putin rugos, precum radula unui melc (un vaginula seychelensis, paregzampla), cu care-i leorpaia, domol, in du-te-vino, omusorul, facind-o sa lesine-n valuri, in timp ce dreapta-i desfacuse corsajul si, apoi, sutienul, survolindu-i, ca o parapanta sau ca un lin curent de aer, colinele sinilor ei drept si sting, pe care-i cintarea, acum, in palmele profesorale, retrasindu-le cu-aratatoarele curbate vinetiul cerc areolar, stringindu-le,-ntre mediu si police, apoi, gemenii bumbi, de forma unor fragi, mai mult decit de coloritul lor, — fragi ce-o facura, in sfirsit, pe Nora sa urle ca o apucata: „Eu ma duc sa-mi culeg/ Fragii fragezi mai la vale…”; ceea ce si facu, nu, insa-n baie, dormitor, antreu, bucatarie, spais, ci unde tocmai se afla, — sur place, cum ar fi spus (si a si spus-o, in sinea lui) Musiu Bazil, tragind, involuntar, cu ochiul la Nora ce-si virise mina-ntre tot mai umedele-i coapse si-n fanta lacoma pubiana, eliberata pe de-a-ntregul de snurul pudicilor tanga, in care indexul si mediul, crispate dirz si alipite, patrunsera straafund, pe cind rugosu-i policar, precum radula unui melc (a unui limax maximus, sa zicem), ii mingiia din deal in vale,-n accelerando, omusorul, facind-o sa lesine-n valuri, in timp ce stinga-i desfacuse propriul corsaj, apoi sutienul, lasindu-i gol unul din sinii cu gust, in virf, usor salin.
De-ar fi fost scoasa, in momentul acela de extaz sublim, la tabla neagra si rugoasa, studenta eminenta Aron Nora s-ar fi apucat sa faca schema unei poezii in metru sapphic, — nu fara urmatoarea inovatie: in launtrul fiecarui semicerc marcind silabele neaccentuate scurte, era punctat, cu creta frez, cite un fraged bumb minuscul.
(Continuarea in numarul urmator)